Boierul Iorgu Buhtea

Boierul Iorgu Buhtea
de Emil Garleanu



Boierul Iorgu Buhtea si Toader Buhtea, nepotul lui, infatisau cea mai aleasa spita a boierimii moldovenesti.

Neamul Buhtestilor, nu prea numeros, coborator mai mult in partea barbateasca, fusese alcatuit din oameni isteti la minte si tari la trup; unii dintre dansii incheiasera cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatal boierului Iorgu, murise in varsta de o suta cinci ani.

Pe un molitvenic, ramas din mosi stramosi in neamul Buhtestilor, boierul Iorgu gasi insemnat, de mana parintelui sau, postelnicul Mihai, urmatoarele: Azi in 23 dechemvrie, in anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste suta. in decembrie 1822 postelnicul muri.

Boierul Iorgu isi amintea bine chipul maret, incununat de parul alb ca omatul, al parintelui sau.

Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se incercase sa-si faca spita neamului.

Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, cazuse banuia postelnicul in lupta de la Valea Alba, purtata de stefan-Voda impotriva turcilor: cam de la acea lupta, spunea insemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pomineste, numai doar al fratane-sau Radul. Acesta, Radul, avu si dansul un baiat si o fata, Ruxanda, cel mai vechi nume femeiesc in neamul lor. Spita cuprindea numai trei nume de femei: pe al Ruxandei; al uneia Safta, stranepoata Ruxandei, fata unui Toader Buhtea (Grozovanul, pentru ca parjolise niste tatari ce-i calcasera mosia insemnase postelnicul), si pe al Marghioalei, matusa postelnicului Mihai.

Boierul Iorgu apucase dar nu mai tinea minte pe cea din urma femeie din neamul lui: pe Savasta, o sora mai mica a postelnicului. Aceasta murise de holera, chiar in casele unde locuia acum boierul. in spita din molitvenic Savasta nu era trecuta.

Dintre toti Buhtestii, numai Gavril, fratele boierului, muri in floarea varstei; calaret vestit, jocul soartei facu sa fie omorat tocmai de un cal. Tarat, cu piciorul prins in scara, peste campuri pana in grajdurile curtii, isi dete sufletul in bratele celor ce-l ridicara sa-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci si trei de ani, lasand un baiat, pe Toader, in varsta de treisprezece ani.

La moartea fratelui sau, boierul stiu sa-si ascunda nemarginita durere ce simtea. isi chema nepotul din coltul unde incremenise de spaima si-l duse langa sicriu. Cand ridica panza de pe capul sfaramat al mortului, copilul izbucni in plans; dar boierul ii lua mana de la ochi:

- Baiete, sa stii ca nefericirile, ca si fericirile, de la Dumnezeu vin si trebuiesc privite fatis. Sa fii barbat cum a fost tata-tau si sa-i porti numele cu cinste. Eu am sa fiu langa tine ca sa te povatuiesc... Saruta-i mana.

Copilul lipi buzele de mana rece a tatalui sau si isi simti sufletul mai puternic...

Boierul isi puse toata intelepciunea la indrumarea temeinica a nepotului. Cu atat mai mult se silise sa ajunga acest scop, cu cat vedea ca tinerii ce rasareau pe urmele batranilor nu mai erau destoinici sa duca inainte trainicia neamului.

Chibzuise mult pana se hotari sa-si trimita nepotul in strainatate. il momise dintru-ntai in toate felurile, ca sa-i cantareasca firea: Din incercari sufletul iese mai tare sau se nimiceste, zicea dansul. Cand vazu ca baiatul ramane neinduplecat desertaciunilor lumesti, ca era strans legat de pamantul ce cuprindea tarana tuturor alor lui, il trimise la Paris.

in cei patru ani, cat ramasese baiatul printre straini, il calcase de patru ori; il gasise mereu acelasi: suflet curat, judecata dreapta si temeinica. Dupa patru ani, Toader Buhtea se intorcea in tara doctor in drept. Boierului ii fusese dat sa-si vada visul cu ochii.

La intoarcere, Toader Buhtea se odihni o iarna intreaga. in primavara, boierul il lua alaturi de dansul in viata incordata, dar sanatoasa si roditoare, a plugarilor.

Mai tarziu, dupa ce-l deslusi bine asupra noului trai ce avea sa duca de acum incolo, boierul il plimba pe la toate mosiile si-l intreba:

- Pe care ti-o alegi, baiete, sa-i porti singur de grija?

- Pe toate, tata, e timpul sa te odihnesti si dumneata.

- Hait! fie, daca vrei tu.

si boierul deschise bratele sa stranga la piept pe acela in care isi simtea tresarind neamul cu atata putere.

Ce-l mai nelinistea pe boier era insuratoarea nepotului. Degeaba, oricat cauta, nu mai intalnea chipurile cele pline si sanatoase, fetele cu privirea limpede ale fetelor harnice si gospodine foc, de altadata. Ce Dumnezeu, gandea dansul, sa se sfarseasca oare neamul moldovencelor cu cele de pe urma jupanite ce mai traiau ici-colo cate una? Putea ingadui dansul ca urmasul sau sa amestece sangele Buhtestilor tare ca vinul cel vechi cu cel apos al domnisoarelor stranse si inzorzonate de astazi? Dar mai bine i se stinge neamul pentru vesnicie decat ar fi lasat una ca asta!

Boierul Iorgu credea in adevar ca-i era dat sa nu vada cununia nepotului sau.

intr-o zi, ducandu-se, pentru niste afaceri, la boierul Furtuna, ii rasari in prag chipul rumen si vioi al unei fete.

Cum nu se astepta s-o vada, ramase pe loc privind la dansa.

- Fata mea! boierule, striga multumit Furtuna, care iesi intru intampinarea deosebitului musafir.

- Sa-ti traiasca, frate. D-apoi nu stiam ca ai asa bujor de fata!

- Fetele cresc cat nici nu prinzi de veste, boierule.

Boierul Buhtea avusese de ce se mira, caci boierul Furtuna, om amarnic si neinduplecat in faptele lui, nu-si scosese fata in vileag.

Mai anii trecuti, coana Mandita, sotia boierului Furtuna, ba chiar fata, avusese plecare pentru baiatul unui om bogat, dar fara sa fie de neam; boierul le surghiunise atunci la tara. Acolo gandurile mamei se limpezira, obrazul copilei inflori mai frumos, iar mintea li se statornici la amandoua. Gospodarisera la tara trei ani de zile, si iarna si vara, iar anul acesta boierul Furtuna socoti cu cale sa le aduca inapoi in targ.

Pesemne ca intoarcerea fusese intr-un ceas bun.

Cand sa plece, boierul Iorgu chema pe fata si o saruta pe frunte:

- Sunt tare multumit, draga tatii, ca mi-a fost dat sa mai vad o fata ca cele de demult!

Nunta s-a pus repede la cale.

intr-o seara frumoasa de iunie, lume dupa lume se cobora spre biserica Domneasca, unde avea sa fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtuna.

A fost o nunta cum nu se mai vazuse. Targul se rumenise ca intr-o noapte din povesti, in lumina masalalelor ce ardeau de la casa boierului Iorgu pana la usa bisericii.

Cursese toata boierimea din Moldova sa ieie parte la o sarbatoare ce le mai amintea vremurile de altadata.

Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea statea in fata altarului cu privirile tintite spre icoana Maicii Domnului. si niciodata, nimanui nu-i paruse mai frumos si mai falnic batranul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Rar om sa fi fost mai cu vaza in cuprinsul Moldovei ca boierul Iorgu Buhtea Boierul, cum i se zicea pe scurt.

in casa boierului se pusesera multe afaceri insemnate la cale, caci numai el stia sa deie sfatul hotarator, el gasea cuvantul de impacare pentru cei ce nu se intelegeau.

Cate nu descurcase dansul! si, sopteau unii, cate nu incurcase atunci cand nu putea impiedica altmintrelea o pornire fara capatai. Sa stiti, zicea el, de cate ori am legat pe doi, am dezlegat pe douazeci!

Pentru multi se suise dansul in trasura si pornise cu jalba in protap la Voda.

- Bine, ma Iorgule, ii spuse odata Voda-Cuza, multi mai ai de luat sub ocrotirea ta?

- Maria ta, deie Dumnezeu sa am cat mai multi, raspunse apasat boierul.

- Ai dreptate; stiu ca-ti pui cuvantul numai pentru cei cu sufletul ales... si-s putini, boierule, putini! adauga Voda cu amaraciune, uitandu-se la cei de primprejur.

Sa fi auzit ca ai nesocotit povata unui batran!... indata iti trimitea trasura si te poftea pana la dumnealui. Cand te chema, stiai ce te asteapta, dar n-aveai incotro, te duceai. Boierul iti iesea in scara, te ducea in odaia de primire, iti da dulceti si cafea, apoi te lua la depanat. Nu scapai decat atunci cand iti ghicea din ochi ca te intorsese pe calea adevarului. Avea un mare dar: iti citea in privire, cum ar fi citit intr-o carte. Odata, tot asa, povatuia pe un tanar; i-a vorbit boierul cat i-a vorbit, apoi, dupa ce s-a uitat drept in ochii lui, s-a sculat de pe scaun si a deschis usa:

- Paraschivo! mai ada dulceti si cafea, cuconasului.

- iti multumesc, boierule, am luat o data, raspunse stingherit tanarul.

- Dumneata crezi ca nu te-am inteles? raspunse boierul. Pe cand iti vorbeam, te gandeai ca tot mai bune mi-s dulcetile decat spusele.

il ghicise. Tanarul mai lua dulceti, cafea, apoi fu silit sa vorbeasca cu boierul, doua ceasuri intregi, despre prasila porcilor.

Alta data, venind mai multi ocarmuitori ai targului sa-i ceara sfatul intr-o afacere baneasca, boierul le facu socoteala rotunda, aratand cati bani puteau economisi fara sa stirbeasca nimic din ce-si pusesera dansii in gand. Toti ramasesera foarte multumiti; numai multumirea unuia nu prea era din inima. Dar ochiul cel ager al boierului baga de seama: Ce e drept, mia dumitale de lei n-am pus-o la socoteala.

Ocarmuitorul, care se gandea tocmai la miisoara ce-i alunecase din palma, nici nu cracni, dar se inrosi pana-n albul ochilor.

in clipe de acestea, cuvantul lui taia ca sabia.

Vanator vestit, un sfert de viata o petrecuse prin munti; indraznet si ochitor ghibaci cum era, isi atrasese pe socoteala vietii lui de vanator povestiri de necrezut. Cand le auzea, Buhtea se mira grozav:

- Mai, mai, mai! amarnica-i lumea.

Odata, intorcandu-se de la Iasi, se intalni intr-un han c-un alt drumet, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, strainul, caruia nu-i mai tacuse gura, aduse vorba si despre Voda-Cuza:

- indraznet om, spunea dansul. Ia inchipuie-ti dumneata ce am aflat de la un om care a vazut minunea cu ochii lui. Cica Voda si cu Buhtea Boierul vrand sa arate, zilele trecute, cat de buni chitaci sunt, si-au pus cate un mar pe cap, apoi au tras cu pistoalele amandoi deodata si au luat merele cu gloantele fara sa-si atinga macar un fir de par.

Boierul, plictisit, raspunse:

- Vezi ca ulciorul nu merge de multe ori la apa. Astazi au vrut sa faca tot astfel, dar au patit-o. Buhtea a murit lovit drept in frunte, iar Voda e pe moarte. Eu vin de la Curte, i-am vazut pe amandoi.

Strainul ramase intai cu gura cascata, apoi se repezi din han, incaleca si porni ca o furtuna inapoi la Iasi. Pana seara vestea s-a raspandit in toate partile, iar Voda a ras cu lacrimi de gluma boierului.

Acum, desi in plina putere, boierul nu mai vana. Ba, avantul de altadata i se prefacuse intr-o netarmurita mila. De cate ori nu se gandea cu parere de rau la jertfele ce le facuse gustul sau de vanator!

Dar ce pusese boierul mai presus de orice in viata, fusese cinstea: Cinstea e ca sangele; daca-ti lipseste, mori. Astfel de invataminte daduse dansul nepotului sau. Celui care nu-si tinea cuvantul, nu-i mai intindea mana. Dansul nu fagaduise niciodata ce era cat de cat de putin indoielnic, iar cand spunea ca o sa-ti faca un lucru, era ca si facut.

Pana mai deunazi glasul lui inca nu gasise impotrivire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Astazi vremurile se schimbasera. O prapastie din ce in ce mai mare se deschidea intre apucaturile tinerimii emancipate, draga Doamne, si povetele domoale, dar pline de bun simt, ale batranilor.

Sfatuitorii de altadata incepusera a fi parasiti.

Sfaturile batranilor nu mai placeau; erau ca albinele care puteau da miere, dar si acul lor usturator.

Ocarmuitorii noi cautau a sterge pana si urmele muncii cinstite a batranilor; neindraznind sa-i atace fatis, ii loveau in straduintele lor de ani intregi. Boierii ajunsesera sa nu-si mai cunoasca targurile unde se nascusera, copilarisera si imbatranisera.

Cutare boier cheltuise din averea lui sa largeasca o ulita; tinerii, veniti dupa dansul, o strambau pentru estetica Urbei; alt batran, crescut in frica lui Dumnezeu, zidise o biserica si-o inzestrase cu icoane de aur, policandre de argint, cu aier tesut, in fir si margaritare, de catre trei randuri de jupanite din neamul lui; tinerii o lasau sa se macine in ruina, pana cand, venindu-le bine la socoteala, o daramau pentru ca impiedica vederea unui teatru, bunaoara, ce aveau sa cladeasca dansii; pe locul unde fusese altadata altarul de lemn sapat cu mestesug si credinta, tinea catava vreme o cruce neingradita si pangarita de toti.

Boierii se priveau cu lacrimile-n ochi: Neam nemernic, boierule, neam nemernic!

insa ceea ce mahnea de moarte pe batrani era ratacirea celor doitrei copii de-ai lor in sleahta filfizonilor.

Cum, prin ce schimbare sufleteasca, acesti oameni sange din sangele lor, carne din carnea lor putusera rupe cu trecutul si luneca in mijlocul celor de care nu erau legati prin nimic, nu puteau sa inteleaga batranii.

Cresterea, racnea Furtuna, cresterea! De ce nu s-a ales asa baiatul lui Pana, al lui Trufanda? Pentru ca au fost struniti la vreme; pentru ca parintii n-au desfacut baierile pungii, tancilor fara de minte. Cei care au facut-o, vor da seama lui Dumnezeu.

Boierii cu inima slaba, care lasasera averea pe mana copiilor, il ascultau si se gandeau ca tarziu mai poate da omul de urma greselii in care a trait...

in mijlocul acestor hartuieli nici unul nu parea mai linistit ca boierul Iorgu Buhtea.

Vedea el bine ca lucrurile nu se mai puteau schimba, dar ii era deajuns ca cel putin sangele lui ramasese curat, ca al stramosilor ce luptasera sub stefan Voda, pentru mantuirea pamantului in care aveau sa doarma somnul de veci.

Dar linistea plina de dispret a boierului infuriase grozav pe tineri; acestia doreau sa vie cat mai degraba imprejurarea care i-ar putea izbi de stanca ce le sta in cale; stiau bine ca boierii nu faceau un pas fara sfatul lui Buhtea, cel mai intelept dintre ei.

in adevar, boierul, de o bucata de vreme, nu se mai amesteca in hartuielile zilnice un dezgust ascuns ii incerca sufletul si-i intorcea ochii de la ele , dar sfatuia pe toti ceilalti cum sa le duca la sfarsit...

Clipele acestea erau grele pentru dansul; doar cei doi copii ai nepotului sau, baiatul si fata, ii inseninau viata.

De aceea, cand Toader Buhtea, dezgustat, ca si boierul, de cele ce se intamplau, hotari sa se mute cu totul la tara, boierului ii paru bine:

- Muta-te, Toadere; o sa merg si eu cu tine.
*

imprejurarea dorita de tineri sosi mai degraba de cum se asteptau dansii.

in dimineata zilei in care boierul Iorgu si Toader Buhtea trebuiau sa plece la tara, muri pe neasteptate conul Gheorghies Para; prin moartea lui se deschidea un loc in sfatul tarii.

Boierii nu puteau ramane la o parte fara sa incerce macar a inlocui pe boierul Para cu unul dintre dansii; ba era o datorie chiar, sa lupte cand nici o minte luminata nu se afla printre cei trimisi sa ingrijeasca de nevoile tinutului.

intr-o asemenea imprejurare, cuvantul lui Buhtea era de mare nevoie; mersera cu totii la dansul si-l rugara sa mai ramaie cateva zile. La urma urmei, boierul se indupleca sa mai steie pana dupa alegeri. Toader Buhtea pleca la tara numai cu nevasta si copiii.

Aveau dreptate boierii sa se ingrijeasca de urmarile mortii lui Para. Tineretul, bucuros ca scapa de un boier ca Para, gasira prilejul binevenit sa inlature piatra ce le sta pe inima.

Gazetele targului incepura a tavali in mocirla ocarilor amintirea seninului batran de pana mai deunazi; prin el tineretul cauta sa deschida ochii tuturor asupra pecinginii sociale asupra boierimii care oprea mersul inainte al tinutului. Tinerimea, dansa-i mantuirea, sfatuiau foitele impartite degeaba prin toate ungherele.

in aceasta vreme Buhtea indemna pe boieri sa traga la sorti care anume dintre dansii aveau sa inlocuiasca pe Gheorghe Para. Cazu boierul Neagu, om batran, cinstit si cu minte, dar nefericit din pricina feciorului sau care-i facuse viata amara, cheltuindu-i fara nici o socoteala averea.

Tinerii, cum auzira, hotarara sa aleaga cu orice pret pe Gheorghe Neagu, feciorul batranului. Prin aceasta erau incredintati ca vor semana dezbinarea intre boieri.

Gheorghe Neagu era unul dintre putinii care trecusera de la boieri in randul tineretului. Alergara la dansul.

Tanarul Neagu nu se gandise niciodata la o asa cinste; acum, daca intamplarea i-o aducea, adica la ce n-ar fi primit? Om fara nici un capatai, nu degeaba isi petrecuse mai tot timpul prin strainatate, de unde se intorsese cu o diploma cumparata; in viata lui strecurata pana acum mai mult prin cafenele, roasa prin duele si aventuri, de ce n-ar fi incercat si aceasta fapta de un soi cu totul nou pentru dansul?! Primi fara nici o sovaire.

La dreptul vorbind, nici prietenii lui nu se asteptasera ca Neagu sa primeasca atat de repede.

Seara, Gheorghe Neagu duse singur vestea tatalui sau:

- stii, batranule, ca suntem vrajmasi?

Batranul nu-i raspunse; stia el de mult aceasta: erau vrajmasi de la avere, de la apucaturi, gandire, de la tot.

- Mi-au pus candidatura ca guvernamental.

intr-adevar, la asta nu se asteptase tata-sau. Nu-i venea sa creada ca baiatul lui o sa ajunga pana acolo sa-i poarte dusmania pe fata. Lucrul insa era asa; conul Mihalache se incredinta ca baiatul sau nu glumea.

Batranul se tulbura grozav, se scula de la masa, porunci sa-i vina trasura si porni la boierul Furtuna, sa-i ceara sfatul.

Cata vreme boierul Neagu povesti intamplarea, boierul Furtuna de-abia se putu tine pe scaun de neastampar:

- Ei, si nu l-ai croit? Halal sa-ti fie, Mihalache!

Batranul incepu sa planga:

- E prea tarziu, prea tarziu, ingana dansul. La ce mi-a folosit cinstea dintr-o viata-ntreaga? Mi-a cheltuit tot ce aveam; deunazi, daca nu era Boierul, sa-mi deie o mie de galbeni, mi-as fi pierdut si mosia.

- Coane Mihalache, striga Furtuna, coane Mihalache, du-te acasa, sfatuieste-l sa se lepede de nesocotinta lui si, daca n-o vrea, ia-ti batul, croieste-i vreo doua si da-l pe usa afara ca pe un netrebnic. Calca-ti pe inima si nu fi muiere, ca te calca el pe urma.

Bietul batran pleca mai amarat de cum venise. Seara, cand ii vorbi baiatului, acesta incepu sa rada cu hohot; atunci batranul isi gasi puterea sa-i spuie toate, verde, in fata, sa-l faca netrebnic:

- Mi-ai facut numele de ras, mi-ai mancat zilele; sa lipsesti din fata mea, netrebnicule.

Baiatul se scula furios, se apropie de tata-sau si-i dadu cu tifla:

- Na, hodorogule!

Batranul crezu dintru-ntai ca se prabuseste jos, apoi tot sangele ii navali la cap, se repezi de lua bastonul din colt si incepu a da in fecioru-sau. Acesta, zapacit de repreziciunea loviturilor, abia isi nimeri palaria si fugi afara.

Boierul Neagu, istovit de puteri, cazu, plangand, pe divan.

A doua zi se duse din nou la boierul Furtuna, ii istorisi cum indeplinise fara voie sfatul ce-i dase si se ruga cu lacrimile in ochi sa-l lase pe dansul la o parte.

Furtuna ii fagadui ca va starui pe langa Boierul, caruia conul Mihalache nu indraznea sa i se arate.

in fata acestei noi si neauzite intamplari, care punea in gurile tuturor numele unuia dintre cei mai cunoscuti boieri, Buhtea hotari nu numai sa lase la o parte pe boierul Neagu, dar sa nu mai puie pe nimeni in locul lui la alegeri; sa ramaie filfizonii de capul lor si tinutul de izbeliste.

- Vor vedea dumnealor cat pretuiesc hodorogii, zise el.

Tinerilor le paru grozav de rau cand aflara ca boierii ramaneau de o parte, de buna voia lor.

Fusese un prilej nimerit sa le deie lovitura din urma!

- Nu vedeti voi ca li-i frica? tipa Gheorghe Neagu.

- Da, da, au inteles singuri cat le pretuieste pielea de evghenisti, strigau ceilalti...

Gheorghe Neagu se alese deputat.

Ca sa deie mai mare insemnatate invingerii, tinerii inchipuira o sarbatorire cum nu se mai facuse pana atunci in targ. Seara adunara mahalalile, le impartira masalale si, c-un taraf de lautari in frunte, pornira acasa la Gheorghe Neagu.

Acolo, luminile stinse.

Lumea incepu sa strige:

- Traiasca deputatul Gheorghe Neagu!

Strigatele strabatura pana in odaia boierului Neagu, care era bolnav in pat; cand le auzi, batranul cazu cu fata in perne, plangand.

Cineva aduse vestea ca sarbatoritul e la cafenea. Multimea se intoarse. in fata cafenelei, uralele rasunau ca niste pocnete de pistoale.

Deputatul fu ridicat pe brate si silit sa vorbeasca.

Ca om politic ce era acum, Gheorghe Neagu rupse fatis cu trecutul, blestema batranii, aratand cum, pentru fericirea neamului, calca si iubirea datorita parintelui sau si sfarsi strigand la randu-i, cat il tinea glasul: Traiasca tinerimea invingatoare!

Strigatele detunara din nou, iar taraful incepu sa cante Desteaptate, romane.

in vreme ce alegatorilor li se rasplatea prin bautura, cativa pierdevara pornira cu masalalele prin mahalaua boiereasca.

- Ce-o fi, Mandito, intreba boierul Furtuna, care nu se pricepea de unde veneau strigatele si lumina cea mare.

- O fi vreun foc, Vasile.

Boierul Furtuna iesi in cerdac. Multimea ajunsese tocmai la poarta lui:

Traiasca deputatul Gheorghe Neagu, deputatul tinerimii!

- A! asta-i, lingailor? Grigore, dezleaga zavozii si asmuta-i la poarta, striga boierul Furtuna.

Cei cinci zavozi se repezira ca niste lei spre poarta; masalagiii o luara la sanatoasa, dar la capatul celalt boierului Trufanda ii venise se vede acelasi gand: din ograda lui se napustira alti zavozi, si-ntr-o clipa se adunara toti cainii de prin curtile boieresti. Partasii tineretului aruncara masalalele si palariile, ca sa fie mai sprinteni, apoi o zbughira printr-o hudicioara, unde abia putura scapa de furia cainilor.

Alegerea avusese loc sambata; duminica, boierii, ca de obicei, venira indata dupa pranz, sa mai steie de vorba, la cafeneaua din mijlocul targului Cafeneaua boiereasca, unde se bause cu o seara mai nainte, dar in care, nu de multa vreme, incepusera sa intre si cei mai asa, mai de mana a doua, cum s-ar zice. Boierii isi pastrasera in cafenea coltul dumnealor, cu covor asternut pe jos, cu divan langa perete si cu mese de marmura in fata lui.

Proprietarul, Ghita Evghenistul, cum ii zicea lumea, nu te-ar fi lasat, odata cu capul, sa te asezi in coltul boieresc.

- Nu te amesteca unde nu-ti fierbe oala, zicea razand celui ce se incerca sa calce obiceiul.

De mult ce primise si slujise pe boieri ajunsese sa se creada si el oarecum de neam; cu mare greu se hotari sa deschida usile si altora, mai mititei. in cele din urma, i se facura atatea neajunsuri din pricina aceasta, incat alerga intr-una din zile cu lacrimile in ochi la boierul Buhtea:

- Ce e de facut, Maria ta, ca nu ma mai lasa tineretul ista sa traiesc.

- Da, mai Ghita, alte vremuri, alti oameni! Primeste-i si tu; ce-ai sa faci? Pastreaza-ne noua locul din stanga si da drumul la oricine, caci maini-poimaini, cand ne-om carabani de pe lumea asta, copiii tai cu dansii au sa ramaie...

Pe ziua de azi, Ghita avea fata intunecata de tot; primi pe boieri oftand, uitandu-se cu ura in coltul din dreapta, unde filfizonii, gatiti ca de nunta, se adunau unul cate unul.

Gheorghe Neagu se lasase asteptat; in cele din urma, sosi si dansul; fu primit cu mare veselie.

Boierii sfatuiau domol, sorbindu-si in tihna cafelele; nici nu ascultau glumele ce veneau inspre dansii ca o ploaie de sageti. Noroc ca boierul Furtuna plecase de dimineata la o vie; daca ar fi fost aici, poate ca lucrurile n-ar fi ramas asa: cum e dumnealui furios, le-ar fi dat indata peste nas.

Peste catva timp se cobori din trasura si boierul Buhtea; cand zari pe Neagu, intoarse capul si se duse intins la masa boierilor, de se aseza cu spatele la dansul.

La intrarea lui, tineretul cobori glasul.

- Ce dracu bre, parca ne-ar fi frica de dansul; ce-ati amutit asa?

- stii una, Neagule? Eu gasesc ca ar fi vremea sa dai grozavului istuia peste nas, sopti un altul.

Gheorghe Neagu se ingamfa, porunci sampanie si turna prin pahare.

- Sa bem, baieti, in sanatatea celor de acum.

Costache Negura, nasul lui Gheorghe Neagu, dete cu jale din cap:

- El bea vinuri scumpe si bietul tata-sau abia o duce de azi pe maine.

Neagu mai porunci sampanie; sangele tinerilor prinse a clocoti, glasurile se ridicara din nou.

- Ar fi bine sa iesim de aici, au inceput sa se obrazniceasca, spuse Boierul.

Cand sa plece boierii, Neagu baga de seama si se grabi sa vorbeasca:

- Aveti dreptate voi: obiceiurile invechite trebuiesc calcate in picioare ca si interesele personale. Ruginitii, cu orice pret, inlaturati.

Boierii ingalbenira de manie.

Buhtea se intoarse catre Costache Negura si zise linistit, dar cu glasul tare:

- Sa-i spui lui Mihalache, din partea mea, ca rau a facut ca nu si-a urecheat la vreme mucosul.

Apoi iesi, cu capul sus, din cafenea, urmat de ceilalti...

Tinerii amutira: tocmai dupa ce se dusesera boierii, isi venira in fire de cele auzite. Neagu incepu sa strige in gura mare ca-i va arata el cine-i mucosul. Tinerii ii tineau hangul; dupa parerea tuturor, duelul era de neinlaturat: Auzi dumneata, sa se insulte un deputat, reprezentantul paturii culte, alesul tinerilor oamenii de viitor ai tarii!

- Cu ce s-a simtit insultat? striga unul. Neagu nu i-a spus-o personal. Daca si-a luat-o asupra dumisale, inseamna ca se cunoaste singur mai bine de cum il stim noi.

- S-au dus vremurile dumisale; astazi nu ne mai sperie cu batranetea.

- Batran-nebatran, cum stie sa arunce vorbele, trebuie sa stie sa-si deie socoteala de ele, striga Neagu.

Fireste, dupa ce se domolira putin, se puse la cale duelul. Alesera pe doi mai vorbareti, sa se duca la boier ca martori ai lui Neagu; acesta, cu ifosul lui, hotari conditiile: aveau sa se bata cu pistoalele: trei focuri, unul la 30 si doua la 25 de pasi; ranile usoare sa nu se tina in seama.

Unul se apropie de Neagu:

- Dar tu stii ca pe vremuri boierul a fost un tragator vestit.

- O fi fost pe timpul lui Moruz, raspunse Neagu; azi nu-l vezi ca tremura ca o gelatina?

Toti rasera de spiritul lui Neagu.

s-apoi nu era doar intaiul duel al lui Neagu; prin strainatate avusese cu ghiotura; ranise in toate. La lucruri de acest fel era un norocos de frunte. Luara intelegere ca, intr-un ceas, sa se intalneasca la unul din ei, sa chibzuiasca raspunsul boierului, care se putea prea bine sa nu primeasca; apoi se imprastiara.

Dintre toti, cel mai incredintat ca boierul Buhtea, cu toata batranetea lui, o sa primeasca duelul, era Gheorghe Neagu. Dansul se gandea cu bucurie la faima care avea sa-l acopere dupa acest duel, chiar daca numai ar fi ranit pe boier. Ce vorba! Era cea mai frumoasa intamplare ce-i venea in viata, mai frumoasa chiar decat deputatia. s-apoi se ducea mai increzator ca totdeauna in norocul lui; ce spusese mai adineaore, ca boierul o fi fost tragator vestit pe timpul lui Moruz, o spusese, nu din gluma, cum o luasera ceilalti, ci incredintat ca e asa; pe cand ochiul lui era tot atat de ager ca acum doi-trei ani in urma...

Boierul isi citea gazeta, cand cei doi martori sunara clopotelul. Buhtea le iesi inainte, de-i primi. in fata lui, ifosul obisnuit al celor doi tineri pieri; incepura foarte incurcati:

- Va rugam sa ne iertati... O afacere... O afacere de onoare ne aduce... Suntem foarte mahniti...

Boierul zambi.

- inteleg mahnirea dumneavoastra, si e pacat, caci sunteti tineri; in schimb, o sa va trimit pe doi batrani mai veseli.

Tot timpul cat vorbi, ii tinu in picioare, in sala.

Martorii hotarara locul de intalnire cu boierii, apoi mai inganara doua-trei cuvinte si-o stersera foarte bucurosi ca scapau de cei doi ochi ce le sfredelisera intr-o clipa toate gandurile. Cand se vazura in trasura, rasuflara din greu:

- Uf! afurisit boier! Parca l-ar fi chemat la chef; ce Dumnezeu, nici n-a tresarit. Cum i s-o fi parut lui Neagu ca tremura? ii cat un brad, omule!

La vestea ca boierul primise sa se bata, Neagu si cu prietenul lui sarira in sus de bucurie.

- E vorba ca ne-a tinut toata vremea in sala ca pe niste caini.

Tinerii se infuriara:

- Sa nu-l cruti, Neagule, tipa care mai de care.

- Nu va fie frica, le raspunse dansul, va curat eu padurea de toate uscaturile, in scurta vreme.
*

Buhtea trimise trasura la conul Sandu Dragos, cu o scrisoare prin care-l ruga sa vie numaidecat impreuna cu boierul Anghel Iurascu.

intr-un sfert de ceas, cei doi boieri suiau scarile: conul Sandu Dragos, scurt si gros; conul Anghel Iurascu, de aceeasi statura, dar mai slab. Pana in susul scarilor, conul Sandu se facuse numai o apa de naduseala.

- Ne-ai adus pe sus, boierule, ce prapad o fi? Bietului Sandu i-a iesit sufletul suind in fuga scarile.

- Bine-ati facut ca v-ati grabit, le spuse boierul, caci iata cum sta lucrul.

Ajunsi in odaie, boierul le povesti in cateva cuvinte ce era si de ce-i chemase.

Conului Anghel ii trecu veselia, iar conul Sandu ramase cu mana in buzunarul unde-si cauta batista, sa se stearga pe frunte.

- Boierule, incepu conul Anghel, sa-mi ingadui sa-ti vorbesc cateva cuvinte; eu cred ca ar fi sa te cobori prea jos primind sa te bati cu un om ca Gheorghe Neagu, pe care l-ai miluit de atatea ori si care, in schimb, te barfeste si pe dumneata ca si pe noi toti.

Conul Sandu prinsese la suflet:

- si eu cred tot asa, boierule, zise dansul.

- Eu nu socotesc astfel, dragii mei, si voi trebuie sa faceti ce va rog eu, raspunse boierul. Gheorghe Neagu o fi el un om de nimic, dar astazi are un loc in sfatul tarii; locul acesta l-am tinut si eu, si tu, Sandule, si bietul Para pana mai deunazi; daca nu cinstim omul, sa-i cinstim locul care-l are el. s-apoi, boierilor, maine-poimaine ne ducem; mai avem acolo cativa ani de viata, nu vreau ca tocmai la sfarsit sa lasam o amintire jignitoare, sa se vorbeasca pe urma noastra ca pe urma unui neam de iepuri. Lumea te judeca dupa ce aude...; dar nu ma duc cu gandul sa-l impusc; uite, mi-i martor Dumnezeu.

Boierul se intoarse spre iconostas si-si facu cruce.

- Tocmai asta ma nelinisteste, boierule, raspunse conul Anghel. stiam eu, fara sa-mi spui, ca nu te duci cu gandul sa-l omori, dar vezi ca dansul vine cu gandul sa te ucida. Boierule, omul acesta n-are suflet. N-o sa te crute, Doamne fereste. Baga de seama ca nu cruta nici pe cel care i-a dat viata.

- Nu, coane Anghele, nu-l crede atat de fara suflet. Neagu face asta de fala.

- Boierule, o face ca sa te omoare. Dar deoarece dumneata crezi ca trebuie sa te bati, inseamna ca ai judecat bine. Iarta-ma ca mi-am dat si eu parerile, sufletul unui prieten se moaie usor. Ne ducem.

- Sa primiti orice conditii v-or pune si sa potriviti ca maine sa ne batem cat mai de dimineata.

Boierii isi luara ziua buna; Buhtea iesi dupa ei in cerdac. Pe scara de jos, conul Sandu se intoarse:

- Te gasim mai tarziu acasa, sa-ti aducem raspunsul?

Nu-i nevoie sa va truditi, dragii mei; maine, la sase dimineata, va astept sa luam impreuna cafeaua; imi veti spune atunci cum ati hotarat.

Dupa ce plecara, Buhtea se plimba putin prin cerdac; gandurile il tinura cateva clipe legat de intamplarea de dupa pranz, apoi linistea i se cobori in suflet. Nu era omul care sa se lase prada inchipuirilor ce pun, atat de usor, stapanire pe mintile oamenilor slabi.

Boierul se cobori in gradina si-o lua printre teii ale caror ramuri se impreunau deasupra, cufundand aleea in intuneric; departe, la capatul celalt, apusul se zarea putin, ca lumina unei candele ce clipoceste intr-un altar. Boierul se opri, privi intr-acolo, apoi pasi usor pe nisipul moale.

ii lipseau copiii nepotului, ce-l intovaraseau totdeauna in plimbarile prin gradina. Amintirea lor il facu sa zambeasca de multumire.

La capatul aleii gradina se pravalea in vale; dincolo de umbra copacilor lumina izbucni ca o flacara.

Boierul puse mana streasina deasupra ochilor si ramase multa vreme cu privirile pierdute, pana departe, in adancul zarii, unde bulgarele de aur se topise, inecand cerul si pamantul.

Degraba seara avea sa se lase usoara, ca aripa unei pasari ce vine de departe.

Tarziu, boierul se intoarse in cerdac, unde il astepta masa. Dupa ce gusta din mancare, porunci de-i aduse un jilt, se aseza intr-insul si-si apinse o tigara.
*

Vestea ca Buhtea se va bate in duel strabatu ca fulgerul tot targul. Nimeni nu se asteptase sa ajunga lucrurile pana aici. La urma urmei, isi ziceau cei mai multi, ce mai vor baietii acestia? isi alesesera pe unul dintre ei, batjocorisera, pe toate potecile, pe toti cei dinaintea lor, si-acum, cand ajunsesera sa le spuie batranilor in fata cele ce scrisesera prin gazete, sa provoace la duel pe cel care-i pusese la locul lor? Pe cine! Pe boierul Iorgu Buhtea, omul caruia nu era nimeni in tinut sa nu-i datoreasca recunostinta!

in cateva ceasuri, tot targul trecuse de partea boierului Buhtea. Boierii isi chemara baietii si, sub juramant de afurisenie, le luara cuvantul ca nici nu se vor uita la cei din sleahta lui Neagu, care-si necinsteau neamul.

Boierul Furtuna afla tocmai seara, tarziu, cand se intoarse de la vie, vestea duelului.

Coana Mandita nu se pricepea cum sa i-o spuie:

- stii, Vasile, ca Gheorghe Neagu v-a facut ruginiti in cafenea?

Boierul se facu foc:

- Mandito, astfel de lucruri sa nu-mi spui mie. Eu nu vreau sa stiu ce se vorbeste in dosul meu.

- Da vezi ca cuscrul l-a facut mucos.

- Ei si? foarte bine i-a facut.

- Maine se bat cu pistoalele, Vasile draga.

Boierul sari in sus:

- Ce spui?

Conul Vasile se repezi, isi lua bastonul cel gros si o porni pe usa, curat ca o furtuna.

Se duse intai la boierul Iorgu: acesta se culcase. Atunci o lua inapoi spre boierul Trufanda. il zari in cerdac:

- E adevarat, Alecule, ca Boierul se bate maine cu nemernicul acela?

- Adevarat, Vasile.

- Asa? atunci sa-i arat eu deputatului duel moldovenesc.

si se repezi ianoi spre cafenea.

Sangeros si neiertator, boierul Furtuna nu putuse in viata lui sa se stapaneasca.

Vestea aceasta il tulburase ca niciodata.

Intra in cafenea, se opri langa usa si striga lui Ghita de se cutremurara geamurile:

- Ma rog, aici ii deputatul? aici ii nemernicul cela? Sa-l invat eu cum se bate la duel.

Toti incremenisera. Neagu, spre norocul lui, lipsea; altfel, ar fi facut cunostinta cu mana de fier a boierului Furtuna. Cativa filfizoni se strecurara, care pe unde putura.

- Sa-i spui, Ghita, ca de mine nu scapa nici in borta de sarpe. Asa sa-i spui, ma rog dumitale.

Apoi se intoarse catre cei de primprejur:

- La asta ati ajuns, sa va poarte copiii de nas! De dansii s-aveti parte!

Boierul Furtuna izbi usa si iesi. Cum ajunse acasa, incepu sa se plimbe prin odaie. Nu putu dormi toata noaptea. in zorii zilei, dadu porunca sa inhame caii si porni la boierul Iorgu.

Trasura boierului Furtuna intra dupa trasura in care veneau boierii Iurascu si Dragos.

Buhtea le iesi intru intampinare.

- Ce vant, Vasile, il intreba, razand, pe boierul Furtuna.

- Acelasi care i-a suflat si pe dumnealor, raspunse el, aratand spre ceilalti doi.

Apoi, fara sa se mai opreasca:

- Nu zic, boierule, bine ai facut ca ai primit sa te bati, sa nu creada dumnealor ca nu mai putem de frica, dar oricum, de eram ieri ziua aici, il lipseam eu pe filfizon oricum de cinstea de a se bate cu dumneata in duel. ii dadeam o invatatura care sa faca cel putin cat jumatate din cele ce n-a stiut tata-sau sa-i deie.

Furtuna spuse toate acestea repede, fara sa rasufle; i se suise sangele in obraz.

- Linisteste-te, Vasile, o sa treaca si asta.

- Ei! boierule, oricum de repede or trece, pe urma acestor fapte ramane mult!

Intrara in casa. Feciorul ii pofti in sufragerie, unde-i astepta cafeaua cu lapte. Se asezara linistiti in jurul mesei. Dragos apuca pe boierul Furtuna de brat:

- inchipuieste-ti, Vasile, boierul crede ca Neagu face lucrul acesta numai de fudulie, in vreme ce dansul tipa aseara pe toate potecile ca o sa-i arate el.

Boierului Furtuna i se ridica iar sangele in obraz, se apropie de boierul Buhtea si vorbi, privindu-l drept in ochi:

- Asa! Iarta-ma, boierule, daca ti-oi spune o vorba mare. Uite, jur pe Toader si pe copiii lui, daca te vei duce sa te bati cu ganduri de acestea; sa-l culci la pamant, boierule. De-abia ii scapa tinutul si pe tata-sau de dansul.

Buhtea isi duse mana pe frunte si ramase cateva clipe ganditor.

- Da, in adevar, mare vorba ai spus, Vasile; ce vrei, mie tot nu-mi vine sa cred ca-i atat de cainos la suflet... Dar mai stii! adauga ganditor boierul.

- Sa ne multumim, Vasile, ca vor sa ne impuste fatis si nu ne omoara pe la spate, noaptea, intr-un colt de ulita, zise Iurascu.

Catesipatru tacura si sorbira cafeaua.

Dupa ce sfarsira, boierul Dragos le spuse conditiile si locul. Aveau sa se bata la opt ceasuri, in padurea de la Cotul Luncii, intr-o poiana de langa iaz.

Boierul Furtuna se ridica de la masa si incepu sa se plimbe furios:

- si mai crezi ca nu vrea sa te omoare cand iti pune astfel de conditii! Filfizonul, ori ca e nebun, ori o fi crezand ca nu mai esti in stare sa tii pistolul. Din doua una.

Buhtea se ridica si-si lua palaria.

- Sa ne grabim, o sa fim tocmai bine acolo.

Boierii iesira in sala. Buhtea ramase in urma; se duse in fata iconostasului, isi facu de trei ori cruce, apoi iesi linistit dupa ceilalti. in prag, sopti lui Furtuna:

- Daca s-o intampla ceva, sa chemi pe Toader.

Furtuna se gandi putin:

- Boierule, merg si eu.

- Nu se poate.

- Merg si raman in trasura, de-o parte.

Peste cateva clipe cele doua trasuri iesira una dupa alta pe rohatca targului.
*

O dimineata inecata in lumina. Cerul curat si ca suflat cu aur in bataia soarelui se inaltase parca mai sus, doar va incapea intre dansul si pamant mai multa frumusete. Dealurile se insirau unele dupa altele, acoperite de roada cruda, verde ca buraticul; pana la ele, campuri intregi de romanita se asterneau albe, ca niste panze; deasupra lor, lumanarelele isi ridicau varfurile batute cu fluturi ce palpaiau repede din aripi, ca niste flacari gata sa se stinga. Drumul mergea printre valurile de iarba care, in fata trasurilor, pareau ca se dau la o parte, apoi, la spate, se impreunau iarasi. Deasupra, ciocarliile se ridicau sus-sus, batand din aripi, ciripind prelung si dulce. Departe, incolo, iazul: oglinda pe fata careia razele soarelui se sfaramau intr-o pulbere scanteietoare. Din marginea iazului se ridica padurea; copacii parca rasareau din apa, imprastiindu-se ca sub o vraja, pe sesul din preajma.

- Ce dimineata frumoasa, boierule! zise Dragos.

Buhtea nu-l auzi. Frumusetea aceasta il rapise. Nici un gand nu-i cutreiera mintea, niciodata nu se simtise mai fericit, caci niciodata firea nu i se paruse mai ademenitoare. Cat de departe era de cele ce trebuiau sa se intample! Boierului Buhtea i se parea la inceput ca merge la mosie, incolo, dupa dealurile acelea, unde Toader cu nevasta si copiii il asteptau. Apoi si gandul acesta i se aseza tihnit la fundul mintii, si privirile i le rapira campul cu lanurile si zarea aurita.

in schimb, boierul Furtuna privea toate acestea cu niste ochi din care tasnea mania, ca apa dintr-un izvor proaspat. Nemernicia omeneasca il infuria pana la nebunie.

Se gandea daca n-ar fi mai bine sa opreasca trasura, sa astepte pe ceilalti, caci credea ca le luase inainte, sa umfle deputatul pe sus si, intr-o graba de cai, sa-i faca o baie in iaz, ca sa-l vindece de fierbinteala.

La boierul Furtuna hotararile, oricare ar fi fost ele, nu sufereau intarziere; opri trasura si intreba pe niste tarani ce treceau inspre targ:

- Ati mai intalnit vreo trasura inaintea voastra?

- Sarutam mana, coane Vasile, una cu vro patru-cinci cuconasi, pe la Cotul-Luncii, intra in padure.

Furtuna mormai suparat si dadu porunca vizitiului sa maie inainte.

Dupa catava vreme trasurile intrau in padure. Buhtea cu cei doi martori ai sai se coborara si o luara incet spre locul de intalnire. Mai la o parte era trasura lui Neagu.

Cand ajunsera in poiana, martorii se salutara. Neagu parca nici nu-i vazuse; isi aprinse o tigara si se plimba cu mana in buzunar. La vederea lui, boierul isi aminti mai bine pentru ce venea aici si simti un dezgust ce, fara indoiala, i se arata pe fata deoarece tinerii, luandu-l drept un semn de frica, se dusera numaidecat de soptira ceva lui Neagu, care rase cu pofta.

Lipsea numai domnul Frant. Peste cateva clipe insa, huruitul nabusit al unor roate aducea vestea ca doctorul venea si el. Bietul om sari de departe din trasura si alerga catre boier, rugandu-l sa-l ierte de intarziere. Era galben la fata, caci pana acum nu mai luase parte la nici un duel; pentru dansul, aceste fapte erau adevarate nebunii; n-avea ce se face acum, caci era doctorul de casa al boierului.

Adunandu-se catesipatru martorii, alesera partea cea mai larga a poienii; unul dintre martorii lui Neagu si boierul Iurascu masurara pe rand treizeci de pasi. Boierul se aseza linistit intr-un capat, in celalalt Neagu, zambind ironic.

Trasera la sorti pistoalele si cazura ale lui Neagu; Dragos le incarca in fata tuturor, apoi citi cu glas tare conditiile. Nici unii, nici altii nu se gandeau sa mijloceasca impacarea; din partea boierului, acest pas ar fi fost o slabiciune de care Neagu si-ar fi batut joc.

Totul fiind gata, martorii se dadura in laturi; doctorul Frant ingalbeni, tinerilor parca li se mai stinsese increderea; Neagu, cu privirea batjocoritoare, astepta. Numai Buhtea, linistit, se uita departe.

Iurascu le striga:

- Fiti gata!

Apoi, dupa ce numara de trei ori, porunci scurt si apasat:

- Foc!

Detunaturile rasunara deodata; padurea clocoti ca intr-o clipa de vijelie.

Boierul Buhtea tinuse pistolul in sus, glontul trecu prin frunzisul copacului din fata; cateva frunze rupte fluturara prin aer.

Fiecare ramase la locul lui.

Neagu, care se incredintase ca boierului in adevar ii tremura mana, parea grozav de mirat ca si dansul trasese rau. Nu intelegea cum de nu lovise pe boier.

in aceasta vreme, Iurascu se pregatea sa masoare cei cinci pasi ce trebuiau scazuti la al doilea foc, cand domnul Frant le striga ca boierul e ranit.

Toti privira mirati; insusi boierul nu intelegea cum de nu simtise nici o durere. Domnul Frant veni si-i ridica mana; o suvita de sange i se cobora de sub maneca printre degete. Doctorul ii ajuta sa-si scoata redingota si-i ridica usor maneca, udata de sange, a camasii. Glontul ii scrijelise putin bratul.

Doctorul lui Neagu se uita.

- O simpla zgarietura, zise el.

Dar domnul Frant era pentru incetarea duelului.

- Dumneata esti aici numai ca doctor, ii zise unul dintre tineri.

Boierul se uita la Iurascu; acesta il intelese.

- La loc, striga dansul.

Boierul isi puse redingota; se masurara cate doi pasi si jumatate de la fiecare luptator, apoi, dupa ce acestia isi luara locurile, Dragos incarca din nou pistoalele.

Buhtea privi pe Neagu; ochii acestuia sticleau. Boierul intelese ca al doilea glont al lui Neagu avea sa vie mai drept ca cel dintai, isi aduse aminte de cuvintele lui Furtuna, tresari si-si incrunta sprancenele.

Glasul lui Iurascu se auzi iarasi, scurt si apasat:

- Foc!

Padurea clocoti din nou. Mana boierului cazu in jos, scapand pistolul; glontul il lovise de asta data in brat. Neagu ramase putin cu pistolul ridicat, apoi il scapa, arunca o privire spre boier, se clatina si cazu in genunchi, rostogolindu-se pe o coasta. Sangele il nabusi pe gura, horcai de cateva ori si ramase nemiscat.

Doctorii alergara; domnul Frant, tremurand, se pleca peste ranit, apoi, dupa cateva clipe abia, ingana:

- Este mort.

Filfizonii impietrisera in loc, galbeni ca moartea. Pe boierul Buhtea il apuca un tremur usor, ochii i se umezira si un sir de lacrimi ii luneca pe obraz.

- Haide, boierule.

Furtuna, ingrijat, sarise din trasura la cel dintai foc si ajunsese pe locul de lupta in clipa cand Neagu cadea lovit drept in inima; acum apucase pe boier de mana, sa-l duca spre trasura: parca si lui i se muiase sufletul. Dar cand ii vazu maneca uda de sange, se infurie.

- Iata pe cine ai fi crutat.

Sprijinit de catre Furtuna, boierul pleca, de-abia mergand, din poiana...

Cand se cobori din trasura acasa si vroi sa intre inauntru, boierul Buhtea cazu in fata usii, ca lovit de trasnet. Furtuna si cu slugile il ridicara si-l dusera pe un pat, il desfacura la piept si-l stropira cu apa, dar boierul nu dadea nici un semn de viata; tremuratura usoara, ce-i miscase fata la inceput, se stinsese, si acum parea ca moartea isi pusese stapanire peste intreg trupul.

Dupa cateva clipe, veni si domnul Frant; Furtuna il duse pe sus langa boier. Doctorul se aseza pe pat si cauta bolnavul cu mare bagare de seama. Cand ridica in sus capul, ochii boierului Furtuna pareau ca vor sa-i smulga raspunsul: intamplarea ce avusese loc zdrobise sufletul boierului Buhtea; mahnit peste masura, avusese o navalire de sange la creier; de scapat, doar o minune cereasca daca si-ar fi trimis puterea. Inima cea de piatra a boierului Furtuna se topi de asta data ca un bulgare de ceara intr-o gramada de jaratic, si incepu sa planga ca un copil.

Un vataf incaleca si porni la mosie, sa cheme pe Toader.
...

Toti doctorii din targ vegheara pe rand patul bolnavului. in trei zile, Toader ajunsese ca o umbra; boierii uitasera de toate, nici nu mancau, nici nu dormeau, stateau toata ziua langa doctori, asteptand vreo veste mai imbucuratoare: dar acestia dadeau deznadajduiti din cap.

Boala boierului mahni intreg tinutul; daca moartea lui Neagu era privita ca o rasplata, apropiatul sfarsit al boierului era ca o nefericire pentru toti. Acum de-abia incepeau a simti lipsa sufletului ales cum nu mai era altul.

in dimineata zilei a cincea, boierul Iorgu Buhtea se stinse fara nici o tresarire. Cand se raspandi vestea mortii lui, norodul navali in curte... Fiecare trecu prin odaia incarcata cu flori, in mijlocul carora boierul statea in sicriu, cu fata linistita ca intr-un somn cutreierat de vise senine. Toti ii sarutau mana; de o parte, boierii plangeau cu suspine, caci cu boierul Buhtea li se ducea si lor o parte din suflet.

in ziua de ingropare, cand boierii se pregateau sa coboare sicriul in patasca, o trasura isi facea loc printre miile de oameni ce se stransesera din intreg tinutul. si nimanui nu-i venea sa creada ca intr-insa venea, imbatranit ca de o suta de ani, boierul Mihalache Neagu.

Cativa il ajutara sa suie scarile, iar boierul Furtuna, cand il zari, se induiosa si-i iesi in cale. Boierii se dadura la o parte, iar batranul Neagu se ridica, tremurand, pe catafalc, si cazu deasupra sicriului, in hohote de plans:

- Iarta-ma, boierule, caci m-ai pedepsit de doua ori, de doua ori!


(1905)





Boierul Iorgu Buhtea


Aceasta pagina a fost accesata de 3046 ori.