Gaza

Gaza
de Emil Garleanu



Calul suia, din greu, dealul. Nadusise. Mustile il necajeau, iar zabala ii ardea gura. Dadea mereu din cap sa-si largeasca darlogii, pana ce calaretul ii lasa cu totul slobozi. Acum mergea cu capul in pamant, cu coama imprastiata in tot lungul gatului, cu buza de jos spanzurand, cu mijlocul frant. De sus cadeau intr-una razele soarelui ce-i strabateau prin par si-i besicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un san, iar marginile lui se pravaleau repezi, scufundate, acoperite de alunisuri. Unde si unde, cate un stejar se ridica din fundul prapastiei, deodata, manios parca, dar varful lui ramanea mai jos de inaltimea soselei albe, ca un drum de moara, inecata de colb la cea mai mica adiere de vant. Calul se opri cateva clipe, sufla puternic, apoi o smuncitura a fraului il sili iar sa porneasca. in sfarsit, mai facu cei cativa pasi de ajunse pana in varful dealului. Calul ridica putin capul. Drumul se intindea neted, scoborand prin mijlocul padurii, care incepea sa se arate mai deasa mai batrana. Tocmai in fund, targul sticlea in soare, crucea bisericei strapungea seninul - in razele soarelui parea ca palpaie si dansa ca o flacara. Un vantulet racoros ii in fasura gatul si crupa ca intr-o panza uda. isi incorda muschii si o lua in trap.

Deodata, rasarita ca din pamant, o trasura trasa de doi cai mari, negri, zbura pe langa dansul. Calul deabia putu sa prinda scanteierea tintelor de argint in care erau batute hamurile. Trecerea celor doi telegari ii dadu si mai mare putere. Apoi targul se arata din ce in ce, si calul, care mai venise o data, intrezari, parca, grajdul mic unde il asteptasera, atuncea, ieslele cu fanul proaspat. Era racoare, nu se gasea macar o ferestruica prin care sa strabata caldura, cat de cat. Si-n fata lui i se paru ca se ridica deodata, in fund, o iesle mare-mare, in care un cal, doi, o suta mananca strasnic din iarba coapta si ca pentru dansul e un locusor mic deoparte. O sa incapa tocmai bine.

Lovitura unei vergi il facu sa tresara. Pana la targ nu mai era mult. Vantul iar se curmase, padurea pe margini statea incremenita arsa. Cei din urma copaci ramasera in urma; la dreapta si la stanga, campul, acoperit mai tot de lumanarica, se intindea departe, pana in poalele muntilor intunecati. O smuncitura a darlogului din dreapta il indemna sa ocoleasca fara intarziere, trecu santul pe o podisca ce se indoi supt greutatea lui; poticni, simti calaretul pravalindu-i-se pana peste gat; o ploaie de lovituri il facu sa-si ia seama la mers. Campul parca il mai inviora. Targul ramasese in urma, la stanga; mergeau aiurea.

Vedenia cu ieslea se sterse, cele dintai casute acoperite cu stuh, ale satului, se imprastiau printer ingraditurile de nuiele. Cativa purcei fugira, guitand, din drum; un caine se lua dupa el latrand amarnic; o femeie se intorcea de la fantana cu o tigva plina cu apa pe umar. La poarta tarinei statura. Stapanul sau se scobori, deschise poarta, caci jitarul lipsea, nu mai incaleca, ii arunca darlogii peste oblancul seii ce-i incorda gatul si porni pe jos. in mijlocul satului, langa biserica, se opri. Ajunsese la crasma. Pe lavite, femei, mosnegi, si cativa copilandri stau cu pieptul peste masa, cu capul sprijinit de mana, cu ulcelele dinainte. Stapanul il duse dindos, langa un gard, si-i lega darlogii de un par.

Calul ramase singur. intoarse capul dupa stapanul care plecase grabit. Primprejur nici un fir de iarba, de fan, nimic; nici un jgheab cu apa. Dincolo de gard, o multime de poloboace pline cu hustile borsului varsat din ele. Din alta parte venea miros de otet. Spre crasma se auzeau glasurile celor ce beau. in catina de alaturi vrabiile il asurzeau.

Frant de drum, inecat de colb, pleca in jos capul.

Deodata un zumzet usor ii lovi auzul, si in aceeasi vreme un fior il furnica in tot trupul. O gaza mica, obosita sa mai zboare aiurea, ii nimeri intr-o nara. Calul se pregati sa sufle, s-o goneasca dar fara veste un miros de camp, de flori, i se imprastie pana in suflet si-l racori ca un izvor. Gaza isi scuturase aripele pline de colbul de aur al florilor prin care zburase. Calul o lasa, o simti cum iese si porneste, sprintena, cu piciorusele marunte, in susul fruntei. Cu coada ochilor de-abia o zari, si stralucirea ei ii aduse aminte de sclipirea tintelor de argint de pe hamurile celor doi fugari. Apoi o vazu cum o ia de-a curmezisul, pe langa ochiul lui; o simti cum merge deasupra pleoapei, infiorandu-l usor, cum i se ridica pe gat, pe supt coama, cum se suie pana sus, langa ureche, si ramane acolo, la umbra...

Multumit, calul isi apropie genele si dormiteaza.

(1910)




Gaza


Aceasta pagina a fost accesata de 3007 ori.