Fricosul

Fricosul
de Emil Garleanu



Iarna. Noapte lucie pe o lume ca din povesti: copaci de zahar, camp de cristal, iaz de oglinda. si-n cuprinsul larg, uriasul policandru al cerului isi aprinde, una cate una, luminile, ca intr-o nemasurata sala de dans. Vietuitoarele pustietatii sunt imbatate de farmecul acesta: paserile zbor ca ziua; lupul poposeste pe labe, in hatisuri, si priveste nemiscat; vulpea sta langa vizuina si nu se-ndura sa mearga la vanat; veverita pleaca creanga langa creanga, si hoinareste, ca o desucheata, padurea-ntreaga. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. incet, ascultand, ispitind, a iesit tiptil-tiptil din curatura, si cand a ajuns la margine, si-a vazut intinderea lucie de zapada, a-nceput sa sara de bucurie:

"Poate mai intalnesc un prieten", isi zise iepurasul.

si gandul ii raspunse:

"Poate mai intalnesti un prieten"...

si iar tupai-tupai, iepurele sare vesel:

"Poate dau si peste o prietena".

si gandul:

"Poate dai si peste o prietena".

si mergand asa, iepurasul cu gandul isi vorbesc:

"Ce lumina, si totusi luna inca nu a rasarit".

... "si totusi luna inca nu a rasarit".

"Dar o sa rasara".

..."O sa rasara".

si cum mergea pe marginea unei valcele, iepurasul se opri o clipa sa se odihneasca. Atunci, de la spate, se ridica, alba si ea, ca de gheata, luna. Stelele palira; padurea, copacii, tufele isi dezbracara deodata umbra. Iar iepurasul impietri de groaza: chiar de langa el, se intinse pe pamant o aratare cu doua coarne grozave. Dupa clipa de spaima, iepurasul se destinse ca o coarda si o zbughi la goana, se pravali in vale, veni de-a dura ca un bulgare, se scula si iar se rostogoli, pana jos; apoi o lua de-a dreptul taind campul. Se opri tocmai in stuharia iazului. Acolo, de-abia sufland, se ghemui cu ochii inchisi... sa nu-si mai vaza umbra!

(1910)





Fricosul


Aceasta pagina a fost accesata de 12848 ori.