Cat un fir de neghina
de Emil Garleanu

Nu trebuie sa fii cat un munte de mare ca sa poti judeca. Ci de-ai fi cat o neghina, ori cat un fir de colb, daca ai in capusorul tau scanteia dumnezeiasca ce cuprinde lumea, ti-i de ajuns: stii ce esti, de unde vii si-ncotro trebuie sa te indrepti. Gandirea aceasta i-o spuse ganganiei o furnica. si spusa muncitoarei ii intrase atunci pe o ureche si-i iesise pe alta. De-abia vazuse de cateva zile lumina soarelui, pamantul, florile! In iarba i-au parut toate un rai; dar cand a intins aripioarele si-a zburat, mirandu-se ca poate sa strabata aerul, cand apoi a cazut, istovita de oboseala, pe-o frunza, atunci intaiasi data a cunoscut greul. si spusele furnicii i-au venit in minte... Ce era? O ganganie mica, fara stralucire, rotunda, ca o samanta. De unde venea? Din iarba; tinea minte ca se trezise subt rochita randunicii. Dar incotro avea sa se indrepte? Ei, asta era greul!
S-a scoborat de pe frunza, si-a purces sa caute din nou furnica. A umblat incoace, incolo - furnica nicairi. Altele a intalnit - dar grabite. Furnicile nu prea stau de vorba. Amers mult si bine; alta gandire n-a mai auzit. "intelepciunea e rara" se gandea biata ganganie. si acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu inceputul! intr-o zi o prinse ploaia: din nebagare de seama cazu intr-un suvoi. De-abia scapa, pe-un pai. Iar alta data - ce spaima, Doamne! statu o clipa, fara suflare, subt talpa cizmei gradinarului. Avusese noroc de-o pietricica ce lasase langa dansa un gol. De ce-ti atarna viata in ziua de azi! Dar trebuia sa se pazeasca cu tot dinadinsul. Trai e acela cand esti nevoit sa-l cumpanesti in fiecare clipa? Umbla numai pe dibuitele: cercetand, ocolind, ispitind. Colo e apa, dincolo oameni, mai la o parte un carucior cu copii. "La ce m-a lasat Dumnezeu daca n-am particica mea de pamant, se intreba gangania? Unde sa ma asez ca sa raman linistita?" Atunci in fata i se ridica deodata casa, locuinta stapanului gradinii. "Sus, acolo, trebuie sa fie bine... dar e prea inalt. Sa se ridice cu cumpatare". intai zbura pe varful unei gherghine; de-acolo pe-un copacel, pe-un calin; pe urma pe iedera dimprejurul balconului. In sfarsit, iat-o; a ajuns. S-a asezat pe marginea stresinei. Uf! cum arde tabla. Soarele o dogoreste-un chin. Va sa zica si aici - iad. si gandul o munci iar: "Ce rost avea pe lume?..." Toate celelalte vietati pareau ca au o chemare. si fiuturul? Cum de nu. Dar fluturul e incantarea ochilor, e floare zburatoare, e o picurare vie din curcubeu. Furnica isi face casa, agoniseste - traiesc mii la un loc; furnica daca ar fi de o suta de ori mai mare i-ar fi destula mintea pe care o are acum, in vreme ce atatea dobitoace, mari cat muntii, daca ar fi de o suta de ori mai mici, nu le-ar ajunge mintea pe care o au cum sunt. Albina... Toate, toate. si ea? Seama ei pe lume?...
In clipa aceea gaza prinse cu ochisorii o semene a ei zburand pe sus, cautand poate un loc de scapare ca si dansa. Dar nici n-apuca bine sa se uite la ea, cand, ca o sageata, o randunica se repezi din cuibul de subt streasina si prinse din zbor tovarasa de suferinta. Peste o clipa se auzi tipetele de bucurie ale puisorilor carora randunica le aducea hrana. si gangania, biata, isi dete seama: "Vezi, asta e soarta noastra: sa hranim paserile care au ce cauta pe lume!"...
... Gaza intinse aripioarele, se lasa in gol, pluti putin; apoi sageata strabatu din nou aerul. Se auzi o palpaire de aripi. si, indata, puisorii primeau, galagiosi, pe mama buna ce le aducea iar hrana.

(1910)

Cat un fir de neghina

Aceasta pagina a fost accesata de 5913 ori.

Cat un fir de neghina

Cat un fir de neghina
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Cat un fir de neghina

Cat un fir de neghina de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Cat un fir de neghina
de Emil Garleanu