Furnica

Furnica
de Emil Garleanu



in mahalaua Tatarasilor toti il cunosteau pe Ion Cuhulea. Nascut si crescut acolo, traind cincizeci de ani in sir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la varsta de sapte ani, cand prindeau sa invete carte, pe langa scoala, mai stiau unde-i biserica si casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decat casuta mosneagului. Dintr-un bordeias prizarit, locuinta Cuhulestilor la-nceput, astazi mosneagul cladise, din munca lui, patru odaite, cu peretii imbracati pe dinafara intr-o perdea de iedera care flutura la cea mai mica bataie a vantului, ca un fald de steag. si cum era pe un varf de damb, din orice parte a Tatarasilor puteai privi drept in ograda lui Cuhulea.

La inceput Cuhulea a fost paracliser un sir intreg de ani, apoi, la batranete, s-a lasat, si acum statea sa se odihneasca. Om scurt, ciolanos, purta mustatile rase si, cum era span, mai nu i se cunosteau nici sprancenele. Numai ochii albastri si totdeauna speriati imprastiau ceva neobisnuit peste fata lui. Era morocanos, rar intra in vorba cu cineva, si atunci doua-trei vorbe de schimba, atata, in portita, apoi repede se tragea, ca ariciul, in ograda lui. De cate ori treceai pe la dansul, il vedeai, printre parmaclac, stand pe varful picioarelor, privind vreo floare din gradina, sau la vreo gaina ce scurma. Asta era patima lui Cuhulea: sa priveasca, sa se uite cu de-amanuntul si indelung la cate ceva patima omului care traieste singur si are ragaz sa vada si sa gandeasca.

Statea ceasuri intregi in fata unui trandafir sau a unei garoafe. stia fiecare floare cand s-a desfacut din boboc si aproape vedea crescand orice tulpina din gradina lui. Urmarea cu ochii lui rotunzi toate vietatile din ograda: stia ca gaina Bogheta nu se oua la un loc cu celelalte, caci o pandea Sura, o nadoleanca pestrita la pene, si o ciupea de creasta pana i-o insangera, de aceea o lasa sa se oua langa gard, intr-o tufa de brusturi, iar iarna, in pod, dupa horn. Cunostea pricina dusmaniei dintre cainele lui si cel al vecinului. Nu era frunza care sa cada, nu era creanga care sa se usuce, fara ca mosneagul sa nu se intrebe si sa nu cerceteze cum si ce fel se intamplase lucrul.

si din pricina asta ii stiau cu toti de frica. Mai cu seama de la intamplarea cu banii lui Almasu. Acestuia i se furase niste parale, tot ce stransese si el o viata intreaga, vreo doua-trei sute de lei. S-a plans bietul om la toti, si atata era de amarat, c-a venit si la Cuhulea sa-i spuie. Cuhulea l-a ascultat, si pe urma i-a vorbit asa, ca din senin:

- stii ca pe Arghir l-am vazut cumparand ieri o gaina?

Almasul ramase cu gura cascata: ce-i vorbea el, si ce-i raspundea mosneagul? Dar acesta adauga:

- si de ziua lui a facut chef strasnic.

Cum Almasu statea tot ca picat din cer, Cuhulea dadu mai de-a dreptul:

- Da, cand mananci o viata-ntreaga bors cu stir, si sai deodata la ciorba de gaina... Apoi se lepada: Da, eu nu zic... Numai ti-am spus, ca omul, daca are ochi, trebuie sa vada.

Pagubasul a-nteles, a cercetat si a gasit ce mai ramasese din bani la Arghir.

intr-o vara, cum batranul urmarea cu privirea o ganganie iesita la lumina, ca sa vada la radacina carei flori si-o fi avand cuibul si sa i-l starpeasca, il striga la zaplaz un baietan, unul Ilie Trasnea, scriitoras la perceptie:

- Mos Cuhulea, mos Cuhulea!

Mosneagul nu se misca, dar, la urma urmei, dupa ce dete de locul ganganiei, intoarse capul si intreba:

- Ce-i?

- Apoi... Da! ti-as vorbi ceva.

- Zi!

- Vin-aici!

- Ei! ca multe-ti mai trebuie!

si batranul cobori incetisor pana langa baietan.

- Ce-i?

- Mos Cuhulea, ti-as spune ceva, da... Sa nu te superi.

- Da zi odata, baiete.

- Uite ce-i: pe Smaranda, pe vara-mea, iar a alungat-o barbatusau. A batut-o si-a gonit-o din casa. Sfatuieste-l si dumneata, mos Cuhulea, poate-o primi-o, c-a batut-o degeaba.

Cum vorbeau asa, numai iata si femeia, Smaranda. si, cum auzise cele cateva cuvinte din gura, isi duse pestelca la ochi si incepu sa spuie, printre sughituri de plans:

- Degeaba; ca nici moarta nu-i mai intru in casa. Dupa ce-si sterse ochii, ca sa dea loc celuilalt rand de lacrimi, urma: Mai bine m-oi vari sluga undeva, sa-mi castig o bucata de paine, s-o pot manca fara batai... Iaca, te-oi sluji pe dumneata, mos Cuhulea. Zau te-oi sluji, numai pe mancare.

Mosneagul tresari, masura femeia din cap pana-n picioare, ii privi rochia si i se paru curata; polcuta parca nu-i era prinsa in ace, ca la cele lenese, era incheiata in nasturi; in picioare, pantofi.

Repede, ca intr-o sclipire, ii trecu pe dinainte batranului toata viata lui de singuratic.

Trebuia sa se gandeasca.

- Uite ce e, zise, in sfarsit, vino maine pe la mine, si-om vedea, om vedea...

Baietanul si femeia plecara, iar batranul se duse in casa, lua un cutit si se intoarse in gradina, sa sape la tulpina rozetei unde se dusese chiftirita. Cum sapa, nerabdator sa dea mai repede de jiganie, deodata isi aduse aminte de femeie. si, cum dezgropa tarana, asa isi dezgropa in minte trecutul lui, viata lui singuratica, petrecuta aici, intre cativa pereti. Da, era batran, se simtea mai slab, i-ar fi prins bine tovarasia unei fiinte; si, totusi, cand se gandea sa mai amestece inca pe cineva in treburile si in mersul traiului zilnic, parca se cutremura. De cand era pe pamant, isi ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfarsit? Dar lacrimile femeii ii muiau inima...

Dadu de cuibul chiftiritei, intr-o impletitura ca de calti, tocmai la radacina florii. Din cuib iesira repede doua ganganii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cutitului in pahar. si se gandi: daca si uraciunile astea traiesc impreuna si se pot intelege, adica de ce n-ar incerca si el, ca-i om cu judecata intreaga, putand apropia ce-i bine, inlatura ce-i rau. Apoi se uita in pahar. Sa le omoare? Se cutremura de scarba. Strabatu ograda, deschise portita din fund si, iesind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea rapei si arunca ganganiile in fundul ei.

- Asa!

Apoi mai meremetisi un perete, inchise pasarile mai dereme si, fiindca simti un junghi in dreapta, se culca cum inserase. Peste noapte ii fu cam rau. Avea fierbinteala. Se scula, bajbai pe intuneric, sa caute o lamaie, sa-si faca limonada. Vorbea singur:

- Daca ar fi cineva sa ma ingrijeasca, nu m-as nacaji asa.

Pentru intaiasi data ii venise gandul acesta. De cand stia ca ar putea sa aiba un ajutor, parca ii mai slabise hotararea de pana acum in viata.

A doua zi dimineata, cand veni femeia, o intreba:

- Da barbatu-tau ce-o sa zica?

- Ce sa zica?

- il ai cu cununie?

- Nu.

- Apoi atunci ramai, sa fii femeie la locul tau, sa-ti vezi de treaba, si-o sa fie bine.

intr-o luna de zile, Smaranda se deprinsese si cu casa, si cu pasarile, si cu florile cu toate obiceiurile stapanu-sau. Cum stia putina carte, ii tinea socoteala de cheltuielile zilnice; iar drept rasplata purtarii acesteia, Cuhulea o punea cu el la masa.

Se deprinsesera asa de bine unul cu altul ca toate treburile erau pe mana femeii, iar mosneagul isi vedea numai de florile lui.

intr-o seara, cam dupa vreo opt luni, cum stateau in cerdac, batranul ii vorbi rar, asezat:

- Asculta, Smarando! Tu esti femeie harnica si buna. Mi-ai ingrijit casa, si pe mine, si m-ai multumit totdeauna. Ca si mine, n-ai pe nimeni in lume. Eu is batran, maine-poimaine ma duc. Cui ramane tot ce-am agonisit?

Femeia privea drept inaintea ei; parca intelegea ce avea sa urmeze in vorba batranului.

- Cui raman toate astea? ti le-as lasa tie... da vezi, ca sa fie in regula toate, ar trebui sa-mi fii nevasta, si sunt batran... iar lumea isi bate joc de oameni... Ai vrea?

Femeia raspunse scurt, cuvantul pregatit mai dinainte:

- Da.

Spusese vorba asta ca oricare alta, o vorba care ti-ar fi adus un pahar cu vin cand ti-e sete de apa, o frunza cand ai vrea o floare, si totusi o vorba care, orisicum, multumeste, cel putin, daca nu poate da fericirea.

Cand auzira tatarasenii ca se insoara Cuhulea, multi au ras, altii au dat din umeri nu era treaba lor , iar unii i-au dat si dreptate. Nunta s-a si facut intr-o duminica, acasa, numai cu popa, cativa oameni si varul Smarandei. si a trecut si asta; lucrurile au intrat iar in vadul lor.

Nimic nu se schimba in casa lui Cuhulea; atata doar ca in locul odaii de culcare a Smarandei se facu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de pana acum, la masa venea de doua-trei ori pe saptamana varul femeii. Cum toata gospodaria era in mainile Smarandei, batranul se plimba de colo pana colo, uitandu-se cu de-amanuntul, cum avea obiceiul, la toate. Smaranda parca mai intinerise, si schimbarea aceasta nu scapase ochiului barbatului ei. intr-o luna se inviorase. Cuhulea simtea o bucurie ascunsa, de care nu-si dadea bine seama; era multumit ca putuse sa miste ceva in sufletul amarat, odinioara, al femeii.

intr-o seara, era prin august, Cuhulea intarziase la vie, un petic de vie ce avea la deal, nu tocmai departe; baietanul, varul Smarandei, ramasese sa manance cu dansa. si cum da sa se duca, se scula in picioare si se apropie de nevasta lui Cuhulea:

- Zi, tot nu vrei?

- Nu.

Flacaul o apuca de umeri si o intoarse bine spre el:

- Uita-te la mine. Nu?

- Nu.

- Ei, asta-i!

si se apleca repede si saruta femeia apasat pe buze.

Femeia nu s-a ferit; varu-sau s-a dus, iar dansa a ramas cu capul in maini, ca ametita. De mult se impotrivea patimii acesteia, dar vedea bine ca se sfarsise, trebuia sa cada, tocmai acum, cand isi legase viata in fata lui Dumnezeu de un altul.

Pe drum, baietanul se intalni cu batranul. Ca si cum s-ar fi stiut vinovat fata de el, il ocoli. Cuhulea baga de seama. De altfel, mai demult parca purtarea tanarului astuia nu-i cam placea. Cand intra in odaie, gasi pe Smaranda tot asa, cu fata in palme.

Se duse repede langa ea, o mangaie:

- Ce ai, Smarando, ce ai?

Se uita drept in ochii ei si o vazu plansa. ii spuse deodata:

- Asculta, ti-a adus vreo veste rea. Sa stii, sa nu-l mai vad pe aicea. Sa nu-l mai vad. Nu-mi place purtarea lui!

Femeia tresari, se ridica repede, isi dadu parul in sus, pe frunte, si schimband vorba:

- Ce mai e pe la vie, mosule?

Tot mosule ii zicea lui Cuhulea.

Batranul, caruia de mult inca nu-i mai placea sa-i zica astfel, se hotari sa-i spuie, dar se opri indata, rusinat.

Iarna trecu repede; primavara se pregatea sa aduca iarasi mosului bucuria florilor.

Lucrurile nu suferisera alta schimbare decat ca Ilie Trasnea venea acum mai rar, ca-i spusese Smaranda. Iar in urma batranul i-o taiase de tot:

- Ia asculta, omule, casa n-ai? N-ai si tu ce munci?

Baietanul scrasni din dinti, se duse in odaie, chipurile sa-si ieie o legatura, se uita pe fereastra, sa vada nu cumva Cuhulea vine dupa el, si, zarindu-l tot acolo, plecat deasupra unui strat cu flori, vorbi repezit Smarandei:

- De-acu nu mai pot veni pe aici. si o lua in brate. Apoi, cu glasul stins: Vino tu pe la mine.

Femeia se zbatea; zise:

- Nu pot.

- Sa vii!

Femeia tacu, si baiatul iesi pe poarta ca o furtuna...

Odata, stateau afara, in fata casei, pe o banca; Cuhulea isi aduse aminte:

- Smaranda! n-am pus farmatura de paine furnicii mele.

si pleca in casa. De o saptamana in sir, o furnica venea pe masa alba de lemn sa-si caute hrana. intai si-ntai, cand o vazu fugind cu piciorusele ei marunte pe lemnul geluit curat, Cuhulea, temandu-se ca au navalit furnicile in dulceti, se repezi la dulap.

Acolo nu vazu vici una, si cum se intorcea s-o prinda s-o zvarle afara, baga de seama ca furnica umflase o farmatura de coaja si o ducea grabita spre ascunzatoarea ei. Mosneagul o lasa atunci si o privi pana se facu nevazuta, cu coaja cu tot, sub fata mesei. A doua zi o vazu din nou, cautand iute, miscandu-si cele trei bucati ale trupului ei, ca trei margele insirate; dar fiindca masa era stearsa, Cuhulea ii zvarli el o bucatica de miez. Furnica o lua si se duse. A treia zi chema si pe Smaranda sa vada lucrul acesta si, de o saptamana in sir, in fiecare zi, dimineata si seara, hranea gangania. Asta-seara o uitase.

Cand se intoarse din nou in cerdac, Cuhulea zambea multumit; zise:

- Ma astepta!

- I-ai dat?

Batranul se pleca, si-n taina:

- Ghici ce?

- Ce?

- Cozonac, cozonac.

si prinsera sa rada!

Peste doua zile venea Pastele. Era cald si-o seara linistita. Departe tare, dealurile viorii pareau ca se topeau in aer, si-ncetul cu-ncetul nu se mai zarira. Se lasa noaptea. Zarzarii inflorisera, si mirosul florilor lor, mirosul rozetelor si-al zarnacadelelor se imprastia adormitor. Femeia se gandea cu multumire la viata ei tihnita, alaturea de omul acesta batran, care se purtase pana acum cu dansa ca un tata. si totusi parca-i venea sa planga. De ce? in pieptul ei simtea asa ca un val care se ridica repede de la inima spre gat, spre sufletul ei, si o chinuia parca, o inabusea. si cum isi apasa pieptul fara de voie cu mana, lacrimile ii izvorara din ochi si incepu sa planga cu sughituri.

Batranul se repezi spre dansa. ii lua capul in maini, il alinta ca pe al unui copil, o legana, cuprins de mahnire:

- Ce ai? Ce ti-e, Smarando? ti-e rau? Esti bolnava cumva?

Femeia raspunse printre suspine:

- Nimic, nu-i nimic. Nu stiu de ce m-am inecat, deodata.

Apoi au ramas tacuti...

Smaranda tanjea. Batranul nu-si vedea capul. Nu stia ce are femeia. Aduse un doctor, acesta se uita zambitor la amandoi si-i incredinta ca nu-i nimic:

- Boalele astea isi gasesc leacul.

Cuhulea cumpani vorbele aceste; apoi, in mintea lui, deprinsa sa apropie si sa cantareasca toate, parca se facu lumina. Puse in legatura indepartarea lui Ilie cu tanjirea femeii. Oare nu se iubeau? si-ntaiasi data isi dete seama ca-n sufletul lui era ceva mai mult decat iubirea unui tata. O iubea. Lui Cuhulea ii era parca rusine sa se gandeasca la asta, isi banuia singur, aduna atatea dovezi potrivnice ca sa-si scoata din minte credinta asta, si totusi sufletul iesea biruitor. O ciuda grozava il cuprinse impotriva slabiciunii lui si-mpotriva lui Ilie.

in seara aceea se plimba mult, singur, prin ograda, pana il striga nevasta:

- Mosule, e racoare. Intra inauntru!

intr-o zi Smaranda se dusese dupa niste targuieli si nu se intoarse decat seara, tarziu. Batranul o asteptase neastamparat, in poarta, si cum o vazu:

- Unde-ai fost?

- in targ.

- De-atuncea? De la pranz? Hm!

si din clipa aceea batranul o urmari aproape pas cu pas.

intr-o duminica erau amandoi in gradina, Cuhulea cu florile lui, Smaranda la parmaclac. Cum curata o rozeta de cateva frunze uscate, mosului i se paru ca nevasta-sa vorbeste cu cineva. intoarse capul era Ilie; baietanul, vesel, il striga:

- Ce faci, mos Cuhulea?

Iar femeia se departa repede si o lua spre casa. Batranul mormai:

- Bine!

Apoi intoarse spatele. Dar lasa stratul cu flori si veni si el in odaie. Cand intra, i se paru ca femeia, care nu se asteptase sa-l vada, facuse o miscare de mirare. Zapacita, Smaranda incremeni la capatul mesei unde o gasise. Batranul o intreba:

- Ce faceai?

Femeia ramase o clipa fara sa raspunda, apoi, aruncandu-si ochii pe masa:

- Uite, ma uitam ca a iesit iar furnica.

Batranul crezu; incepu sa priveasca si el. Furnica sta in mijlocul mesei, cautand parca farmatura obisnuita.

Smaranda iesi sa-si vada de treburi, iar batranul rupse o bucatica de miez si-l arunca. Apoi se uita cu mare bagare de seama. Furnica apuca farmatura si incepu sa o traga, ca pe celelalte, spre capatul mesei. Atunci, absorbit in urmarirea ei, cauta sa vada unde o sa se duca. Furnica se cobori, usoara. Cuhulea se lasa pe varful picioarelor sa se uite, si deodata ochii i se oprira pe un petic de hartie strecurat intre fata de lemn si stinghia ce lega picioarele mesei. Batranul uita furnica, trase hartia mototolita, varata repede, la intamplare, in ascunzatoarea ei, isi lua ochelarii si se duse langa fereastra sa citeasca:

Te-am asteptat iar joi. De ce n-ai venit? Pandeste mosneagul cand s-o duce la vie. Ori ti s-a facut mila de el?

Scrisoarea era de la Ilie, ii cunostea scrisul. Batranul incepu sa tremure, apoi cazu, moale, pe scaun. Vrasazica, nu se inselase. Se iubeau. Atuncea, cand a intarziat, dansa la Ilie fusese. si acum a fost de ajuns numai o clipa ca sa-i si strecoare biletelul. O ura grozava il cuprinse impotriva omului aceluia care-i adusese femeia aceasta in casa si care acuma ii sfarama viata. Cine-l pusese sa o ieie, sa o culeaga de pe drumuri?

Smaranda intra. Cand vazu pe mosneag stand pe scaun, la capatul mesei, se uita ingrijata.

Cuhulea incepu, inecandu-se parca:

- Smaranda, o sa ma duc la vie.

Femeia se prinse, intreba grabita:

- Cand, mosule?

Batranul se scula, cu ochii rataciti.

- Astazi, ca sa te poti duce mai degraba la Ilie.

Femeia incremeni. Dar furia cuprinse pe batran. Se repezi la nevasta-sa si o apuca de maini, strangandu-i-le:

- Astazi, astazi, acuma, ca sa te duci la Ilie. Auzi?... Ai ascuns hartia, dar am gasit-o. Mi-a scoc-o Dumnezeu inainte... Hai, du-te la Ilie al tau.

Smaranda cazu in genunchi.

- Mosule!

Dar batranul o lovi, racnea ca scos din minti:

- Sa te duci din casa mea. Sa te duci! si incepu s-o imbranceasca: Acum, in clipa asta chiar.

Femeia se pravali pe podele, batranul o impinse deznadajduit spre usa:

- Afara, afara! Ticaloaso!

Cand se dezmetici bine, se trezi singur. Smaranda se dusese. Cuhulea rataci prin toate odaile, cautand. ii venea sa mearga sa o aduca, s-o ierte. si iarasi se infrana. O rusine il cuprinse: ce va zice lumea? Apoi deznadejdea il dobori.

Seara se lasa rece. Se culca imbracat. Adormi repede si avu vise grozave. Parea ca dupa un drum lung si greu, ostenit, se asezase la poalele unui munte. Un munte negru, fara fir de iarba, fara un copac. si cum privea spre inaltimea intunecata de pamant, deodata aceasta incepu sa se clatine, sa se miste. Fiecare bulgare de tarana prindea viata, misuia in gramada inalta pana la cer. si, ca prin farmec, milioanele de fire de tarana se revarsara, imprastiindu-se potop imprejur, acoperindu-l, inabusindu-l si pe dansul cu desavarsire. Aparandu-se, cautand sa scape, de-abia atuncea baga de seama ca toate acele erau furnici. Se trezi ingrozit.

Se odihni putin pe marginea patului. Apoi se duse de deschise fereastra. Aerul rece al noptii il dezmetici; intreaga intamplare i se desfasura in minte. si gandul i se opri cu indaratnicie la furnica aceea care-l pusese pe urma nelegiuirii femeii lui.

O ura nebuneasca il prinse impotriva ganganiei care fusese trimisa, ca un duh rau, sa-i tulbure linistea. Se scula si se duse langa masa.

Dimineata isi varsa lumina prin ochiurile geamurilor. Batranul astepta cu ochii mari, ca-n preajma unui dusman. si deodata, in raza de soare ce se asternea pe masa, colo, in capat, zari furnica alergand usoara, sa-si caute farmatura.

Batranul se scula in picioare, ridica palma si, cand gangania se opri, iscoditoare, in mijlocul mesei, Cuhulea isi repezi mana cu atata putere, ca se clatina sticlaria pe polita. Sub lovitura grozava, furnica se facu una cu lemnul. Apoi, ratacit, Cuhulea umbla printre niste lazi, gasi o franghie si trecu in camara.

...Tocmai spre seara, Smaranda veni sa-i cada in genunchi, dar din prag baga de seama ca in usa camarii se vedeau picioarele batranului, pana la genunchi, atarnand in aer. si, ingrozita, se repezi in ograda:

- Sariti, ca s-a spanzurat mosul!


(1908)




Furnica


Aceasta pagina a fost accesata de 2679 ori.