Dupa asemanarea lor

Dupa asemanarea lor
de Emil Garleanu



Facuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pamantului. ii ramasese de invietuit numai cateva. Pe acestea se hotari sa le plasmuiasca dupa sfatul celorlalte. Astfel putea sa cunoasca si inima si mintea acelor carora le daduse suflet mai dinainte.

Asa, dupa povata leului, care vroia sa stirbeasca din maretia tigrului, facu mata; dupa gustul ratei, zuliara pe lebada, faptui gasca; dupa placul elefantului, ironist, nascu soarecele. Asculta chiar pe magar, care-l rugase ca, decat ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios.

Dumnezeu stia ca fiecare din vietatile aceste isi vor avea pe pamant menirea lor; ca, cu cat vor fi mai multe, cu atat se vor inlesni mai bine una pe alta; ca nici urechea magarului n-o sa prinda nota privighetoarei, dupa cum nici marimea elefantului n-o sa poata batjocori micimea soarecelui.

De aceea Atotputernicul se plimba pe pamant, intreband si ascultand in dreapta si in stanga. intr-un rand, odihnindu-se pe o piatra, se gandea cum sa mai dea o vietuitoare aerului. si cum cata cu ochii primprejur, iata ca vede: sub o frunza, o broasca; o albina si-un fluture pe cate o floare; si-n mijlocul unei mreje, tesute intre doua crengi, un paianjen.

Dumnezeu zambi, le chema la el si le spuse:

- Ascultati, vietatilor, vreau sa va dau pe ziua de astazi inca o tovarasa. Doresc sa aud povata voastra - cum si ce infatisare sa-i alcatuiesc. Mergeti de va sfatuiti dintru-ntai intre voi si veniti cu lucrul gata.

Cele patru vietuitoare se trasera mai la o parte, in sfat.

- Bine, dragilor, se umfla broasca, nu-i ajunge preasfantului ca ne are pe noi? O sa lase atatea fiinte pe pamant, ca nu ne-o ajunge cu ce ne hrani. Ia sa-i croim noi o dihanie cum n-a mai vazut nimeni, doar l-om satura.

si su-su-su, su-su-su, se sfatuira! Apoi, catesipatru, venira in fata Domnului.

- Ei? le intreba Dumnezeu. Tu, broasco, ce sfat imi dai?

- inalt-preasfinte, zise broasca, priviti-mi ochii si faceti-i noii vietuitoare la fel.

- Bun! Dar tu, fluture?

- Priviti-mi trupul.

- Bun! Dar tu, albina?

- Priviti-mi aripile.

- Bun! Dar tu, paianjene?

- Priviti-mi picioarele.

- Bun! Foarte bine! raspunse Dumnezeu si zambi: ochi de broasca, trup de fluture, aripi de albina si picioare de paianjen! Iata lighioana pe care o doreau ele!

Dihainile se uitara una la alta.

- Acum sa-l vedem, zise albina, incet, broastei.

Dar Dumnezeu blagoslovi in aer, apoi intinse palma. si in mana Domnului rasari, deodata, noua vietuitoare.

- Iata sora voastra. Va place?

Cele patru sfatuitoare raspunsera, codindu-se:

- Da... marite Doamne!...

si Dumnezeu intelese ca noua vietuitoare era intr-adevar frumoasa.

Tocmai in clipa aceasta uite si-o soparla. S-o intrebe si pe asta, se gandi Dumnezeu.

- Ei, tu, soparla, ce zici ca-i mai lipseste fiintei acestea ca sa se desavarseasca sfatul celor patru tovarase ale tale?

- Sprinteneala mea, Doamne, raspunse cu acreala soparla.

- Fie! Du-te! porunci Dumnezeu fapturii celei noi care se ridicase pe varful degetului sau.

si asa, din rautatea celor cinci vietuitoare, zbura, pentru intaia oara pe pamant, nebunatica si gingasa libelula.

Dar ar fi nedrept sa nu se stie ca dintre toate vietuitoarele numai randunica fusese marinimoasa. Ea ruga pe Dumnezeu sa dea viata unei randunele mai chipese ca ea. si Dumnezeu ii facu hatarul: insufleti lastunul. Dar pentru inima cea buna a randunicii o lasa tot pe dansa mai frumoasa.

(1910)




Dupa asemanarea lor


Aceasta pagina a fost accesata de 4020 ori.