Ochii

Ochii
de Emil Garleanu



Conul Andrei parca nu mai traieste. Din fata i s-a stins orice urma de viata; ochii lui, din cari nu mai poate cadea o lacrima, sunt stersi - doua ferestre ce dau in gol. Durerea l-a impietrit, o simte cum i s-a infipt in capul pieptului. Rareori un oftat adanc ii scapa, ca o pasare chinuita dintre gratiile unei custi. Cele mai de multe ori, insa, niic acest rasuflu de usurare nu-l alina; chinul ii ramne inchis in suflet. Cand cei de primprejur l-ar crede ca doarme, batranul se gandeste la coana Despina. In sufletul lui, se da atunci o lupta cruda: omul care se spovaduieste lui insusi, cerand iertare. Conul Andrei - vinovatul, marturiseste conului Andrei - duhovnicul.

... Am iubit-o pe Despina, am iubit-o mai presus de fire, mai presus de intelegere, mai presus de orice in lume. Am chinuit-o, dar pentru ca mi-era draga, scumpa ca lumina ochilor. Daca am tinut-o zece ani inchisa in casa asta, daca nu o lasam sa iasa nici pana in cerdac, daca o ascundeam cand venea cineva, pricina a fost ca o iubeam, o iubeam ... Si-apoi ochii mei, ochii mi se pareau vinovati. Aveau o stralucire blanda, ne-nchipuita, si parca-ti fagaduiau totul cant te priveau. De cate ori n-am rugat-o sa nu se mai uite asa; sa steie mai incruntata. Caci prin ochi se marturiseste si dragostea, si ura, ca si ingaduirea ... Ochii ei doar m-au robit, ei m-au legat de dansa ... Ii spuneam, dansa vroia sa ma asculte, si totusi, cand incerca, numai sprancenele se apropiau, incretindu-i fruntea, dar privirea ramanea tot dulce, ispititoare. Nu, nu puteam lasa ca si altii sa se bucure de ochii mari, albastri, prin cari izvora tot sufletul celei ce o credeam nascuta numai pentru mine!...
Dar marturisilor acestora raspundea un glas ascuns si aspru: "Nu, n-ai avut dreptate!". Insa conul Andrei cauta o dezvinovatire in cele ce-si spunea, o alinare:
...In intaiul an al casatoriei noastre, la o petrecere, un prieten se innebuni dupa Despina la cea dintai privire a ei. A stiut dansa aceasta? Apoi, alta data, un var al meu; si cu o alta imprejurare ... Dar cate intamplari de aceste n-as putea spune! In toate, ochii ei se prefaceau in calaii ce storceau din sufletul meu increderea, picatura cu picatura. Cat am suferit!...
Si iarasi glasul ii rasuna indaratnic: "Nu, n-ai avut dreptate!". Si dupa ce conul Andrei ramanea naucit, cu inima rascolita, incepea sa se indoiasca si dansul, si parerea de rau il mistuia. Atunci se ruga in sine, recunostea ... Da, n-am avut dreptate; acum as lua-o pe Despina cu mine, as duce-o pretutindeni, sa se bucure si ea de viata aceasta frumoasa cand e traita omeneste, curata cand ai sadita in suflet increderea. As lasa-o sa se bucure de tot ce ochiul prinde in el din afara, de tot ce oglinda lui minuntaa rasfra
nge ca pe o alta lume ce o purtam in noi. Ah! ochii ei!...
Dar glasul aspru rasarea din nou: "E prea tarziu!"
E prea tarziu! De ce cugetul cauta sa-i sopteasca, in ureche intocmai ca un hain, ce i se pleca spre fata sa-i rosteasca, numai pentru el, cuvinte ce intrupau clipe de durere grozava? Degeaba, orice-ar fi facut, povestirea cadea lamurita, cuvant cu cuvant, si-n mintea lui vorbele rasunau, isi durau prelung sunetul, ca supt o bilta de biserica:
... Stateai la fereastra, incepea glasul, si te uitai spre drum; un geamat usor se ridica din pieptul bolnavei, a coanei Despina. Te-ai intors si ti-a zambit duios. "Ti-e mai rau?" ai intrebat-o ingrijat. "Nu, draguta!: ti-a raspuns dansa, si iarasi te-a infasurat cu privirea ei calda. Privirea ei, care nu putea fi crunta cum doreai, dupa cum nu poate fi amara mierea. Te-ai uitat maniat in ochii ei, in ochii pe cari si dansa si-i ura, caci stia ca din pricina lor suferise atata! Si atuncea, iar spre drum; intr-un tarziu ai intrebat-o 'Dormi, draguta?" Si nu ti-a raspuns. Ai venit langa pat si, cand te-ai plecat deasupra fetei albe, coana Despina nu mai era. Ai cazut jos. In urma, ai strigat: "Iertare!", ai strigat si langa groapa care inghitea, pentru totdeauna, ochii carora nu le fusesera ingaduit sa absoarba din lumina, ca altora. Ai strigat "Iertare!", dar era prea tarziu! Si glasul tacea, dar undeva, in adancul lui, sau in adancul lumii, sau unde, in care hau, nu-ti puteai da seama, sunetul cuvintelor treura inca: "E  prea tarziu!"
Conul Andrei inchidea ochii, si asa, cu pleoapele stranse, cu gandul indreptat spre aceeasi parte, cauta sa intrupeze in mintea lui chipul sotiei sale. Intai nu zarea nimic, era intuneric. Apoi incepea sa joace ca niste aburi de foc, pe urma ca un fum ce tremura usor, si din fumul, acela luminos incepea sa se desluseasca, parca venea spre el, "un chip alb, ca de sidef: gura mica, buza de jos putin rasfranta, fruntea mare, si supt ea, doua luminiti ce palpaiau usor, ce cautau sa se statorniceasca, incremeneau putin, apoi fumegau, sclipeau repede-repede, se stergeau, si de prea multa vapaie, ce ramanea parca pe urma lor, contul Andrei parea ca orbeste, ca si cand s-ar fi uitat in soare, si nu mai vedea nimic, Si iar strangea pleoapele, iar cauta sa prinda privirea ceea, macar o clipa, dar ochii nu mai luau fiinta - ca o pedeapsa.
Cele doua picaturi de cer, pentru cari suferise toata viata, pe cari le visase noaptea, la cari se gandise din departare, cari-l tulburase cand se inecau in ochii lui crunti, se stersesera parca din mintea lui pentru totdeauna ... Isi aducea aminte de coana Despina numai ca de o fiinta pe care nu ti-i ingaduit s-o vezi decat toata, deodata, intr-o fulgerare.
Si atunci alerga prin casa, ca si cum lucrurile in mijlocul carora, dansa traise i-ar fi putut-o aduce din nou. Nu avea nici un  portret al ei; se ferise totdeauna sa-i atarne chipul, acolo, sus, intr-un cadru din care dansa ar fi putut privi in voie pe toti. De un singur portret mic al coanei Despina, ca fata, pe care dansa il purta uneori la gat, intr-un medalion, isi aducea aminte conul Andrei.
Dar unde sa fi fost? Rascolea dulapurile, rasturna sertarele, scoatea totul de prin lazi, doar l-o gasi. Si cum dorul il mistuia, intr-o zi ii trecu prin minte ca poate o scoborase cu medalionul in mormant. In zapaceala aceea, in clipele de durere, nu s-a gandit la nimic, nu s-a uitat decat la fata ei. Si ganduri pagane, nebunesti, ii umblau sa mearga noaptea, sa dezgroape sicriul, sa caute la gatul moartei icoana inchisa in clapele subtiri de aur ... Si se blestema ca n-a avut copii, o fata, care sa fi mostenit ochii aceia, stinsi pentru totdeauna...
Ajunsese o umbra. Aproape nu se mai misca. Nu mai putea face doi pasi fara sa nu-si simta rasuflarea taiata. Cu privirile incremenite, urmarind ceva in gol, parea un orb ce dibuie. Statea mai mult infipt in coltul canapelei ce se andacinse in locul din care el nu se mai urnea ceasuri, zile intregi. Si de-acolo din coltul acela, cauta mereu in chipuirea alba ce parca se infiripa uneori.
Intr-o spre seara, intr-un apus de soare, dincolo de geamurile deschise, vantul rasfra prin aer frunele ingalbenite; si conul Andrei le urmarea caderea, fara sa-si deie seama, fara sa gandeasca nimic, cu sufletul gol, ca si mintea. Deodata parca i se topi tot dinainte, simti cum i se sleiesc puterile, cum se ducea la vale, ca pe o apa. Vroi sa se sprijine, dar mana ii luneca, strecurandu-i-se incheietura spetezei canapelei. Si, atunci se infiora, simtind ca degetele au atins ceva rece, rotund.
Ghici; ca prin minune, vlaga ii veni din nou, si scoase repede mana, cu medalionul, cazut acolo prin cine stie ce intamplase. Se ridica, merse, incordat, pana la fereastra si, razimat de zid, se uita la foile imbinate de aur ce-i aducea, in sfarsit, privirea coanei Despina. Vroi s-o vada mai repede, dar degetele ii tremurau, se necaji putin, capacele se desfacura, si pe fundul unuia portretul lipit se deslusi. Il apropie, se uita bine, cateva clipe, ca si cum n-ar fi putut vedea nimic. Apoi intelese. Pe chipiul luciu, mana coanei Despina zgariase, ca sa nu se mai poata cunoaste, cu varful unui ac, intr-o clipa de deznadejde, ochii. Si conu Andrei cazu in genunchi, plangand in hohote, privind in jos la foile de aur ce-i scapasera din mana si cari, in caderea lor, se-nchisesera, strangand intre ele marturia unei nefericiri.

(1908)




Ochii


Aceasta pagina a fost accesata de 1266 ori.