Mai sus!

Mai sus!
de Emil Garleanu



S-a trezit ciocarlia in chemarea prepelitei: pitpalac!

Cerul abia se rumenise; picaturile de roua inca nu se prefacusera in margaritare; luceafarul tot facea din ochi pamantului.

Dar peste putin deodata adancul scapara. Cea dintai raza strapunse vazduhul si se topi in ochiul ciocarliei. Niciodata darul acesta, trimis de catre soare, nu umpluse sufletul pasarii de o mai mare fericire. Caci si fericirea nu-si alege totdeauna clipa nimerita in care sa-si verse prinosul.

Scuturandu-si penele, un tril de multumire izvori din gusa ciocarliei. Apoi se dezlipi de tarana, si, palpaind din aripi, se inalta.

Aerul parca se rumenise. Oglinda cerului poleia pamantul, inca o bataie de aripi.

Mai sus!

Slab de tot i se parea ciocarliei ca mai aude glasul pitpalacei, inota in valuri stravezii; plutind pe ele dete drumul ciripitului ei gadilitor, ca unei grindine de margaritare.

Dar raza care i se topise in ochi o'chema la ea, in inalt. In cantecul ei pasarea ii spunea ca vine. inca o lovire de aripi, si-nca una.

Mai sus!

imbatata, pasarea se asculta singura; pentru ea si pentru soare canta.

I se parea ca tremurarile cantecului ei umpleau bolta cerului. Vroia sa se simta singura, dezlipita de tarana pamantului, - ea si raza, in singuratatea ametitoare a inaltimilor... isi avanta din ce in ce cantecul; isi incordeaza mai tare puterile. Dar trupul greu parca-i inlantuie glasul, i-l tine inchis ca intr-o colivie. Ai" vrea sa se simta dezrobita, usoara ca aerul, stravezie ca el.

Mai sus! Mai sus!

si trupul mereu o trage inapoi catre pamant, si raza mereu o cheama catre inaltimi.

intr-un avant isi pune cea din urma putere si, deodata se simte, in sfarsit, sloboda, desfacuta de greutatea netrebnica a carnii.

si-n vreme ce, smulgandu-se, nebun de fericire, glasul se-nalta singur, tremurator si dumnezeiesc de dulce, in inalt, trupul cade ca un bulgare de tarana spre pamant.


(1910)




Mai sus!


Aceasta pagina a fost accesata de 3572 ori.