Trandafirul

Trandafirul
de Emil Garleanu



La o margine de drum inflori si trandafirul. Si a fost o minune, caci floarea trandafirului era asa de gingasa, asa de alba, ca parca de la ea se luminase dimineata aceea de primavara. Si-avea crengile lucii, rumene ca margeanul, frunzele verzi ca smaraldul. Iar mirosul florii se imprastia indata peste intreg cuprinsul campiei; fluturii cadeau adormiti, celelalte flori se plecara in fata adevaratei stapane, pe cand pasarile veneau din departari adanci, atrase de mireasma vrajita, sa vada si ele tulpina maiastra care isi desfacea frumusetea pentru intaia oara pe pamant. Si parca si lui Dumnezeu ii parea acuma rau ca pusese intr-o floare asa de minunate insusiri, - daruri pe care nu le impartise nici in rai. Lucrul acesta il soptise o ciocarlie care, la rasaritul soarelui, ducea totdeauna lui Dumnezeu cate o samanta din fiecare floare ce crestea pe pamant, sa o pastreze, preasfantul, pentru rasad. Pana la amiaza trandafirul se acoperi intreg de flori. Drumetii treceau si ramaneau locului, puneau mainile la ochi, rasfirau narile sa inghita mireasma nemaisimtita pana atunci, apoi, cu priviri lacome, rupeau cate o floare; iar daca aveau cate ceva in mana, aruncau sa tina floarea mai bine. in locul ei rasarea indata alt boboc si, cat ai clipi, se desfacea. Si alti drumeti treceau, si nu era unul sa nu rupa cate o floare.

Dupa cateva zile trandafirul se mahni:el se-mpodobea si oamenii il despuiau. "Uite, isi zicea, spinul de langa mine ce inalt e, ce chipes, si nimeni nu-l atinge; si pe mine ma dezbraca toti de frumusetile mele". Un sticlete, care tocmai atunci se asezase pe o creanga, il deslusi: "Cum sa se atinga cineva de spin, cand tot e imbracat de ghimpi!" Atunci trandafirul se uita si vazu, ca-ntr-adevar, spinul avea ghimpi.

Si nu mai pregeta: se ruga indata lui Dumnezeu sa-l acopere si pe dansul de ghimpi, ca sa-i pazeasca floarea. "Vezi, isi zise atotstapanitorul era dat ca pe pamant sa nu ramana ceea ce numai in rai trebuia sa dainuiasca." Si, bucuros, indata a facut un semn si tulpina lucie s-a acoperit de ghimpi. Dar trecstorii tot se opreau; si nu era unul care sa nu se repeada lacom, la floarea minunata. Deosebirea statea numai in aceea ca fiecare lasa si cate o bobita de sange in varful vreunui ghimpe. Iar din ghimpe sangele a patruns incetul cu incetul in tulpina, s-a ridicat pana la boboci, si-ntr-o dimineata floarea trandafirului

se desfacu rosie, aprinsa, ca sangele. Spinul statea ursuz alaturi. Iar, de la o vreme, se trezi si-n dansul pizma ca prea nu-l baga nimeni in seama. "Uite cum se inchina toti trandafirului si mie nimeni". Si se ruga de Dumnezeu sa-i schimbe si lui floarea, sa i-o faca rosie, batatoare la ochi ca a trandafirului.

Atunci Dumnezeu si-a zis: "Vesnic o sa se ia pe pamant un lucru drept altul; caci numai eu pot sti ca ce am menit o data, asa dainuieste; oricum s-ar schimba fata, soarta ramane aceeasi!" A facut Dumnezeu un semn, si floarea spinului se facu rosie ca focul...

Si-au trecut mereu drumetii, si-au rupt intr-una florile trandafirului, si nu s-au uitat la spin.

(1910)




Trandafirul


Aceasta pagina a fost accesata de 5239 ori.