La vorba, intr-o seara de iarna
de Emil Garleanu
Ioana Catinca tocmai se pregatea sa verse ceaiul in pahare, cand geamul inghetat sbarnai, ca o darabana, supt loviturile cuiva dinafara. in aceeasi vreme glasul unui barbat strabatu in odaie:
- V-ati fi culcat odata cu gainile! Deschideti usa mai de graba ca ne prefacem in sloiuri.
Cei din casa intoarsera capul spre fereastra; coana Catinca ramase cu samovarul in mana; numai conul Dumitrache striga vesel:
- Ce-ati incremenit asa? E glasul lui Costache, oamenilor!
Coana Catinca puse samovarul jos, si cu totii alergara in sala. Dadura la o parte, de langa pragul usei, sulurile imbucate cu lana, si intoarsera cheia.
- Da pe semne a-ti vroit sa taieti gheata cu topoarele de pe noi, se auzi glasul conului Costache. Venim noi pe gerul ista, si voi habar de grija n-aveti.
Coana Mandita, sotia conului Costache, intra batand din picioare, de frig.
- La o parte calicime, striga conul Costache si, repezindu-se in mijlocul salii, deschise bratele, apoi le facu vant, incrucisandu-le pe piept, ca sa se incalzeasca.
- Da glagorie aveti voi sa veniti pe jos, pe frigul ista? se mira conul Dumitrache, in vreme ce toti ajutau coanei Manditei sa se descotosmaneasca de sal si de cataveica.
Conul Costache isi asvarlea intr-una bratele, pocnindu-si palmele de spate, in tact, ca un ceasornic.
- Crapa ouale corbului bre, ma-ntelegi? crapa ouale corbului de ger, si Mandita mea: "nu, ca sa se plimbe". Sa se plimbe pe jos! Eu mi-am pus blana, dupa cum vedeti, am si un cojocel pe de desupt, din caciula nu-mi iese decat nasul, si mor de frig. si pe dansa da, a-ti vazut doar, o leanca, la gat cu o blana cat o coada de soarec, si-mi spunea ca a asudat!
Apoi se intoarse catre coana Catinca:
- Sa ma ierti, coana Catinca, de-un cuvant: zau asa ca femeile au piele de drac. Zau, sa ma ierti.
Toti incepura sa rada. Dar coana Mandita, dolofana, si rosa la obraz ca o capsuna, se repezi la barbatul dumisale, ii opri bratele din vantul ce-l luase, ii smulse caciula din cap, si incepu sa-i descheie paltonul.
- Ia desbraca-te frigurosule! Iaca! stai in casa cu caciula!
intr-o clipeala de ochi, conul Costache ramase cum spusese dumnealui, intr-un cojocel fara maneci, imbracat pe deasupra redingotei. Un ras puternic sgudui sala.
Intrara cu totii in odaia unde ramasese samovarul fierband. Conul Costache nu putea tacea nici cum.
- iti spun eu dumitale, si sa ma crezi, ca, da, is cu sase luni mai mare decat tine, femeile au piele de drac. Ce-i vorba Crapa ouale corbului si...
Coana Catinca ii taie vorba;
- Ia stai ici omule, si lasa ouale corbului. Bea mai bine un ceai. Ia ajuta-mi Gheorghita, se intoarse dumneaei catre baetul dumisale.
Gheorghita lua samovarul de jos, si turna apa fierbinte in pahar. Apa se facu aramie.
– Cam tare, coana Catincuta, si nu mai dorm o mie de ani pe urma.
- Pune lamaie, ca-l taie.
- Bine zici, dar mai intai, stai putin.
si conul Costache puse manele deasupra paharului din care se ridicau aburii mirositori.
- Asa! acu mi-am incalzit manele, sa-mi incalzesc si gatul.
Conul Dumitrache se intoarse catre coana Mandita:
- Ma rog, totdeauna a fost asa friguros, coana Mandita?
- E he! raspunse dumneaei, ia spune-i ca vrei sa mergi la vanat, acuma pleaca, il vezi? uite-asa in cojocel si-n surtuc. Mi-l cunosc eu, coane Dumitrache! Uite ici.
si uitandu-se, zambind, pe furis la sotul dumisale, isi arata parul alb ca omatul.
- La dansa sa te uiti, striga dupa ce inghiti odata si bine din pahar, uitati-va la mine, cum m-a 'nalbit!
Toti incepura sa rada. Conul Costache n-avea un fir de par alb.
Apoi, dupa ce spuse aceste, veselul boier se intoarse catre Gheorghita care se asezase pe divan langa nevasta lui, Profirita, tinandu-i dinainte, pe-o farfurioara, paharul cu ceai.
- Tu baga bine de sama, ca eu o stiu pe Prohirita ta; daca nici dansa nu te-a inalbi, apoi sa stii ca te-a lasat Dumnezeu sa ramai negru pe cap.
Fata se-nrosi.
– Vai! ce spui coane Costache! Se poate sa crezi mata...
Boierul se prefacu a n-o fi auzit si urma:
- Tu n-ai nevoie sa ma spui ei, dar da, eu care-s mai mare decat tat'tau cu noua luni.
- Cu sase, Costache.
- Cu sase luni, am drept sa deschid ochii baietului.
Mai sorbi odata din pahar si se intoarse catre Profirita:
- imi pare bine ca te gasesc singura fetita, sa-ti spun verde, ca mie nu mi-i frica de tat'sau: Gheorghita a dumitale, da, e cam asa-s'asa; stii, eu iti vorbesc pe sleau...
Fata rase si intoarse ochii catre barbatul ei:
- A! de istia imi esti?
- Iaca! nu-i jumatate de ceas de cand a venit si v-a ametit de cap.
in toata vremea asta, coana Catinca, nu mai putuse de ras.
- Lasa-l Mandito, cand intra conul Costache in casa parca rasare soarele.
- Mai Costache, de asta nu 'nbatranesti tu, adaoga boierul Dumitrache...
Conul Costache mai ceru un pahar cu ceai, puse intr-insul doua linguriti de rom, o felie de lamaie, si intreba:
- V-a adus la vreme vanatul?
- Eram tocmai la masa, iti multumesc. Cand l-ai impuscat?
– Apoi daca n-a fost alaltaeri, apoi sa stii Dumitrache-trache, c'a fost eri. Sa stii ca ieri a fost. O dandana intreaga! Pana l-am impuscat m-au trecut, vorba Manditei, toate sudorile.
Cei batrani zambira pe ascuns; stiau patima conului Costache sa spuie cate-n luna si-n soare despre vanatorile dumisale, mai ales cand il ascultau ageamiii.
Pe Profirita, nu o rabda inima sa taca:
- Da cum l-ai impuscat coane Costache?
- Greu, duduie Prohirita, tare greu. Vezi mata, la iepuri nu te duci ca la ursi sau lupi; ci-ti iei colea un haliciu, doua, cat iti trebue sa-l nimeresti drept intre urechi, caci altmintreli nu e bun la gust. Aista era bun?
- Tare bun, raspunse serioasa de tot, duduia Profirita.
- Apoi sa stii ca-l nimerisem drept intre urechi. Cum iti spun imi iau eu doua halice, - eu pun in pusca numai cate unul; vanatorii prosti, cum ar fi Dumitrache, pun cate doua. Ei, dar in sfarsit, eu n-am cu ei nici in clin nici in maneca. Merg eu, merg, prin padure, si deodata imi iese in fata, de dupa un hatis, - stii ce-i hatis?
- stiu, cum nu.
- Apoi dupa cum iti spuneam, imi ese de dupa un hatis, o haita de lupi! Eu singur si cu doua, halice, s-acele pentru iepuri! Ce te faci Costache-puiule? Ma dosesc dupa un copac. Ce sa fac? Sa dau in lupi? Bine, omoram eu poate doi, dar ma gandeam ca ma dusesem dupa iepuri; s-apoi doi lupi nu-s doi iepuri. Acolo-i carne nu gluma; ma gandeam la biata Mandita cat avea de tabarcit cu dansii.
Duduia Profirita facuse niste ochi mari, mari.
Inima insa, urma conul Costache, imi da ghes. Cum ciracul sa las eu lupii sa treaca pe langa mine, asa ca un prost? Pun un haliciu si trag: lupul pe care-l tintisem se ridica in doua labe, se invarteste si gramada jos. Avusesem noroc. Ceilalti o rup de fuga ca niste ogari. s-atata rascoala facea, prin padure, goana lor, ca se speriase lighioanele si misunau iepurii incolo, si-ncoace, ca vrabiele. Pun al doilea haliciu, buf, si dau peste cap si-un epure. Iau lupul in spate, iepurile suptsuoara si acasa.
Conul Costache bau din pahar, tusi, privi pe supt gene, catre coana Catinca si conul Dumitrache, care de abia se stapaneau, si urma sa povesteasca:
– Acasa alta pacoste! Mandita, nu, ca de ce i-am adus lup? "Cand sa-l jupuiasca ea, cand sa-l pregateasca? Mane-i Dumineca, doar nu-i pagana." Bine soro, ii zic, fa si tu lupul intai si scapa de dansul. si m-a ascultat, a pregatit lupul, de si-a luat grija.
- Dar cu iepurile ce-ati facut, intreba in- grijata, duduia Profirita?
- Iepurele il fac maine. iti trimitem noi, nu-ti fie grija, duduie Profirita.
- Pai cel de azi n-a fost iepure, coane Costache? Doar n-am mancat lup, spuse, cu lacramile in ochi, duduia Profirita.
- Era negrie carnea?
- Ba era chiar neagra.
- Apoi lup ati mancat. Bun lucru nu e asa?
Duduia Profirita, increzatoare cum era, se facu galbena si mai sa-i vie rau. Coana Mandita alerga langa dansa.
- "Cauta-ti de treaba copila. Costache glumeste." Apoi se intoarse catre barbatul dumisale, care, foarte serios, rasucea intre degete o tigara.
- Ei! d-apoi prea esti din cale afara. De stiam c-o sa ajungi aici, iti inchideam eu gura.
- Da sa vezi duduie cum am impuscat, mai daunazi, un porc salbatic.
- Lasa coane Costache, nu mai povesti ca-mi vine rau, se jalui fata. Eu credeam ca le spui intr-adins.
Cei doi boieri incepura sa rada cu lacrami. Gheorghita se uita ingrijat la nevasta lui, careia cucoanele ii dadeau sa manance zahar cu rom.
Conul Costache incepu iar:
- Ageamiilor, ageamiilor! Daca le crede el Dumitrache, apoi, voi, tineretea, sa nu le credeti!
si-si aprinse tigara.
- Mai Costache zau ca tu n-o sa imbatranesti niciodata, ii raspunse prietenul sau.
- si de ce as imbatrani omule? Casa am, bani am, sanatos tun sunt, nevasta cazuta din cer am, de ce as imbatrani?
- Ia auzi-l Catinca, acuma cauta sa ma inbuneze dumnealui.
- Parca nu-l vad eu ce hram poarta? Apoi coana Catinca se intoarse catre conul Costache.
- sireti imi mai sunteti!
- "Ei da, ce e dreptul, ma uit eu la Dumitrache..." ii raspunse boerul.
- Ba uita-te la tine, lasa-ma pe mine, se grabi sa spue conul Dumitrache.
- Apoi sa va povestesc eu... mai adaoga conul Costache.
Dar nevasta dumisale ii lua inainte:
- Ba sa nu mai povestesti nimic. Am venit pentru o jumatate de ceas, si tu vad ca vrei sa nu ne mai culcam in asta noapte, pesemne. Hai!
Conul Costache isi mai rasuci o tigara, o aprinse, si iesira cu totii in sala. Coana Mandita se imbraca intr-o clipa, dar hazliul boier, dupa ce-si puse blana si-si infunda capul in caciula, de-i cuprinse toata ceafa, si obrazul pana la nas, mai ceru:
- Mai Dumitrache, n-ai tu o blana mai larga s-o imbrac peste a mea?
- Cauta-ti de treaba coane Dumitrache, caci glumeste, spuse coana Mandita.
Dupa ce-si spusera buna seara, si isi urara somn usor, cei doi mosafiri plecara. Coana Catinca inchisese usa, si era gata sa astearna la loc, langa prag, sulul cu lana, ca sa nu intre frigul, cand glasul conului Costache se auzi afara. Conul Dumitrache deschise iarasi usa si iesi sa vada ce-i.
- Ce e Costache!?
- Pai tot carne de lup era, imi spune si Mandita.
- "Bata-te norocul sa te bata", raspunse conul Dumitrache, si intra in casa.
(1907)
La vorba, intr-o seara de iarna
Aceasta pagina a fost accesata de 2785 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume