Floarea lacrimilor

Floarea lacrimilor
de Emil Garleanu



Poruncise Irod: de la un capat la altul al Betleemului misunau calaii. Fierul sabiilor se pata de sangele copiilor nevinovati. Mamele isi sfasiau sanul care ii hranise; innebunite de durere, strangeau la piept papusi de zdrente si strigau: "Mi l-ati luat pe unul, acum am altul! Ah. Din fundul palatului, Irod n-auzea gemetele de durere, nici scrasnirile de furie, nici suspinele de deznadejde. Dar Irod credea ca printre copiii ucisi fi-va si cel a carui nastere cei trei crai de la rasarit o vestisera.
In vremea aceasta, Iosif strabatea pustiul, ducand  de capastru asinul pe care calatorea Maria cu Iisus in brate.
Fugeau de urgie.
Spaima ii gonea; arsita le topea puterile; nadejdea ii chema.
In miezul zilei, soarele prajea nisipul; asinului i se muiara genunchii. Iosif il opri o clipa, ajuta Mariei sa se coboare si o sfatui sa se odihneasca vreo cateva clipe la umbra rara a unor spini.
Maria se aseza jos sa hraneasca pruncul. Iosif ramase in picioare, cu privirile la copil; iar asinul se apropie, adulmecand cu botul umed spre fecioara, ca si cum ar fi mirosit si el izvorul laptelui binefacator.
Pruncul sugea dormind; ii era obrazul fraged; gura rumena ca margeanul; de sub scufita alba parul, galben ca aurul, iesea aruncand parca o cununa de raze de jur-imprejurul capului.
Si, cum il privea, ochii Mariei se umezira. Ce le facuse copilul oare? Cu ce le gresise? De ce-l prigoneau?
Ridicandu-si privirile, Maria si le tinti in zare. Dar acolo, departe, ele intalnisera o vedenie grozava. Mama tresari din adancul maruntaielor ei si,f ara sa spuie un cuvant, izbucni intr-un plans sfasietor.
Cazand pe obrazul copilului, lacrimile fierbinti il trezira. Zambind, Iisus isi duse atunci manuta la obrazul mamei. Iar Iosif o intreba:
-De ce plangi tu, Marie?
Femeia nu raspunse, dar, diindc anu avea cu ce sa-si stearga lacrimile, lua scufita copilului si o duse la ochi.
Intr-un tarziu, cand sa plece iar la drum, Maria vazu ca scufita ii uda de lacrimi. Si, cautand, zari tulpina uscata a unui spin si puse scufita in varful ei sa se usuce.
Iosif mangaie asinul, ajuta mai apoi Mariei sa se ridice, dar, cand Maria se intoarse sa ia scufita, ramase locului uimita; tulpina spinului se prefacuse in luger verde, si in locul sucfitei stralucea o floare alba ca zapada, deschisa ca un potir de cristal.
Si pruncul iar zambi, iar Maria lasa pe Iosif sa potriveasca inainte capastrul asinului si nu-i spuse nimic despre flaore, de teama sa n-o rupa.
Si plecara.
Maria isi desfacu parul, care parca luase ceva din mireasma neasemanata a florii, si feri capul lui Iisus in umbra lui...
Si de atunci pana astazi crinul culege, in potirul floarei lui, cele dintai lacrimi de roua ale diminetii.


(1910)




Floarea lacrimilor


Aceasta pagina a fost accesata de 8606 ori.