Om milostiv

Om milostiv
de Emil Garleanu



- Ei, acu i-acu, neica! zise el.

Iar nasu-sau ii raspunsese fara inconjur:

- Asculta-ma ce-ti spun eu: nu fi papa-lapte; du-te la conul Mitica Limba-dulce, ca altminteri mergi la puscarie cu manile in buzunar... Du-te la el; ti-o face el ce ti-o face, si-i scapa. Da, ii avocat mare, ii om cu trecere, si-i d-ai nostri, din popor.

si iata-l acum pe Ghita Pasalau mergand la deputatul si avocatul Mitica Limba-dulce, care are casa in strada Justitiei nr. 5, si care primeste intre sase si sapte seara, chiar dumineca si sarbatorile.

Dimineata fusese o zi frumoasa - soare si cald, adevarata zi de inceput de primavara: e pe la mijlocul lui martie. Ghita Pasalau si-a facut ghetele, si-a scos pestelca de piele de caprioara, a inchis sticla cu mastica de Hio, din care numai dumnealui turna la musterii, si-a infasurat gatul cu o legatura rosie, a luat pardesiul, palaria cea tare si a plecat. Dar iata, cand nici nu se astepta - ca de atatea ganduri n-avusese vreme sa se mai uite spre cer - se trezi, pe drum, ca incepe sa bureze. Dracul s-o ia de ploaie! Poftim! Asta ii trebuia?... I se strica lustrul la ghete si i se muia palaria... Pana la avocat mai era doar o bucata buna. De-abia e in strada Mitridate si pana in acea a Justitiei mai avea de strabatut doua: a lui Gambetta si-a lui Popa Prescura... Iuti pasul. Ploaia se-ntetea si, dupa cateva clipe, auzea cu groaza cum ii lipaiau picioarele in apa stransa repede, prin adanciturile lasate de tabliile sfaramate ale trotuarului.

A ajuns. O casa la strada, cu o poarta mare de fier. inainte de a intra in curte, Pasalau se opri privind in toate partile daca nu-i vazut, apoi ridica repede picioarele pe rand, le sterse cu cele doua colturi ale pardesiului, si incet-incet sui scarile, gafaind, ca si cand ar fi calcat postii. Batu mai intai in geam; dar in sala luminata stralucitor, nu rasari nimeni. Atunci isi aduse aminte de sonerie; se uita, cauta. O gasi, e la-ndamana, in stanga, langa usorul usii, dedesuptul unei tablite, pe care, lui Pasalau, i se paru ca scrie curaj!

si, intr-adevar, ridica mana, de-abia atinse bumburuzul alb

si-si trase degetul, ca si cand s-ar fi fript.

Usa dinauntru, de la sala, se deschise, apoi cheia se-nvarti si-n broasca usii cesteilalte, si un fecior in livrea se pleca putin, ca si cand i-ar fi fost frica sa nu i se umezeasca frizura de aerul jilav de afara:

- Poftiti, domnule!

Pasalau nici nu apuca sa paseasca bine pragul, si feciorul il si descheia la palton, in aceeasi vreme in care ii si smulgea palaria din cap; apoi, intorcandu-l in loc, pe calcaie, ca pe-o papusa, il dezbraca, lasandu-l in redingota.

Pe urma feciorul se inclina mai adanc:

- Ma rog, poftiti!

Il lua de mijloc, il trecu printr-un antreu lustruit asa de tare, ca luneca de doua ori pe spate, apoi il arunca intr-un salon. Pasalau ramase buimac, in mijlocul odaii imbracata toata in albastru, cu oglinzi mari, drepte, de sus pana jos, cu doua policandre atarnate de tavan - o lumina orbitoare. in oglinda din fata omul se vazu bine, desi la-nceput nu-i venea sa creada ca e el. Pentru intaiasi data se privea intreg, bine si amanuntit. Niciodata nu se vazuse atat de subtire, ca parca redingota maslinie - el o crezuse neagra cum e carbunele - ii tinea oasele stranse la un loc, sa nu se risipeasca pe jos. si nasul lung i se scobora asa de adus inauntru de varf spre gura, ca un cleste ce-ar fi vrut sa-i smulga ceva - cuvintele care acum simtea el bine ca n-o sa-i vie pe limba. Ochii stersi: carunt, zgribulit... Tare-mbatranise!... I se parea ca-i la un vrajitor. Atata sclipire, de sus de pe pereti, de jos, ii facea rau, il ametea. Pasalau se uita prinprejur; chiar langa el era un jalt; indoi incet genunchii si se lasa usor pe marginea scaunului. Deodata, in trei oglinzi, alti trei oameni se lasara odata cu dansul, ca niste umbre ce-i urmareau miscarile. Pasalau rasufla adanc... Cine-l pusese sa vie la un avocat asa de mare! Parca-i incoltise in minte un gand: s-o stearga frumusel. Dar usa se deschise din nou, si un alt fecior - asta imbracat in negru - rasari in prag.

- Dumneavoastra vroiti sa vorbiti cu domnul avocat?

Pasalau se gandi ca doar la asta venise; inghiti mai mult decat raspunse:

- Hahi!

-Atunci, poftim dincoace!

si omul iar il lua de spate, il duse binisor pe covorul moale, pe care Pasalau, din prevedere, se ferea sa nu mai lunece ca-n sala: si pe o alta usa, intra intr-o alta odaie:

- Asteptati!

Ramase iarasi buimac, in mijlocul salonului mare, imbracat in mobila rosie, cu tricheluri in pareti si cu oglinzi rotunde, atarnate plecat, sus, incat odaia se arata in ele pravalita, gata-gata sa se rastoarne. si lui Pasalau din nou ii veni sa creada ca viseaza. Iar se aseza pe marginea unui jalt. Dupa cateva clipe se linisti si rasufla mai usurat. Gandurile i se mai limpezira, si atunci ii trecu prin minte vorbele lui nasu-sau: ti-o face el ce ti-o face si te-o scoate din incurcatura... ca-i si el... de-ai nostri... din popor! Asa e, i-o face conul Mitica Limba-dulce ceva... E deputat... L-a votat doar de trei ori, el, Ghita Pasalau, crasm...

...Un scartait, si de unde nici visa, se deschise o alta usa ca rupta din parete, si feciorul il intreba, de doua ori, pana sa primeasca raspunsul:

- Numele dumneavoastra?... Numele dumneavoastra?...

- Ghi... Ghita, Pa... Pasalau!

Feciorul intoarse capul si arunca vorbele ca dintr-o goarna, dincolo in odaie:

- Domnul Ghita Pasalau!...

Pe urma se intoarse de-l chema:

Poftiti, ma rog...

Merse ca tras de-o sfoara, intra in a treia odaie; numai scaune, canapelute: rosii, galbene, si oglinzi, si...

- Asteptati putin...

Omul ramase o clipa locului, si cum isi trecea mana peste ochi, sa ieie de pe dansii ca o perdea ce-l impiedica sa vada, un brat il impinse din nou. Iar feciorul. Trecu deodata in alta incapere, statura feciorului se sterse si-n fata lui Pasalau rasari, ca din pamant, un om scurt, burtos, chel ca-n palma, incat capul lui se parea ca-i un alt glob de lampa supt care ardea o lumina la fel cu cea din mijlocul odaii, de sus, ce arunca rotogoale, clatinandu-se; si supt globul acesta, doua scantei ascutite: ochii conului Mitica Limba-dulce, chiar domnul deputat si avocat.

Pasalau il cunostea, il auzise vorbind, si totusi i se parea acuma ca nu-l vazuse in viata lui. Vroi sa se inchine, sa zica: sarut mana!, dar nu putu macar cracni.

Avocatul il apasa de umar:

- Stai, suflete.

si, fiindca Pasalau tacea mereu, conu Mitica incepu sa-l

intrebe dulceag:

- Esti din coloarea noastra?

- Hahi, sart mana...

- Bine, tare-tare bine... Esti... esti... negustor? Cu ce te ocupi?

Pasalau inghiti, mai lua suflet.

- Carciumar... coane Mitica.

- Aha!... carciumar. Iata, domnule, un negot, un negot fain! Cu carciumaritul faci bani, stii, berechet, colea.

si avocatul incovoie palmele una peste alta, facandu-le scoica, cantarind in aer, ca si cand ar fi tinut o punga grea.

Crasmarul incepu sa se simta mai la largul lui...

- Sart mana... nu prea, acum nu prea... aldata... ca si oamenii au mai calicit...

Dar conu Mitica ii lua repede vorba din gura:

- Orisicum, suflete, orisicum, tot castigati bine... Unde ti-i carciuma?

- In Plopii cu sot, la colt in fata Hengherigiului... cum o iei la bariera... La dreapta, cand mergi incolo... la stanga...

- Cand vii incoace... Bun loc... si...

Avocatul isi scoase batista si-o trecu pe fata, raspandind un miros de Ideal, parfumul dumisale, apoi, asa, intr-o doara:

- Trebuie sa-ti iasa zece mii de lei ca popa... cinci sute pe luna... Ehei... buna treaba!...

Dar, fiindca Pasalau se pregatea sa-i raspunda, conul Mitica nu-i dete vreme sa inceapa, se lovi cu amandoua palmele peste genunchi, se pleca putin inainte, si, grabit:

- Ei, chestiunea, chestiunea noastra!

Omul nu pricepu:

- Ce e? Ce daravera ai? il mai intreba avocatul.

Crasmarul se aseza pe scaun, cauta sa-si aminteasca cele dintai trei cuvinte cu care incepea sa-si povesteasca, de-o saptamana, intamplarea la toti, cuvinte de cari celelalte se tineau lant, si incepu:

-...N-ai sa crezi!... Nici sa ma gandesc, asa sa am parte de ceva pe lume, nici sa ma gandesc, nici dumitale prin gand sa-ti treaca, ma rog, ca fusese ceva pregatit de mai nainte. Eu n-am cu nimeni nimica... Un sfrijit ca mine sa-l doboare, da stii, dintr-o lovitura. Vine in carciuma si cere un chil. Bine, iti dau, da banii, ici, pe tejghea. Ca vesnic ma bause si bani, canci!... Plateste un chil... Da venise trasnit de-aiurea; ca cine nu-l stie pe Mitu

Becheru din Zlatari? Sa dai, si sa fugi! Asta pe la doua dupa douasprezece, ziua. Bea chilul - sa-i dau altul! Bine, altul; da banii pe tejghea. Nu, ca el nu da banii. Mai - zic - banii, altfel nu-ti dau. Ba sa-mi dai, ca-ti stric tot... si nici n-apuc bine sa-i prind vorba, si pleosc ia doua sticle de borvit de pe tejghea si le lateste pe dusumea. si da sa se duca. Pe mine ma tineau bani... Dumnezeu stie cum... Mi se ridica sangele la cap, pun mana pe stinghia cu care proptesc usa, si-o arunc, sa-l ologesc... Dracu stie cum am aruncat. Mi se suise sangele la crier... iI pocnesc in cap, drept in ceafa, si pac! se-ntinde Becheru meu la pamant. Sange navala; du-l la spital... Vin oamenii, sectia, hai la politie... Mai da-i unuia un leu, celuia doi, scapasem. Da Zaludu, Toma Zaludu, celui de i-am luat vinul cel ros de sub nas, acu un an, a-nvatat pe nevasta lui Becheru de necaz... parlitu... si m-a dat in judecata... s-acu... Rasuflarea carciumarului se curma...

- s-acu vii sa te apar.

Avocatul mai sta putin pe ganduri, apoi:

- Greu... oricum, o palma-doua, mergea sa-i fi dat. Dar capul? Ha?... Capul, cea mai frageda parte a trupului si cea mai pretioasa... Ce facem?... Ce facem cu capul?... Greu, suflete, neica... am uitat cum iti zice.

- Pasalau, Ghita Pas...

- Greu, neica Pasalau...

Avocatul isi dadu mana peste frunte, ca si cand si-ar fi ridicat parul, se freca pe fata, apoi repede:

- Ei, dar pentru dumneata... ca esti din coloarea mea, oi face totul.

Apoi si mai repede, asa din treacat numai, asezand niste hartii:

- Scoate cei cinci sute de lei ce spusesi ca mi-i dai, vii poimaine, mergem impreuna, sa vedem cand e termenul...

Pasalau ingalbeni. Cand spusese el de cinci sute de lei? Nu-si aducea aminte. Se zapaci, se scula in picioare si baigui:

- Sart mana... vorba-i ca n-am... decat... optzeci de lei, coane Mitica...

Avocatul increti fruntea.

- Ei, frate... parca zisesi... stii... vroisem, pentru dumneata... Altfel eu nici nu fac afaceri de astea... mici. Eu nu iau decat de la o mie in sus... Unde am vreme, domnule Pasalau?... Unde am vreme sa ma ocup de toate bagatelurile?...

Pentru astfel de sume nici n-am deschise rubrice in registru...

Sa-ti arat.

Avocatul intinse mana, prinse bumburuzul clopotelului de pe birou, il invarti, si taraitul prelung aduse pe un tanar roscat

- secretarul domnului avocat.

- Adu registrul de afaceri! ii porunci.

Secretarul se facu nevazut si peste o clipa veni cu o condica mare, legata in piele verde, cu marginile aurite, o lasa pe birou si se duse. Avocatul o deschise, intoarse cea dintai foaie, de matase, care fosni ca o rochie, apoi rasfoi repede, se opri si arata cu degetul:

- Uite, azi spre pilda... uite, domnule Pasalau... ma rog... 19 martie... stii citi...

si incepu sa silabiseasca:

- Pro-ce-sul... domnului... numele nu te priveste - trecem mai departe; asa: ce-re-re de punere supt interdictie... Uite ici. la coloana asta: Onorariu: 4.000 de lei - 2.000 incasati. Astalalt... domnul... Hm-hm-hm-hm... in-ves-ti-rea cu formula executorie... 2.500 lei incasati... Mai departe: Fratii... pentru iesirea din indiviziune, 5.000 de lei... domnule Pasalau... in-ca-sati...

Apoi inchise condica si se intoarse catre carciumar:

- Ei, unde sa te var pe dumneata cu patacele dumitale? Unde? Pentru numele lui Dumnezeu, unde?...

si incepu a se tangui:

- Ce sa fac! Ce sa fac!...

Dar pesemne ca o idee fericita ii strabatu mintea. Se lumina la fata:

- stii ce?...

Avocatul suna iar. Secretarul sosi:

- Cat ai zis ca ai, suflete, intreba conul Mitica Limba-dulce pe crasmar.

- Optzeci de lei!

Conu Mitica porunci mai intai secretarului:

- Domnule secretar, ia astia optzeci de lei de la dumnealui... pentru cheltuieli de cancelarie. Apoi, cu hotararea omului care stie sa-si calce pe inima, batu pe Pasalau prieteneste pe umar:

- Te apar degeaba!

(1908)




Om milostiv


Aceasta pagina a fost accesata de 2056 ori.