Mostenitorul
de Emil Garleanu

Ma rog, ce avea lumea sa i se amestece in afaceri? Mai zilele trecute, cand implinise pe un datornic, sa-l omoare si mai multe nu: "Ca e un hain; ca suge sangele oamenilor; ca nu crede nevoile nimanui!" Ba le crede, le crede foarte bine, dar are si el necazurile lui. De unde pana unde, au luat-o ca e dator sa-si imparta banii, in gramezi, pe la pragurile celor ce nu au! Pana si de imbracamintea lui se legau. Acum cateva clipe il intalni Gheorghe Poiana, casapul. - "Ei! da nu te-am vazut de un car de vreme, vecine Vasile!" - "Ia, de abia acum m-am indurat sa ies din casa, sa-mi cumpar o caciula", ii raspunsese. - "Cum sa-ti cumperi o caciula? Asta-i veche; sau poate ai luat-o din hala vechiturilor, toata-i mancata de molii". Parca i-ar fi tras o palma. - "Ei si?" ii zisese, "eu am luat-o ca sa-mi tie cald. imi tine? inseamna ca-mi slujeste. Daca nu slujeste si ochilor dumitale asta nu ma priveste. Eu nu dau parale pentru ochii altora". si pleca furios. Dar casapul ii striga, de rasuna ulita:

- "Mai bine ai da-o nepotu-tau, si ti-ai lua alta!"

in asta il loveau toti: nepotul si nepotul. N-aveau decat sa-l imbrace ei, daca-i purtau atata de grija!...

Cine dracul il pusese sa-si ridice casa in mahalaua in care dase cu imprumut? Asa-i trebuia!

Gandind astfel, Manea mergea fara sa auda latraturile canilor, care totdeauna il luau drept un necunoscut. Nici nu-si dete seama cand ajunse in ograda lui. Pe stratul de ninsoare, asternut pe carare, vazu urme de pasi.

- "Hm! mormai, iar vreun calic!" si din nou se dojeni. - Cine-l pusese oare sa-si ridice casa in mahalaua asta?

in odaie, slujnica, o baba hartagoasa, pripasita de nevoi pe langa gospodaria lui, facea focul. Manea o intreba:

- Cine a fost pe aici!

- Pai, Grecul, raspunse baba, vai de capul lui!

Manea isi scoase paltonul, se mai invarti prin casa, gandind la tovarasul bun de odinioara, la Grecul, cum ii ziceau cu totii; apoi vari mana in buzunar:

- Na cincizeci de bani, cand o veni sa-i dai, si sa ma lase in pace.

Ca si cand baba n-ar fi inteles i se apropie de ureche si-i tipa:

- si sa ma lase in pace, m-ai auzit?

- Ho! am auzit, racni baba, careia batranul ii rabda toate, pentru ca nu-i cerea decat hrana. Baba mai vroi sa spuie ceva, dar cuvintele casapului venira din nou in amintirea lui Manea, il cuprinse o toana de furie, si izbucni:

- Ma rog, caciula asta e mancata de molii? E mancata de molii caciula mea? Ei, si chiar de-o fi, imi tine mie cald? Ce le pasa lor? si de ce-mi tot scot inainte, zor nevoe, pe nepotul meu? Eu nu vreau sa stiu de dansul!

Baba nu-i mai dete vreme sa urmeze, incepu ea:

Ba sa stii. Trebue sa stii, ca e din sangele neamului dumitale. A fost si adinioarea pe aici" am vrut sa-ti spun si mi-ai taiat vorba. E slab si gol, inghetat de frig, de-i erau manile tari ca ciolanul. A venit sa-i dai de un palton, de un cojocel macar.

- Sa-i dea maica-sa, racni Manea, e al ei!

- Dar maica-sa ti-i sora.

- Daca mi-i sora sa adune ca frate-sau. Eu am strans ban langa ban.

- Ai avut de unde, raspunse baba.

- Lasa ca tot el o sa ma mosteneasca, tipa batranul scos din fire. Tot el. si ce-a facut pentru asta? Nimic, nici n-a dat din mani! O sa-i cada bogatia de-a dreptul in palma ca o para coapta.

Se apropie de baba, si cu ochii scosi, cu spume la gura, ca un apucat, urma cu glasul ragusit:

- A umblat el pe ploi, pe viscole, dupa paraua intrata pe mani straine? si-a sfaramat el picioarele in bolovanii ulitelor? L-au rupt pe dansul canii? A auzit el ocarile si blestemele pe care le-au auzit urechile mele? L-a urat pe dansul lumea, si l-a aratat cu degetul ca pe mine? Nu. si cu toate aceste el o sa traga folosul banilor astora, pe cand eu voiu putrezi, colo, intre patru scanduri. Iata pentru ce am trait o viata de cane! si sa-i dau eu, cu mana mea, banul? Eu? Sa-i dee legea dupa ce voiu muri, legea facuta de trantori, legea care opreste sa ma scoboare cu banii stransi, gramada, langa mine, in pamant. Lasa-l sa tremure. Lasa-l sa moara! Cel putin asa n-oiu sti eu mana care o sa-mi imprastie bogatia.

Manea se inneca, glasul parca i se curma. Baba se uita la el cu ochi salbatici, de huhurez, si-i zise:

- Uite-l, vine iar, spune-i si lui in fata, sa te cunoasca incaltea.

Usa se deschise incet. Un chip galben, cu ochii in fundul capului, un trup slab, subtiat parca si mai tare in pardesiul ferfenitit, capatat de pomana, luneca usor, ca o vedenie, pana langa batran si se pleca sa-i sarute mana. Manea si-o trase repede, se uita la trupul infrigurat, ce tremura, isi aminti la ce venea copilul sa-l roage, si apuca marginea pardesiului intre degete, prefacandu-se ca-i incearca grosimea. Apoi, cu glasul schimbat, miorlaitor, ii vorbi, aratand parca bucurie:

- Ei! te-ai imbracat pentru iarna! Te-ai facut cu palton! Dar stii ca-i gros, e foarte gros. Da, da. imi pare foarte bine c-ai venit sa-mi arati si mie. Asa. Acum du-te ca am putina treaba.

si, impingandu-l spre usa, urma sa-i vorbeasca:

- Da stii ca ti-i gros paltonul! E chiar gros... imi pare bine, da, da, foarte bine.

si inchise usa dupa baiat.

(1907)

Mostenitorul

Aceasta pagina a fost accesata de 2575 ori.

Mostenitorul

Mostenitorul
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Mostenitorul

Mostenitorul de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Mostenitorul
de Emil Garleanu