Marinimie

Marinimie
de Emil Garleanu



In revarsat de zori, pe balta, lumina face minuni. Pe fata apei sclipesc, ici, sfarmaturi de oglinzi, colo, placi de otel; comori de galbeni intre trestii. in nuferi, ca-n niste potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint da stralucire stufarisului. Peste tot liniste neclintita, de rai.

Cocostarcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat in balta. Pe picioarele lungi, subtiri ca niste lujere, trupul lui se leagana agale. Din cand in cand isi uda pliscul; uneori se opreste de se uita, ispititor, in fundul apei, ca si cum ar fi dat peste ceva ce cauta de mult. E racoare, si racoarea il incanta. Nu simte nici o alta dorinta decat sa-si scalde picioarele in unda rece, care-i trimite fiori pana subt aripi.

Deodata se opreste; incordeaza gatul si priveste. Pe frunza unui nufar o broscuta se bucura si ea de frumusetea si racoarea diminetii. Cand l-a vazut, biata broscuta a incremenit pe piciorusele de dinapoi; cu ochii mari deschisi cata la cumplitul dusman. In spaima ei il vede urias, cu capul atingand cerul, cu pliscul lung, larg, sa soarba dintr-o data balta si, dimpreuna cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit.

isi asteapta sfarsitul.

Cocostarcul o vede si intelege. Dar dimineata e marinimos. s-apoi i se pare atat de mica, atat de neinsemnata aceasta vietate a baltii, ca de la o vreme parca o pierde din ochi in fundul apei si nici n-o mai zareste. Ridica piciorul, o paseste dispretuitor, si trece, maret, mai departe.

Broscutei nu-i vine sa creada. Mai sta asa cateva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o alta frunza; si-ntr-un avant de recunostinta, ea, cea dintai, taie tacerea diminetii:

- Oaac!

(1910)




Marinimie


Aceasta pagina a fost accesata de 3923 ori.