Saracutul

Saracutul
de Emil Garleanu



S-a iscat un vartej ca din senin. S-a insurubat in pamant, apoi a pornit-o, tehui, peste camp, curti si livezi luand cu el tot ce gasea mai usor in cale. si daca de pe jos fura flori, pene si hartii, de pe-o ramura lua un carabus, un carabus mititel, castaniu, cu aripele fragede, cu ochisorii ca doua neghinite. Carabus de primavara. Cand l-a luat vartejul pe sus, si-a strans si el piciorusele, si-a vazut ca poate zbura si fara sa dea din aripi.

Vartejul si-a facut gustul, si-n mijlocul unui drum de tara, langa o curte, s-a intepenit o clipa ca un sfredel, apoi s-a topit deodata, lasand tot ce luase balta la pamant. Iar carabusul cazu pe-o bucatica de hartie alba, si ramase acolo, ametit. Cand s-a trezit, privi imprejur: un drum prafuit. si din capatul drumului, tantos, cu pieptul in platosa, cu pintenii arcuiti, venea un cucos. "ih! Scap de unul si dau peste altul, isi zise carabusul; asta ma-nghite!" Cucosul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la carabus si-a trecut mandru inainte. "Am scapat!" gandi cu bucurie carabusul si se intoarse sa priveasca dupa cucos. Atunci incremeni de spaima. Din celalalt capat al drumului sosea un curcan. Carabusul se facu mai mic decat era, tinandu-si sufletul: "Acuma chiar c-ampatit-o!" Cand ajunse curcanul in dreptul cucosului se inroti, isi rosi margelele, si isi dadu capul pe spate; iar cucosul scoase pieptul si mai in afara, se inalta in picioare, si forfeca aripele de cateva ori in pamant: isi dadeau binete. Cucosul s-a dus, curcanul se feri parca sa nu calce carabusul, cand il ajunse, si acesta, bietul, rasufla: "Bine c-am avut noroc!" Dar deodata, de dupa gard, sari, mare, cu coada rotunda cat soarele la rasarit, un paun. Pasarea se legana o clipa, apoi isi stranse coada, si zbura in drum. "De asta nu mai scap!" crezu carabusul. Paunul s-a apropiat, l-a rasturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a intors cum il gasise, si, lasandu-l, isi vazu de drum. Carabusului nu-i venea sa-si creada ochilor ca mai e in viata. Dar uite: colo e drumul, subt el hartia, pe dreapta gardul - traieste. Ia sa zboare acuma, cat putea mai repede de-acolo, pe vreo creanga de copac. Sa-si incerce aripele. si le desfacu. In clipa aceea un pui de sturz, mai marisor ceva decat o nuca, zbura spre el. "Ei! De asa pasari mici, mai de seama mea, mi-i drag si mie", gandi carabusul, pregatindu-se chiar sa dea sturzului "ziua buna". Dar sturzul se lasa langa bucatica de hartie, deschise pliscul, apuca cu lacomie carabusul si: hap! hap! - mai sa se inece, il inghiti.

Saracutul carabus!

De pe gard, o vrabie, care vazuse multe in viata ei, isi asezase puisorii in rand, sa priveasca, de cum zarise carabusul jos. si acum isi lua zborul intr-alt loc, strigandu-si dupa dansa odraslele care duceau in minte o invatatura mai mult.

(1910)




Saracutul


Aceasta pagina a fost accesata de 9957 ori.