In fel de fel de fete

In fel de fel de fete
de Emil Garleanu



Gaita mea e foc. V-am destainuit patania ciocanitorii si de-atunci si-a pierdut increderea in mine. O saptamana intreaga am rugat-o pana sa-si tie cuvantul, sa-mi spuie cum au capatat pasarile penele lor asa de minunate la vedere. Ascultati ce-am vorbit cu gaita:

Eu: Pasare draga, iti fagaduiesc ca de acum inainte n-o sa mai spun altora nimic din ceea ce-mi impartasesti.

Gaita: Lasa ca te cunosc. Asa mi-ai vorbit si randul trecut, si mi-ai pus ciocanitoarea pe cap, de-mi amaraste zilele.

Eu: Gaita draga, ma jur...

Gaita: Juramintele tale sunt ca fulgii mei de usoare. Uite (isi scoate un fulg cu ciocul si-l lasa sa pluteasca in aer).

Eu: Gaita draga, crede-ma, juramintele mele sunt ceva mai grele...

Gaita: Lasa! lasa!... in sfarsit, o sa-ti spun si povestea asta, si atata tot...

Eu: si lada-n pod!

Gaita: Asa. Asculta: La-nceput toate pasarile aveau penele de doua feluri; albe si negre, ca ziua si noaptea. Decat Dumnezeu se cam saturase sa le vada pe toate la fel. si ce si-a zis: "Bine, daca la trup is deosebite, de ce n-ar fi si la pene?" Atunci s-a uitat in sus, in jos, si-a hotarat indata unui paun - paunul era alb, canta mai frumos decat toate si era si pasarea lui de casa - a hotarat asadar unui paun sa-si ia zborul, in zorii zilei, prin inaltul cerului, sa-si moaie penele in albastrul vazduhului si-n aurul rasaritului, apoi sa se lase pe pamant, sa-si poarte aripile prin verdele ierbii. Dupa ce paunul a indeplinit toate aceste, de-ti lua ochii cu stralucirea lui daca-l priveai, Dumnezeu a poruncit unui vultur sa adune toate zburatoarele cerului, si dupa ce s-au strans la un loc cu toatele, preasfantul le-a spus ca vrea sa le infrumuseteze. Aratandu-le paunul, le zise sa-si aleaga fiecare, de pe trupul lui, felul penei in care ar vrea sa fie imbracata. si ca sa-l vada mai bine pasarile pe paun, Dumnezeu ii porunci sa-si roteasca coada, si de atunci paunul capata darul acesta. Pasarile cerului insa, deprinse mereu cu albastrul vazduhului, cu verdele ierbii si cu aurul soarelui, putine au ales penele aceste, si mai toate s-au bucurat de socoteala sticletelui. Vezi dumneata, mic si afurisit: "Doamne, zise el, da-ne din toate cate ceva si lasa-ne sa le amestecam noi cum ne-o taia capul." Dumnezeu a zambit si-a incuviintat ca cele care voiau sa asculte de sticlete sa faca dupa cum le-a sfatuit el. Tocmai atunci, hop! si ciocanitoarea, care intarziase, c-un trandafir alb in cioc. Preainaltul o cheama sa o mustre ca a rupt floarea, apoi porunci unui inger sa-i aduca trandafirul, sa-l miroasa. ingerul, cand lua crenguta, se impunse intr-un spin si indata ii iesi in varful degetului o bobita de sange. Fiindca din pricina trandafirului rasari cea dintai picatura de sange pe lume, Dumnezeu meni floarea sa se faca rosie, cum se si facu, iar pentru ca prin ciocanitoare se intamplase aceasta, Atotputernicul spuse ingerului sa-si stearga degetul de capul ei, sa ramaie insemnata.

Ce sa vezi insa? Asa le-a luat ochii celorlalte pasari rosul ciocanitorii, ca toate au navalit la ea, sa se atinga de dansa, sa capete si ele macar cat de putin din fata sangelui. Cel dintai sticletele. Dar dintr-o picatura ce s-alegi? Pe urma si-au amestecat penele care cum le-au taiat capul. Vrabia, fiindca era cald, s-a scaldat indata in tarana si s-a facut ca dracul. Cioara, foarte inteleapta, ce-a gandit: "Eu nu-s proasta, cu pana mea n-o sa ma ia nimeni in seama si-o sa ma inmultesc in pace. Ia sa raman eu neagra cum sunt." si neagra a ramas. Tot astfel si corbul. Putine au avut intelepciunea sa se roage de Dumnezeu sa le faca el cum o crede in nemarginita lui marinimie. Asa Preainaltul si-a atins degetul de penele paunului si-a facut: prigoria, gangurul, scatiul. Ba chiar si eu am intins aripile de mi-a pus albastrul de pe ele. Uite. Marturisesc, cam putin, insa si asa e bine, ca tot mi-a venit mintea cea de pe urma. Dar cel mai folosit, iti inchipui, a ramas paunul, ca tot albastrul, aurul si verdele, dispretuit de celelalte pasari, i-au ramas lui. Iar el, de bucurie, si cum avea un glas minunat, s-a pus indata sa cante, si canta, canta fara sa ia in seama ca Dumnezeu, obosit, vroia sa atipeasca putin. De trei ori i-a poruncit Atotputernicul sa taca. El, de unde! ii da inainte. Atunci, dintr-un tufis, iata si privighetoarea! Privighetoarea, pe vremea ceea, era cea mai lenesa pasare: dormea si ziua si noaptea. si fiindca acuma se trecuse cu somnul, nimerise si ea la spartul targului si alerga la Preainteleptul sa-i schimbe si ei penele, ca nu vroia sa ramaie asa cum o mazgalise, acum in graba, vecina ei, vrabia, cu ce putuse lua si dansa de pe aripi. Dumnezeu insa se supara foc de lenea privighetoriii si o lasa asa, ba o si pedepsi sa nu mai doarma nici noptile de acum inainte. Dar fiindca privighetoarea zbura pe umarul Atotfacatorului, si se ruga frumos de iertare, si fiindca indurarea lui Dumnezeu nu cunoaste margini, i se facu mila Ziditorului de pasarica. insa nu-si mai putea lua cuvantul inapoi. Ce sa faca? Tocmai ii lovi auzul glasul paunului. si ce se gandi Dumnezeu? Sa treaca glasul paunului privighetorii: pentru pedeapsa mare care i-o daduse se cuvenea, in schimb, si-un dar mare. Ba scapa si de cantecul zaludului. Zis si facut. De atunci privighetoarea canta asa de frumos, iar paunul scheauna ca o mata. Ia asa!

Dupa ce gaita sfarsi, m-am gandit putin, apoi iata ce i-am vorbit:

Eu: Ia asculta, gaito draga, frumoasa poveste si mare minciuna mi-ai insirat.

Gaita: Daca o crezi, cum o cred eu, ti-am spus un adevar.

Eu: Asa-i! Dar adevarul e un adevar cand e pentru toti la fel.

Gaita: si cate minciuni n-au fost multa vreme, pentru toti, adevaruri adevarate.

Eu: Gaito, umbli cu siretenii. Adevarul numai noi, oamenii, il stim.

Gaita m-a privit, a intors capul, apoi a inceput sa fluiere un cantec care am invatat-o eu, un cantec de batjocura, ca si cum mi-ar fi zis: "Vorba sa fie!" Ei, va place?

Ca sa ma razbun pe ea v-am destainuit si povestea aceasta. Uite-asa.


(1910) 




In fel de fel de fete


Aceasta pagina a fost accesata de 1733 ori.