Sineturile conului Gheorghies
de Emil Garleanu
in odaia mica, bine incalzita de focul care palpaie in soba cu stalpi zugraviti, valmasagul furtunii dinafara razbate, uneori, in chiuituri puternice, prin hogeag. Crengile desfrunzite ale copacilor de langa ferestre bat cu neastampar in geamuri. Perdeaua de creton portocaliu tresalta, cand mai tare, cand mai incet, dupa cum vantul patrunde, mai bland sau mai furios, pe crapatura de sus, dintre cercevele, uitata, se vede, neastupata, de catre cucoana Ruxanda Hrascu, sotia conului Gheorghies Hrascu, proprietarul acestei case mici, vesele si curate.
Din jiltul de langa soba, coana Ruxanda nu-si poate da cu mintea cum de-a putut lasa, neastupata, crapatura de la fereastra: sare repede, cotrobaieste prin niste saltare, scoate o bucata de vata, ia un cutit si se suie, sprintena, pe prichiciul ferestrei. Cu limba cutitului indeasa bine vata in crapatura dintre cercevele si asteapta sa vada de se mai misca perdeaua. Dar vantul nu mai are pe unde patrunde.
- Iar te-ai cucuiet pe ferestre, omule, ai sa cazi, nu altceva.
Conul Gheorghies da la o parte, de pe brate, bisacteaua cu sineturi, se coboara, cam greoi, de pe divanul in coltul caruia se cuibarise, si alearga sa-si tie sotia. Pana sa ajunga, coana Ruxanda se si coborase.
- Bre, bre, bre! amarnica mai esti, omule.
Conul Gheorghies se apropie de fereastra si se uita afara. O zvacnitura puternica lovi crengile de geamuri. Boierul se dadu fara voie inapoi si sopti:
- Parca se sfarseste lumea, nu altceva; iar o sa-mi deie gardul gradinii la pamant.
Coana Ruxanda se aseza in jilt. Conul Gheorghies isi trase mai bine pe umeri cataveica, pe care coana Ruxanda nu o mai purta niciodata, se cuibari la loc, in coltul divanului, isi aseza sireturile ochelarilor pe dupa urechi si lua iarasi pe brate bisacteaua cu sineturi.
Conul Gheorghies Hrascu e un om maruntel, din fundul divanului mai nu se zareste; poarta ochelari, cand isi citeste sineturile, altceva nu citeste dumnealui; e albit cu totul; numai pe tampla dreapta, o suvita de par staruie sa ramaie tot neagra. Conul Gheorghies isi sterge de dansa pana, cand scrie.
Altminteri, asa maruntel cum e conul Gheorghies Hrascu, in capul dumisale de multe ori s-au ivit planuri uriase. Pe vremuri avusese bani, nu gluma; avea avere de i se dusese vestea dincolo de Prut, de unde venisera odata niste hoti, sa-i omoare ziua-n amiaza mare.
Dar pentru planurile si bunatatea conului Gheorghies, ii mai trebuiau bani pe atati pe cat avea. Caci ce nu pierduse cu lucrarile de pe mosie: poduri de fier peste iazuri; insule de stanci cu foisoare pe ele; havuzuri cu pestisori rosii din strainatate; cascade, si cate alunecusuri toate, apoi conul Gheorghies imprumutase, pe sineturi, in dreapta si-n stanga, caruia cum ii cerea. Omul trebuie sa faca bine, daca vrea sa traiasca intre oameni! spunea dumnealui.
si a facut bine, cat a putut, conul Gheorghies. Unii si-au maritat fetele cu banii dumnealui; altii au calatorit, si-au cumparat case si pamanturi si si-au ingropat raposatii tot pe punga conului Gheorghies; ba altii au jucat carti si au pierdut din banii dumisale. si numai iata ca-ntr-o dimineata, conul Gheorghies baga de seama ca oamenii nu-i mai dau nimic inapoi!
si mosiile conului Gheorghies lunecara, una cate una, in mana celor ce le cumparau pe nimic, fiindca trebuia sa plateasca si pentru acei pe care ii garantase tot dumnealui, caci da: cinstea e cinste si e mare lucru.
Mai ramasese acum cu casuta asta, cu o vie pe dealul Nicoarei, si mai avea doua mii de galbeni, luati in pastrare, sub chip de imprumut, de catre boierul Mihalcea, om cu vaza, cu avut, de la care, de cate ori ii cerea inapoi, in loc de bani capata cate o strasnica ocara:
- Ce, vrei sa-i dai si pe acestia? Vrei sa ajungi muritor de foame, mai Gheorghies? Nu vezi tu ca banul nu-ti sta in mana nici cat ai clipi din ochi? Lasa-i aici, asigurati in mosia mea; cine stie ce vremuri or mai veni! Nu-i rusine oare, ca noi, ce bruma de boieri am mai ramas in Moldova asta, sa ajungem sa calicim de la slugile noastre?
Conul Gheorghies pleca amarat.
Acum, in vremile din urma, isi mai astamparase inchipuirea, traia tihnit, ascultand mai mult de coana Ruxanda; dar tot il munceau, cateodata, planuri mari si tare incalcite din pricina celor doua mii de galbeni.
Uneori, ca asta-seara spre pilda, isi scotea bisacteaua cu sineturi din scrin, le citea cu glas tare coanei Ruxandei, care le invatase pe dinafara, ocara cat tinea sinetul in mana, pe cel care nu-i platise, iar cand le punea la loc, in scrin, era impacat cu toti.
Furtuna nu mai inceta; conul Gheorghies arunca din cand in cand priviri spre geamuri. Apoi se infunda mai bine in coltul divanului, isi potrivi ochelarii, duse un sinet in dreptul ochilor, tinandu-l departe, si citi:
Sinet. Am primit opt sute galbeni buni, din mana dumnealui conul Gheor-ghi-es Hra-scu, pe timp de un an de zile...
- Ei, poftim! Un an de zile! I-am dat banii in o-mie-opt-sute-saptezeci-si-patru, azi suntem in o-mie-opt-sute-sapte-zeci-si-noua si inca nu i-am luat. Asta inseamna un an. si daca ar fi murit, dar traiesc doar, si traieste intr-un targ cu mine...
- Traieste, raspunde coana Ruxanda, da vorba-i ca n-are de unde sa ti-i deie.
Conul Gheorghies se uita putin nedumerit la coana Ruxanda, stranse sinetul in patru si-l trecu in partea dreapta, in randul celor citite; lua un altul, il desfacu, il ridica in dreptul ochilor si vru sa inceapa a citi:
- Bine, n-are, n-are, isi lua iar de seama, dar de ce nu vine macar sa-mi spuie ca n-are, si atata tot?
- Ce sa-ti mai spuie, daca stii.
Conul Gheorghies ramase pe ganduri; n-avu ce sa mai zica. Om cu greutati, cu copii, sarac; adica la ce i-ar mai da banii inapoi, lui, care are cu ce trai: nici tu catel, nici tu purcel, el singur si cu nevasta-sa.
Ridica celalt sinet si incepu:
Sinet. Am primit cinci-sute de galbeni, de la conul Ghe-or-ghi-es Hrascu...
Conul Gheorghies arunca sinetul, isi scoase ochelarii si se rasti la coana Ruxanda:
- Aista-i al dumitale. Dumneata m-ai facut sa-i dau Chirulesei bani, cand stiam, de pe atunci, ca nu mai are nimic. Acu asa-i c-a murit? Ia-i, daca ai de unde.
Sinetul acesta era singurul la care se amestecase si coana Ruxanda, si conul Gheorghies nu trece peste dansul, Doamne fereste.
Coana Ruxanda se prefacu ca a adormit cu capul pe speteaza jiltului.
- Ai adormit!... Amarnica mai esti!... Cica doarme dumneaei!
Conul Gheorghies prinse sa surada. isi puse iarasi ochelarii si citi tot asa, unul dupa altul, toate sineturile, silabisindu-si numele scris in fiecare din ele, simtind mare multumire la auzul celor doua cuvinte care-l aratau pe dumnealui atat de darnic!
La fundul bisactelei, conul Gheorghies tinea sinetul asigurator, pe care voitorul de bine, boierul Mihalcea, i-l daduse sa-l aiba la mana.
il citi la rand, de mai multe ori, cu glasul inecat de multumire. il stranse binisor, il puse la fund, aseza celelalte sineturi deasupra si inchise bisacteaua. Cazu pe ganduri. Planurile il navalisera iarasi in minte:
...Daca ar vinde via! Cu ce ar mai lua pe dansa si cu acesti doua mii de galbeni ce n-ar face!... Sau mai bine, nu, n-ar vinde via, dar si-ar cladi niste case incapatoare, boieresti, sa se vada tocmai din targ, colo pe deal, sticlind in soare. Ar aduce o vita straina si vreo doua vaci de svitera. Ar vinde casa din targ si ar trai acolo, ca un pustnic... Hm! dar iarna; iarna-i grea la tara; orisicum, nu e gluma sa faci, pe viscol, un ceas cu trasura pana in oras... si-ar face si o trasura... Doi cai frumosi... un vizitiu bun... Vorba-i ca boierul Mihalcea se vede ca i-a inteles gandul si nu-i da banii... Ce-i de facut?... Zau asa, parca tot ar mai ajuta pe coana Zamfirita; cum a ajuns si dansa, din ce era! Biata femeie, ar da numai cu cincizeci de galbeni locul ce i-a mai ramas din toata zestrea. si ce loc!... Dumnealui i-ar da doua sute de galbeni. I-ar mai ramanea si ei!... Ce case ar putea zidi pe locul acela! Da; asta-i mai nimerit ca toate: o pereche de case pe locul coanei Zamfirita.
Conul Gheorghies se ridica foarte multumit si se duse langa coana Ruxanda. Dar coana Ruxanda adormise acum de-a binelea.
O clatina usor de umar:
- Ruxando, Ruxando.
Dumneaei deschise ochii pe jumatate.
- Ce zici, Ruxando, de locul coanei Zamfirita? Cu banii luati de la Mihalcea am putea face niste case frumoase si trainice.
Coana Ruxanda se vede ca nu intelese ce-i spusese, inchise ochii si adormi iar.
Conul Gheorghies, vazand ca nu-i mai raspunde, lua bisacteaua de pe divan, o inchise in scrin, isi scoase ochelarii punandu-i la locul lor, pe masa, si se infunda iar in coltul divanului.
Bun loc, tare bun loc... Bune case ar fi... mai sopti conul Gheorghies si ramase asa, cu privirile pierdute...
Ochii i se inchisera cu incetul si adormi cu gandul la casele cele noi, carora, in mintea dumnealui, le si asezase temelia.
(1905)
Sineturile conului Gheorghies
Aceasta pagina a fost accesata de 2737 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume