Ca soarele...

Ca soarele...
de Emil Garleanu



O casa, o livada si o curte mare. In casa stau stapanii; in livada sunt pomi roditori; in curte felurimi de pasari.

Asa, in curtea aceasta s-au intamplat multe si marunte, caci unde-s pasari multe, dragostea-i stapana.

Nu mai de parte, acum o luna, un cocos a fugit peste gard, cu bogheta altuia.Nu i-a mai vazut de-atunci nimeni! Unele pasari spuneau una, altele alta, gastele susoteau, fel si chipuri, pe socoteala celor doi indragostiti. Ei si-au vazut de treaba. Acum o saptamana o gaina, o americanca, zor nevoie dupa un pichiroi. Au sters-o si acestia. Iar zarva, iar susoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici manca; cum se intalneau dous pasari fata-n fata, se-ntrebau: "Ce-i cu americanca?" Cealalta: "Ce-i cu pichiroiul?"

Pichiroiul asa, americanca altfel, si ei doi habar n-aveau de gura lumii!

De aceea, cand pichirea, stinghera, hotari sa-si caute un sot si-si puse ochii pe paun - pasare de neam mare - se feri de toti, de frica sa nu li se aseze cineva de-a curmezisul dragostei. Si-a inceput pichirea sa se invarte-n sus si-n jos pe langa paun. Azi asa, maine asa, pana cand i-a venit o data la socoteala si i-a soptit, cu glasul ei cel mai dulce:

"Pi-chi-chi-chi-chi-ri":"Te iubesc!" Paunul a privit-o dintru-ntai de sus, dar pe urma si-a dat seama ca nici pichirea nu e de lepadat, mai auzise ca dragostea daca o intalnesti, s-o culegi de oriunde-ar fi, s-a rotit si-a raspuns:"Chiau!": "Bine!" si zilnic s-au curtat. Pichirea, mica si pestrita, dar sireata; paunul, mare, minunat de frumos, dar cam sec.

Si asa, intr-o dimineata, pichirea, harnica titirez, s-a sculat mai devreme chiar decat cocosul, a ciugulit ce-a putut si, pe urma, s-a dus sub culmea paunului, de l-a sculat. Si-amandoi, aripa la aripa, au pornit pe pajiste.Flori, racoare, mireasma dulce. Pentru intaia oara si-au apropiat pliscurile: intaiul sarut! "Sunt multumita!" "Chiau!" "Sunt fericita!" "Chiau!" Ce Dumnezeu, gandeste pichirea, numai atat e in stare sa-mi raspunda? Si-n clipa aceea se inalta, rotund si de aur, soarele!...

Peste lume se revarsa valuri de lumina. Paunul straluceste de parca ar fi imbracat in fir. Pichirea il priveste incantata, mandra de frumusetea iubitului ei.Apoi se intoarce de se uita, uimita, la soare. Si, cu sufletul ei salbatic, plin de poezie, isi imbie si iubitul:"Priveste, priveste, draga!" Dar paunul se supara. ingamfarea ii desclesta limba:"Ce sa te uiti la soare, cand ma ai pe mine?Rogu-te, priveste-ma!" Si cum pichirea se uita inca spre rasarit, paunul i se puse drept in fata si isi roti coada: "Priveste-ma!" Se uita pichirea, se uita mirata, apoi, dumirindu-se, ii raspunse:"Te privesc, dar ascunzandu-mi lumina soarelui, nu-ti vad nici stralucirea ta".

Si, dezamagita, pichirea ii intoarce spatele...

Numai asa pasarile din curte nu mai avura prilejul sa susoteasca pe socoteala altor doi indragostiti.


(1910)




Ca soarele...


Aceasta pagina a fost accesata de 2164 ori.