Caprioara

Caprioara
de Emil Garleanu



Pe muschiul gros, cald ca o blana a pamantului, caprioara sta jos langa iedul ei. Acesta si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed, pe spatele mamei lui, si cu ochii inchisi se lasa dezmierdat. Caprioara il linge, si limba ei subtire culca usor blana moale, matasoasa, a iedului. Mama il priveste si-n sufletul ei de fugamica incolteste un simtamant staruitor de mila pentru fiinta frageda careia i-a dat viata, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care trebuia sa se desparta chiar azi, caci vremea intarcatului venise de mult inca. si cum se uita asa, cu ochi indurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget inabusit de durere; iedul deschide ochii. Caprioara se imbarbateaza, sare in picioare si porneste spre tancurile de stanca din zare, printre care vrea sa-l lase ratacit. Acolo, sus, e pazit si de dusmania lupului, si de iscusinta vanatorului, caci pe muchiile prapastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se incumeta. Acolo l-ar fi stiut ca langa dansa. Dar pana la ele erau de strabatut locuri pline de primejdii. Caprioara isi azvarle picioarele in fuga fulgeratoare, in salturi indraznete - sa incerce puterile iedului. si iedul i se tine voiniceste de urma; doar la sariturile ametitoare se opreste, cate o clipa, ca si cum ar mirosi genunea, apoi se avanta ca o sageata si, behaind vesel, zburda de bucurie, pe picioarele subtiri ca niste lujere.
Dar trebuie sa scoboare, sa strabata o padure, ca sa urce din nou spre tancuri. Caprioara conteneste fuga; paseste incet, prevazatoare. Trece din poiana in poiana, intra apoi sub bolti de frunze, pe urma prin hrube adanci de verdeata, pana ce patrunde in inima intunecata, ca un iad, a padurii.
si-au mers mult asa pana ce au dat in sfarsit de luminis. Iedul, bucuros, o ia inainte sarind. Dar in aceeasi clipa caprioara se opreste, ca de-o presimtire, adulmecand. In fata ei, de sub o cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt si iedul ar fi fost sfasiat. Atunci caprioara da un zbieret adanc, sfasietor, cum nu mai scosese inca, si dintr-un salt, cade in mijlocul luminisului. Lupul vazand prada mai mare, uita iedul si se repede la ea...
Prabusita in sange, la pamant, sub coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre iedul ei. si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura de apa mortii.

(1910)




Caprioara


Aceasta pagina a fost accesata de 6523 ori.