O raza

O raza
de Emil Garleanu



S-a desprins raza din ghemul ei de aur si-a ratacit prin senin. si-n intaia zi, tremuratoare, cauta pe ce sa se opreasca.

Intr-o poiana, din mijlocul unei paduri, gasi urma copitei unui cerb, plina ochi, de apa ploilor. Vroi sa se strecoare in unda rece dar, in clipa aceea, un biet lup, slab de i se vedeau coastele, dadu buzna dintr-un desis, se repezi, sorbi apa, tulbura ce mai ramasese, apoi se prabusi in cealalta margine a padurii dupa o caprioara care tocmai trecea.

Raza calatori mai departe.

Munti, dealuri, vai: ai ce cutreieram lume cand te-ai asternut la drum.

Pe-un camp, o gramada de oameni prafuiti, osteniti, adusi de sale, merg laolalta. Pe umeri de-abia isi duc pustile cu spangile ascutite. Raza ii urmareste; ar vrea sa se infasoare ca o sarma de aur imprejurul spangii calatorului celui mai obosit, ramas in urma. Dar, deodata, un sunet de goarna razbate pana in adancuri. Calatorii se opresc, isi indreapta trupurile, privesc iscoditori si crunti inainte, scot pustile, si intr-o clipa, dimpotriva lor alti oameni se arata. O clipire: dusmanii se arunca unii spre altii, pustile razbubuie, spangile se-nrosesc in piepturi. Calatorul obosit din urma, insetat adineaori poate ca si lupul din padure, acum e si el o fiara. Pe luciul de otel al pustii lui se prelinge sangele.

infiorata, raza calatoreste mai departe. Cand vrei sa ratacesti ai unde. Asa raza ajunge deasupra unui targ.

Intr-o casa, mare, bogata, intr-un salon, o multime de femei si de barbati sorb ceaiul aromat. Ras, vorba; si-un vals molatic se desprinde de pe clapele pianului, sub degetele subtiri si albe ale cantaretei. Ce maini frumoase! iar la degetul cel mic o piatra pretioasa, un diamant, parca atragea raza; din inalt ea se scoboara, si-n clipa aceea degetul fetei pare ca fulgera de focuri. Uimita, mandra, cantareata se opreste, frange cantecul si se uita cu ingamfare imprejur:

- Uitati-va la diamantul meu, zice celor din odaie.

Dar raza se furiseaza, si ochii tuturor privesc rautaciosi.

Mai departe. Un colt curat, senin si linistit nu e pe lumea aceasta?

intr-alt targ, intr-o mahala saracacioasa, la o coliba. Fereastra mica e deschisa; langa fereastra, mama, cu fata supta de neodihna, isi leagana copilasul bolnav pe genunchi. Micutul sta cu ochisorii verzi deschisi, pieptul mai nu i se ridica, buzele albe nu se pot misca. Se gandeste mama: cate necazuri, cate nadejdi, si acum! si cum gandea astfel, o lacrima, curata ca un margaritar, ii izvoraste in ochi mamei si i se anina de geana. si-atunci raza pribeaga se topi in lacrima si-o polei.

Iar copilasul, care de mult nu se mai inviorase, o zari; intinse manusita spre obrazul mamei si zambi usor.

(1910)




O raza


Aceasta pagina a fost accesata de 2779 ori.