In curtea mea

In curtea mea
de Emil Garleanu



Curtea mea e la tara, pe malul unei ape. De jur imprejurul curtii se incinge un gard de catina, iar pe catina. in care vrabiile stau impanata ca albinele in roi, se tese, de cu primavara pana-n toamna, tulpina de rochita randunicii. Pe de margini, din loc in loc, ca la o azvarlitura de piatra unul de altul, se inalta plopi batrani, fuse uriase pe care se deapana vantul; pe varfurile lor tin acoperamantul - cerul. Tufe de pomusoara si de agrise dau, inauntrul curti, adapost pasarilor mele.

Caci am pasari multe si felurite. De ici, din portita incununata cu iedera, hai sa le privim. Ai auzit cucurigul? Rasare soarele. Cucosul acela negru e ceasornicul curtii mele. Iata-l pe culme, tantos, cu pintenii arcuiti, cu platosa penelor otelii, gata ca de lupta. Parca vrea sa-si arate barbatia cardului celuia de claponi, din fata lui - gaini care nu se oua, ale caror pene lungi si moi ii prefac intr-un fel de salcii plangatoare printre pasari.

A, uite-o: harnica ograzii! Repede-repede, sfaraindu-i piciorusele, in ghetele galbene pe nisip, de iute ce alearga, cu bonetica alba tivita, cu amici, de gospodina, pe cap, cu cercelusii de margean la ureche, stransa in fusta ei cu picatele, bibilica -picherea alearga dintr-un colt intr-altul, sa puie toate la locul lor. Numai sa-i auzi gurita cand vreo lenesa se intrece mai mult cu de deochiul somnului.

Albe, linse, sau zburlite ca de vant, leganandu-se, sasaind, indemnand la tacere - le vezi? cardul de gaste se insira, una dupa alta, ca si cand cea din capat ar fi inghitit un mosor de sfoara al carei capat l-ar fi hapait, pe rand, toate celelalte.

Dincolo, langa teuca de apa, sunt ratele; parca-s totdeauna vaduve, asa-s de ursuze. Miscand mereu din ciotul cozii, la dreapta si la stanga, ca si cand dansa le-ar indemna si indrepta trupul incotro s-apuce, stiu numai sa-si desfaca lopatelele pliscului, sa se lincereasca-n apa.

- Dar bate soarele tare. Pune-ti mana la ochi, sa poti privi mai bine.

Colo, subt tufisul cela de agrise, sunt clostile. Infoiate, gata sa sara in capul oricui s-ar apropia, ele scurma mereu, ca si cand ar cauta o comoara. isi hranesc puisorii. Gagalicii - boturi de aur, cu doua picaturi de rubin drept ochi. Uite-i cum se framanta, cum se strang roi si se desfac pe urma, cum se ciupesc de la un viermisor. Unul a sarit pe spatele mamei, si, cu piciorusele lui subtiri si fragede ca paiul, i se cocoata dupa gat. De acolo urmareste cu ochisorii lui vioi ce fac ceilalti: prinde clipa, sare, si apuca viermisorul. Apoi, fugind subt aripa calda si ocrotitoare a clostii, ospateaza. Ceilalti raman locului prostiti, saracutii, pana ce zaresc o alta prada.

Dar ce-i? Gainile se strang sa priveasca iscoditoare. Doi cucosi tineri s-au apucat la lupta. Penele zbor ca luate de vant. Stai putin si-o sa vezi! Gramaticul curtii mele e doar curcanul! Iata-l: i-a si zarit. Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor intre ei, cum ii desparte; pe cel mai vajnic il ciupeste, si-l urmareste pana in celalalt colt al curtii. Iar daca a facut pace, e si dreptul lui: se inroteste, isi atarna siragurile de hurmuz si margele la gat si, ca un drept judecator ce este, primeste inchinaciunile tuturor.

Numai fantele, craiul curtii mele - priveste-l, nici nu vrea sa se uite la el. Tot necazul lui e ca gramaticul isi poate inroti la fel coada.

Auzi un latrat? E Dudas, Dudasache, dulaul, pazitorul. Acuma cerceteaza gardul daca n-are vreo gaura prin care sa se poata strecura lighioanele inlauntrul curtii. Cand gaseste o deschizatura se opreste si latra - da de veste.

Aha! Vezi? S-au oprit toate paserile, cu capul intors spre cer. Gagalicii de aur au navalit subt aripele clostilor, sa se ascunda. O sageata strabate prin aer. E un vultan. N-avea nici o grija! Gramaticul l-a zarit cel dintai. si-a strans mugurul nasului, si-a scos gusa in afara si-l urmareste cu ochii, sa sara. Gluguind, parca-i zice: poftim daca-ti da mana!" Dar vultanul e priceput; stie cu cine are de-a face. Un ocol, si se sterge prin zare, sa caute aiurea o prada mai putin pazita.

si-n urma lui paserile isi vad de hrana, gagalicii rasar iarasi la lumina, si linistea si pacea se lasa peste curtea mea.

Hai, de ne-om duce si noi!


(1910)




In curtea mea


Aceasta pagina a fost accesata de 2753 ori.