In turneu

In turneu
de Emil Garleanu



Trenul se opri. Doua vagoane se dadura jos, pe rand, toti actorii - aproape singurii calatori sositi dimineata aceasta la Barlad. Domnul Ropotan, "maestrul", un om inalt, spatos, era ingrijat:
-Urata vreme! Ce ne facem?

Apoi, fiindca toti se grabeau sa intre in gara, caci ii ploua, dansul lua de o parte si de alta pe doua dintre femei, pe "Regina" si pe "Muma nobila", si plecara. In fata garii erau numai trei trasuri. In cea dintai se sui maestrul, cu cele doua actrite; in a doua, casierul - gros, de-abia sufland, mai ingrosat cu sacul din spate, un fel de ranita in care-si pastra rufele de schimb, si sufleorul - slab, si-atat de nalt, incat pentru ca sa incapa supt poclit, trebui sa-si scoata jobenul din cap. In a treia trasura intrara: "Intrigantul", domnul Ion Strasnic, "Junele amorez", domnul Jean Pritus, si "Subreta", domnisoara Lilica Milovci, o fetita durdulie, care se aseza intre cei doi, mai mult pe genunchii intrigantului, desi Junele o tragea de mana spre el. Si caii pornira, stropind in laturi pana pe trotuare, prin baltoacele adanci, pline de bolovani dezgropati, cari faceau pe casier sa icneasca la fiecare hop, iar pe Subreta sa tipe, saltand in sus ca o minge. Ulitele, strambe, stramte, parca n-aveau sfarsit. Ploaia cadea in ropote, surluind pe burdufurile trasurilor, udand ciorapii femeilor, cari-si ridicara rochiile sus, ca sa nu li se murdareasca de noroi poalele.
Maestrul isi pierdu rabdarea si striga birjarului:
-Mana mai repede, parlitule ... Du-ne la cel mai apropiat hotel!
-La "Europa", domnule director, raspunse birjarul, care stia pe cine poarta in trasura.
Si peste cateva clipe se oprira; maestrul si cele doua femei se scoborara iute. Dar asierul se munci cateva clipe sa iasa din cutia in care acum se mira cum de intrase. "Sa stii c-am mai slabit daca am incaput eu in cusca asta", zise sufleorului, cu bucuria omului care nu vrea decat atata. Subreta sari usoara, dand o palma, din gluma, intrigantului, care se-ncerca sa o ajute.
Junele se uita cu necaz si spuse Intrigantului cu un glas ce nu vroia parca sa para furios:
-Si aici ti-ai jucat rolul bine!
Femeile luara catetrele o odaie, barbatii doua, apoi, fiindca era si vremea pranzului, se scoborara in sala de mancare. Maestrul se apropia de fereastra; pe luciul geamului ploaia plescaia furioasa, casele din fata aproape nu se vedeau.
Domnul Rotopan se intoarse spre casier:
-O-nceta oare paa deseara ploaia?
-Sta, cum sa nu steie, ploua de-aseara doar! raspunse, pentru casier, chelnerul; si intinse lista de mancare.
Maestrul se aseza in capul unei mese lungi din mijlocul odaii; de o parte si alta luase loc Regina si Muma; Subreta, intre Intrigant si sufleor; casierul si Junele amorez, in fata. Maestrul scose tacticos ochelarii, ii puse pe nas, cum obisnuia intotdeauna cand voia sa dea insemnatate unui lucru, si incepu sa citeasca pe deasupra lor.
-Mie da-mi un bors! spuse pitigaiat Junele.
Intrigantul ii arunca o privire taioasa, apoi ceru si el:
-Atunci mie sa-mi dai o supa.
Si Subreta adaoga, aratand pe Intrigant:
-Si mie tot ca dumnealui.
Toti taceau, mai cu seama ca-n fata tuturor abureau farfuriile. Casierul intovarasea fiecare lingura de supa cu cate o cogeamite bucata de pane. Muma nobila se-neca; se-nrosi si nu-si mai putu trage sufletul. Sufleorul ii dadu cativa pumni usori dupa ceafaL
-Moasa-n pod, stimabila doamna!
Asa o necajeau toti. Ea se supara:
-Domnule ... te rog ... te rr... lasa-ma...
Dar tusea nu o lasa, nu putea incheia vorbele; dupa ce se linisti, isi sterse lacrimile cu batista pe care i-o intinse peste masa Regina - pe a ei o uitase - apoi incepu sa manance linistita. Intrigantul taia felioare mici de pane Subretei si le aseza langa farfuria ei. Casierul nu scotea nici un cuvant - infuleca o farfurie cu varza. Sufleorul ii aminti:
-Nene Dinca, parca zisesi ca tii regim, sa slabesti, si eu te vad inghitind cat sase.
Cu gura plina, cu sudoarea surluindu-i pe fata, casierul rasufla ca un morun prin sin carlige:
-Trei zile ... trei zile rabd ... a patra mananc ... n-am ce face ...
Subreta isif acu gura mititica:
-Papa, papa, mititelule...
Toti rasera. Dar nenea Dinca isi aminti deodata ceva, isi cauta carnetul si insemna pripit.
-Ce e? intreaba directorul
-Uitasem sa insemn plata birjarilor.
La sfarsitul mesei le aduse o budinca de grisa/
Junele vroi s-o taie, mai mult ca sa arate cutitul frumos de buzunar care-l primise in dar de la Subreta, dar sufleorul ii indeparta mana si scoase o sticluta de rom.
-Imi dai voie, maestre?
-Cum nu!
Atunci desfacu foita de plumb, scoase cu furculita dopul si turna deasupra budincii. Intrigantul intelese, tinea chibritul gata aprins si dete foc.
Femeile se mirara deodata catetrele, cu placere:
A!
Flacara se ridica albastruie in sus, si-un miros frumos de prajitura rumenita, umplu odaia si dsprinse buzele casierului. Cand romul se sfarsi, Junele se pregati sa imparta, dar Intrigantul nu-l lasa:
-Ai putea sa tai cu cutitul birtului, nu cu al dumitale.
-Atunci taie dumneata.
-Cu placere.
Si domnul Strasnic imparti prajitura: Junele nu putu sa se infraneze, isi primi partea, gandindu-se ca, dupa cum obisnuia Subreta, in cel dintai oras avea sa-l razbune.
Dupa masa, maestrul spuse:
-Cu toate ca deseara nu putem juca, tto trebuie sa mergem sa vedem scena.
-Tot cu trasura? intreba speriat casierul.
-Ba pe jos.
Peste cateva clipe, maestrul, casierul si sufleorul, deabia-si desprindeau galosii din aparia trotuarelor.
Dupa zece minute erau in gradinuta, in mijlocul careia se stransese o baltoaca. Inauntrul scenei apa curgea peste decoruri; de supt o culisa cazuta se repezi, schelalaind, un cane ce se adapostise acolo.
-Halal scena! rasufla din greu casierul.
Maestrul se uita, apoi se intoarse spre sufleor, care facea pe zugravul:
-Cumpara-ti vapsele, si daca poti, drege putin panzele. Mane facem repetitie, caci pana seara trebuie sa se faca vreme frumoasa.
Directorul si casierul se intoarsera la otel...
A doua zi dimineata, ploaia tot nu incetase, cerul era incins de nori peste tot.
El se uita posomorat afara. Nu vorbi cu nimeni un cuvant. La masa ceru numai o friptura; ceilalti facura la fel, si indata ce sfarsira de mancat, o luara, prin ploaie, spre gradina.
-Pai daca nu jucam deseara, ce mai facem repetitie? intreaba incet Intrigantul pe sufleor.
-Asa a hotarat maestrul, raspunse acesta; cand e suparat, nu-i poti vorbi; nu stii?
Si galosii lipaira prin ploaie pana la gradina. Femeilor le era rece. La inceputul lui august parca daduse in toamna, tarziu.
Domnul Rotopan se aseza pe un scaun, intr-un colt, sufleorul intra in cusca lui, si repetitia incepu.
Maestrul nu-si gasea locul; nu-i placea nimic.
Se scula si se apropie de June, care facea in piesa pe un conte, si-l indrepta rastit:
-Pentru numele lui Dumnezeu, Pritus, m-ai prapadit. Aci esti conte, ai sange nobil in vine ... fii mai mladios ... Aristocratii astia or fi ei cum or fi, da-s fini ... au miscari mai alese ... calca mai usor ... S-apoi dumneata esti gazda ... fii mai la dumneata acasa ... parca mergi in picioroange ... Uita-te la mine.
Maestrul urca pana langa usa din fund si, primind pe Muma nobila, o marchiza batrana, se pleca usor, gratios:
-Doamna marchiza!
Si ii arat un scaun, apoi pasi dupa ea cu o eleganta care arata pe artistul adevarat, deprins cu scena.
In urma se infurie iar, se intoarse catre marchiza:
-Si dumneata nu te tranti pe scaun sa-l darami ... Dar isi aduse aminte, porunci: Strasnic! Intra in scena! Apoi intreba pe sufleor: Nu intra Henry, vincontele, indata dupa asta?
-Da.
-Atunci ce mai astepti, stimabile? ... Vreti sa va fac eu toate rolurile?
Cand scapara, dupa trei ceasuri, de supt privirea scrutatoare a maestrului, erau prapaditi. Lipaira iarasi prin apa si se intoarsera spre otel. Seara baura numai cate o cafea cu lapte.
Directorul trase deoparte pe casier:
-Ce e facem, nene?
-Ne-a mai ramas inca optzeci de lei. Cu asta o ducem mortis pana duminica.
-Dar drumul la Vaslui? intreba ingrijat maestrul.
-Drumul il am eu; dar de o ploua intr-una, n-avem ce manca.
Si fiindca maestrul se incrunta, ingandurat, casierul il mangaie:
-Mane trebuie sa se insenineze, nu se poate ... A dracului vreme!
Noaptea cadea mohorata, fara pic de nadejde; in sala luminata de o singura lampa arareori trecea cate un calator, venit pe cate o zi, pentru afaceri, in targul acesta adormit ...
Trecuse de miezul noptii cand Muma nobila si cu Regina iesira amandoua, balbaind, caci lumina se stinsese. Femeile sopteau:
-Unde-i?
-Ma-ntrebi pe mine?
-Asta-i nerusinare ... Ce Dumnezeu? ... Nu-i ajunge ce ne-a facut la Ploiesti?
-Sst!
Din capatul celalt se auzira pasi, si peste cateva clipe, deprinzandu-li-se ochii cu intunericul, zarira venind impreuna pe Intrigant si pe Subreta.
-Halal, facu Regina, stiu ca ai obraz, fetito!
-Ei ce-i, ce-i?
Muma nobila, ingerul pazitor al trupei, izbucni:
-Cum ce-i, vrei iar sa fie bucluc, sa-si socata astia ochii pentru tine? ... Intra in casa.
Si in vreme ce femeile intrau tacute in odaie, Intrigantul ingaima, pentru Muma, cu un glas inabusit, de bass, aria lui Mephisto din Faust:
"Vecinica-i cam trecuuuuuta!"
-Obraznicule! facu aceasta si tranti usa...

A treia zi apa cadea de sus cu aceeasi indaratnicie. Maestrul, amarat, galben de nesomn, turburat de grija, nici nu se scobora la masa. Se aseza intr-un jilt, in fata ferestrei, si privea in nestire la stropit ce sareau pe acoperisurile casei din fata. In viata lui de artist ratacitor i se mai intamplase si alta data aceasta, dar vremea rea il gasise ori cu parale, ori cu mai multa indrazneala, indrazneala tineretii, pe care acum nu o mai avea. Si in odaia aceasta goala, in fata ferestrei peste care apa batea in valuri maestrul se gandi o clipa la batranetele lui ... Nu agonisise nimic ... cei din urma bani ii punea acum in joc ... Deodata se uita la ceasornic, se gandi ca vremea aceasta moleseste pe om si se scobora repede. In sala de mancare actorii stateau somnorosi. Glasul lui ii trezi:
-Daca mai ploua si mani, plecam ... Acum haideti la repetitie.
Toti se uitara mirati, dar se ridicara repede sa se-mbrace...
A doua zi era duminica. Maestrul se scula de dimineata, se uita afara, se freca la ochi si nu-i venea sa creada; printre perdele, un sul de raze se revarsa peste perne; sari jos si se repezi spre patul casierului:
-Scoala, imbraca-te degeaba!
Casierul se trezi tresarind; bolborosi:
-Ce e, ce e, maestre?
-S-a-nseninat! Sintem scapati! Repede la tipografie ... tipareste afise ... imparte bilete ... Deseara jucam ...
Casierul se dezmetici; incepu sa se-mbrace. Directorul trase storul, si soarele navali in odaie.
Lumina ii inviora pe amandoi. Apoi directorul iesi sa destepte pe ceilalti; le batu in usa:
-Haideti, sculati. La repetitie!
Baura cate un lapte si plecara ... Pe la amiazazi era o arsita grozava. Casierul veni scaldat de sudoare; afisele se lipisera, biletele incepusera sa se vanda. Actorii, inadusiti si ei, dupa repetitie, se odihneau.
Maestrul era multumit, zambea:
-Foarte bine. Piesa merge de minune. Tu, Pritus, esti un artist rar ... Si se intoarse spre ceilalti: Ce zambiti? Dati-ne mie un conte mai bun decat dansul! Apoi, catre nenea Dinica: Nene, cu trupa mea joc la "National" si-i bat pe toti aia de acolo! ... Sa stiti ca-i bat! ...
Si radea, imbujorat, bucuros, cu ochelarii pe varful nasului, cum ii ramasesera din urmarirea piesei.
Isi scoase batista, se sterse pe frunte.
-Tare s-a-ncalzit!
Mancara cu pofta. Mai facura inca o repetitie, si la opt cortina era lasata, actorii imbracati, publicul incepu sa vie. Cativa lautari cantau "marsul" la poarta.
Dar parca se racise iar. Un vanticel usor incepu sa miste ramurile salcamilor din fata. Pe scena actorii nu se gandeau decat la rolurile lor. La noua trebuiau sa inceapa. Directorul, incalzit de cat alergase intr-o parte si intr-alta, astepta, cu ceasornicul in mana, cum avea obiceiul.
Deodata cortina se clatina, culisele scartaira; un vant puternic, un vartej scutura scena. Maestrul si actorii se uitasera ingrijorati unii la altii. In gradina se auzira cateva glasuri: "Ploua! ploua!" si peste cateva clipe o rapaiala grozava se dezlantui: ploua potop, cu furie. Lumea fugi inspaimantata in cofetaria de peste drum. Actorii ridicara cortina. Prin acoperisul spart, ploaia incepu sa surluie din nou pe scena. In gradina lampile se stinsesera; una singura, la poarta, arunca o lumina stearsa peste baltoaca ce se asternu, intr-o clipa, in mijlocul gradinitei. Se facu rece de tot. Actorii se imbracara cu hainele lor. Apoi se adunara pe scena, imprejurul maestrului, care sta abatut, cu jobenul in cap, cu gulerul ridicat, fara sa poata spune un cuvant, uitandu-se tinta inaintea lui.
Cu o miscare vie, Subreta imbranci pe Intrigant:
-Fugi, ca esti de mauvais augure.
Si alearga langa June.
Deodata vantul se incuiba in scena.  O culisa cazu. Lampile filara; casierul alerga si stinse pe cele de langa panze, sa nu se aprinda baraca. Nimeni nu stia ce trebuia sa faca. Aveau sa stea aici pana ce trecea ploaia? A doua zi plecau! Nu indrazneau nici unul sa intrebe. Maestrul era in drept sa hotarasca. Se uitau la el, asteptandu-i cuvantul.
Da, lipsit de orice cunostinta a imprejurarilor parca, maestrul isi scoase jobenul, isi purta mana, in nestire, peste frunte, isi ridica parul in sus, apoi, ca si cand nimic alta nu asteptase, rasufla adanc:
-Uf! bine ca s-a mai racorit!


(1908)




In turneu


Aceasta pagina a fost accesata de 1085 ori.