Colonelul
de Emil Garleanu

Cateodata isi arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofiter tanar, sublocotenent, abia iesit din scoala; sta in picioare, cu chivara de lancier la o parte, cu mundirul strans pe pieptul scos in afara, cu ochi albastri, surazatori ochii ce priveau tinta la comandantii lui, sau se micsorau, apropiind genele lungi, arcuite, in saloane, la baluri, cand simtea batandu-i langa inima sanurile femeilor frumoase! Pe atunci isi suna pintenii ca o muzica; isi apropia o data calcaiele: tanc! si duritele zbarnaiau in odaile mari, in care trichelurile jucau pe dusumelele lustruite apele lucii ale lumanarilor. Tot asa sclipea si dansul, ca bucatelele de cristal ce clincheteau, atarnate ca niste cercei, in urechile de bronz ale policandrelor. Viata ii era o raza de soare! Nu dormea noptile; pasea, odata cu pragul salii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; in fata escadronului tragea sabia, ca un fulger, din teaca, si, strunindu-si calul, rotea ochii pe campul de mustru.

Privind astfel portretul, batranul, sprijinit in carja, parca intinerea, se indrepta de sale, ridica in sus capul, isi lasa umerii in jos si traia vremile acelea.

Alteori se aseza, obosit, intr-un jilt, in odaia de culcare, scaldata, mai mult ca toate celelalte, de lumina. si acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic il arata capitan; purta favoriti negri, lungi, mustati bine rasucite; aceiasi ochi sub fruntea-nalta. Atunci era insurat; o insuratoare din dragoste un roman.

Furase pe fata de la tatal ei, un boier cu mare vaza; s-a batut de trei ori in duel pentru nevasta; intr-unul a ucis pe un calator neamt ce-i facuse curte indrazneata; si-a stat inchis. La urma, dansa, necredincioasa, l-a inselat cu un ofiter. si atunci, in prada deznadejdii, care otraveste sufletul sau ti-l faramiteste ca pe un miez uscat de paine, s-a repezit cu sabia scoasa la femeia sperjura: Ticaloaso!, atata i-a zis, si ochii ei s-au intors spre dansul, ochii spaimantati, rugatori; si mana i-a cazut in lungul trupului, fara sa loveasca.

in clipa aceea a inteles toata zadarnicia vietii; toata nadejdea i se stinse. Atunci numai a priceput ca singuratatea e puterea cea mai mare a luptatorului. Singur, cu tine, fara patimi, fara ura, tu, in fata ta! si-a lasat nevasta. si colo, prin usa intredeschisa, zareste, in tabloul mare, printre ceilalti ofiteri ai regimentului, cu chipul crunt, cu fruntea incretita, stingher, fara zambet, pe locotenentul-colonel Stavar, comandantul unui regiment de calarasi ce pornea la Plevna asa se zarea pe dansul... Niciodata nu s-a simtit mai mare ca in dimineata de primavara cand si-a incalecat calul si cand, scotand sabia ascutita, stia ca se duce la moarte. si sub cerul de toamna al pamantului strain, prin ploile marunte ce parca-ti picura pe inima, infasurat in vanturile ce-i spulberau mantaua si coama calului ce tremura, se simtea fericit. Manca, dormea, traia ca soldatii lui, indura toate si era multumit. suieratul gloantelor, in recunoasterile pe care le facea chiar el, i se parea doar bazaituri de albine. si in valmasagul sangeros, in vartejul de moarte in care s-a aruncat la Smardan, in capul calaretilor, a simtit din nou fiorul acela care-i gadilase sufletul in cel dintai vals, ca sublocotenent. N-a simtit zdruncinatura grozava cand calul cazu cu el. in clipa de framantare, cand primi un glont, in mana, n-a simtit decat arsura repede a unui fier rosu; apoi alergarea nebuna, dupa lupta scurta, cand sabia lui intrase in gatul ofiterasului turc, un copil ce i se impotrivea in cale. N-a simtit nici parere de rau, nici dusmanie; asa a omorat pe doi cu mana lui. Iar cand s-a intors in tara, cand, dupa cateva zile, regimentul si-a luat mersul obisnuit, lipsit de zbucium, al vietii de pace, colonelul simti ca de acum inainte nu mai avea ce cauta in oaste. isi dete demisia, isi cumpara casa aceasta pe ulita cazarmilor, chiar langa ele, si, singur, incepu sa traiasca viata de pustnic. in odaile mari, in care amintirile stateau inchise in orice lucru, traia zilele trecute. Dar razboiul, asa cum il facuse dansul, lasa urme. intr-o zi simti ca piciorul stang ii amorteste, ca de-abia il mai poate misca.

Cum luase altadata sabia din cui, ca s-o incinga pentru intaia oara, asa lua din colt bastonul gros, cu maner de aur, in care avea sa-si sprijine de-acuma batranetile. Nu-i placea sa steie locului; se tara cum putea dintr-o odaie intr-alta, si la urma venea de se aseza tot in fata ferestrei de la ulita; nu trecea soldat, nu se ducea ofiter spre cazarma fara ca batranul sa nu-l urmareasca pana departe cu privirea. Dimineata se scula in zori, cand sunetul goarnelor vestea ziua in marsul voios al desteptarii; se culca la stingere, cand odaile mari parca se umpleau de cantecul duios al odihnei...

De cand zacuse bolnav greu in pat, de cand nu se mai putea misca decat intors de bratele servitorului ce-l ingrijea, viata i se intunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastra, nici odaile nu le mai cutreiera.

Simtea ca se duce, dar el cunostea bine moartea. Nu se temea de dansa. O astepta si parca-i parea rau ca nu-i putea iesi in cale. Nici nu se apara: nu chemase doctori, nu luase doctorii si, in dimineata aceasta, cand aproape nu avu putere sa-si deschida pleoapele, zambi multumit. Era o dimineata frumoasa de vara: prin ferestrele deschise razele soarelui se furisau lucitoare, scotand scanteieri repezi din armele tintuite in perete. Manerul sabiei de deasupra patului parca palpaia, si colonelul, cu greutate, de-abia ridica mana de atinse otelul luciu al tecii.

Pe la amiaza cerul se innora deodata, ploua repede, cu ropot, dar spre seara norii se topira; cele din urma raze ale soarelui mureau curate, rumenind odaia. Colonelul dormita. Vroi sa se trezeasca de cateva ori, isi dadea seama ca e intr-o amortire grea; visele ce-i cutremurau somnul acesta le stia ca nu-s in fiinta, stia chiar ca viseaza, si totusi i se parea ca luneca intr-o lume straina, din care nu intelegea bine nimic. il cuprinse o caldura grozava; deodata i se paru ca se spravale patul, tresari si deschise ochii. Mai intai, fara de voie, vroi sa strige, apoi mintea i se limpezi, pricepu ca asa trebuie sa fie, si cand servitorul intra sa aprinda lampa, de-abia putu ingana sa-l lase prin intuneric...

incetul cu incetul amortirea il cuprinse din nou. Apoi il muncira vedenii ciudate... Deodata se vazu calare in invalmasagul de la Smardan... Calul cazuse, dar nu se putea ridica. isi amintea totusi ca atunci se sculase repede, si, cu toate acestea, acum sta intins jos... Dar bine, pe ofiterul turc il strapunsese intr-o clipa, stia bine asta; dar acum acesta il rapusese, ii apasa genunchiul pe piept, tinandu-l jos, in glod... ii cazuse sabia, insa mai avea revolverul; se cauta la coapsa si, ciudat, simti printre degete cearsaful ce-l invelea; era in pat, dar cum de se gasea in razboi?... Ofiterul turc scoase iataganul, il ridica si-l avanta, ca un fulger, spre capul lui. Colonelul se incorda, tresari si se trezi iar.

Era inadusit. Simtea sudoarea rece scurgandu-i-se dupa urechi; vroi sa se stearga, dar nu putu duce mana la cap. incetul cu incetul se lasa moale, ca o petica; parca nu mai avea nici sange, nu-i mai batea nici inima, si chiar oasele i se topisera. I se parea ca e totuna cu patul, ca era subtire ca cearsaful, intins ca el. Cateva crampeie din trecut iarasi i se luminara in intunericul odaii, fulgerari repezi, ca si cum cineva aprindea chibritul, pe rand. Se inabusea. inchise ochii, avu adevarata presimtire a sfarsitului.

Dar in clipa aceea, in linistea adanca a odaii, veni dinafara, dinspre cazarmi, sunetul de goarne al Rugaciunii. Atunci o revarsare de puteri il insufleti; isi simti bratele tari, se ridica pe jumatate in pat si, cu degetele impreunate ale mainii drepte, isi facu, rar, cruce. Apoi isi lasa, usor, capul in perna, inchise ochii, si-n vreme ce cantecul duios al inchinarii de seara rasuna inca, ostasul adormea pe veci.

(1907)

Colonelul

Aceasta pagina a fost accesata de 2357 ori.

Colonelul

Colonelul
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Colonelul

Colonelul de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Colonelul
de Emil Garleanu