Puisorii

Puisorii
de Emil Garleanu



Sub lumina trandafirie a unui bland apus de soare, pamantul pare adancit intr-o odihna neclintita: frunzele atipesc, pregatindu-se pentru tihnitul somn al noptii; in departari, miristile scanteiaza singuratice, ca niste tesaturi de fir; iazul isi asterne fata umeda, sorbind, pana in adanc, din lumina asfintitului. Din jos, din vai, rasuna talanca; iar pe deal, in vii, doineste fluierul.

in aer, un popor intreg de randunele se pregateste de plecare; s-au adunat rand pe rand de prin partile acestea si, de bucurie, in zbor nebun, strabat vazduhul ca niste sageti. Atrase de intinsul sclipitor al iazului, ele se lasa deasupra lui, ca o perdea, apoi, razletindu-se in ciripiri ascutite, se avanta cu toatele inspre paduricea de salcii; ascunzandu-se, ratacesc prin frunzisul racoros, apoi o iau de-a lungul miristilor si iar se intorc in bataia lina a aripilor. De dupa deal vine in zbor rotat un uliu. Pasarea de prada pare ca nu ia in seama multimea paserilor calatoare. Ele il zaresc; un strigat de imbarbatare, si stolul intreg navaleste la lupta. Uliul ocoleste iscusit prin aer, si piere cu repeziciunea fulgerului dincolo de deal. A scapat! Randunelele, vesele de aceasta fuga, plutesc sus, crezand ca l-or mai vedea; zarea ramine insa limpede, si dansele se intorc obosite de se insira pe varful surelor de paie...

Pe prispa casei, copilasul numai in camasuta, cu capul gol, urmareste de mult jocul stolului de paseri, printre care se afla si cei trei pui ai lui, din cuibul de huma de sub streasina.ii capatase dar de la mamuca lui.

De cate ori era neastamparat, mamuca ii zicea: "Fii cuminte, daca vrei sa-ti dau puii cand or creste mari!"

si el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar in urma au zburat! El ii vazuse cum au iesit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parca niciodata nu zburasera mai mult ca astazi.

si-si cunoaste el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul surii din dreapta, trei, unul langa altul, sau cei de langa acestia, daca n-or fi chiar cei de la capat. Toti parca seamana unii cu altii, si-s asa de sus, asa de sus!...

Pasarelele s-au odihnit putin, apoi si-au soptit nu stiu ce, au scos un strigat vesel si s-au ridicat deodata cu toatele. Cateva din ele s-au despartit o clipa din stol, au atins usor streasina casei, apoi s-au pierdut iarasi in multimea celorlalte. Puisorii copilasului isi luau ramas bun de la el si de la cuibul lor de huma.

Stolul mai ocoli de vreo doua ori iazul, apoi se inalta si porni incet sa lunece spre asfintit.

Copilasul privi lung stolul care se pierdea, ca o fluturare, in adanc, apoi duse manusitele la ochi si incepu sa planga.

Maica-sa arunca furca si veni in fuga de-l lua in brate; in cuvinte dezmierdatoare il intreba ce are.

Copilul nici nu poate vorbi de atata navala de lacrami. intinde mana spre cer, ii arata stolul care luneca in zbor necurmat, si de-abia ii poate sopti:

- Puisorii ...

Mama il stringe la san si il saruta cu drag:

- Nu plange, puiul mamei, au sa se-ntoarca inapoi... la primavara ...

Copilasul se linisteste; punand manusita deasupra ochilor, ca mamuca-sa, privesc impreuna stolul pe zarea departata a cerului.

si lumina slaba a duiosului asfintit de toamna le ineaca ochii inrourati acum la amandoi.

(1910)




Puisorii


Aceasta pagina a fost accesata de 29980 ori.