Primavara

Primavara
de Emil Garleanu



Lui A. Mindru


Avusesem un somn zbuciumat, plin de vise urate si neintelese. Dimineata eram in starea ceea de amortire, cand nici nu dormi, nici nu esti treaz, cand printre pleoapele intredeschise zaresti lucrurile ce te inconjoara intr-o lumina straina, ce le da alta infatisare, aratandu-le ca dintr-o alta lume. Cum stam astfel, intins pe spate, cu manile supt cap, m-am hotarat sa ma scol, m-am ridicat in sus, apoi cazui iarasi pe perna. si incepui sa ma gandesc la plictiseala acelorasi fapte luate de la capat in fiecare zi: plictiseala scotocirii unui guler prin toate colturile dulapului lasat in neoranduiala; plictiseala cautarii unui pieptene sau a unei batiste; plictiseala aceleiasi pareri de rau ca fereastra nu ti-i putin mai spre stanga sau mai spre dreapta, ca sa poti vedea toata ulita pana departe, si nu numai coltul intunecat al trotuarului ingust; in sfarsit imi trecu prin minte toata plictiseala vietii de om singuratic, fara familie, fara prieteni, fara iubita. si cand, in urma, imi stransei toate puterile sa ma azvarl din pat, inchisei ochii intocmai cum as fi facut daca ar fi trebuit sa intru intr-un loc de groaza. M-am dus de-a dreptul la fereastra de am ridicat perdeaua. Din dosul geamurilor se revarsa deodata o lumina stralucitoare ce ma orbi. Cum nu ma asteptam, am ridicat manile la ochi, am stat putin asa, si mi-am sters lacrimile ce-mi dase. Apoi, un imbold neasteptat imi arunca bratele inainte, si, intr-o clipa, deschisei fereastra. Razele soarelui patrunsera repezi, calde, ca o alintare usoara peste fata mea.

Dupa vremea ploioasa, imbibata de umezeala glodului asternut pe jos, aceasta era cea dintai zi cu soare, zi calda si curata de primavara. Strigai cu bucuria unui copil: - Primavara!

Venise primavara! M-am plecat peste fereastra sa ma scald in aerul proaspat. M-am uitat indelung in fata mea. Orasul parea nesfarsit. Toate acoperisurile sticleau; deasupra lor, deasupra cosurilor pierdute aproape in lumina vie, nici o

suvita de fum nu mai iesea in aceasta dimineata cand toate ferestrele erau deschise ca si a mea. Cerul era atat de sus, incat intaiasi data mi se parea si mie, ca al treilea cat, unde saracia ma suise, era asa aproape de pamant! De pe uliti, din toate colturile, se ridica suflul acela de viata: glasurile care se strang intr-unui singur, glas adanc si prelung, ce rasuna ca un cantec de fericire. Deasupra mea doua randunele ciripeau.

Repede m-am spalat, m-am imbracat si, dupa ce sfarsii, am vrut sa-mi iau paltonul. M-am uitat la dansul. Parea atat de ros! L-am aruncat intocmai ca pe o haina de chin, mi-am trantit palaria pe cap, si am iesit cantand. La capatul scarilor m-am aruncat in goana pe trepte si le-am scoborat cate doua-doua. in ograda, am dat buna-dimineata cu toti. Mi se pare ca am salutat si pe un domn strain care nu locuia cu noi. Dar mi-a raspuns razand. Am luat-o la dreapta, pe ulita ce scoboara catre marginea orasului, nestiind incotro s-apuc. Apoi mi-am adus aminte de gradina.

M-am suit intr-un tramvai, in fata, ca sa merg intr-acolo.

- A venit primavara! imi spuse vizitiul, si pocni fericit din biciul supt incolacirea caruia calul se infiora si intinse hamul mai tare.

Veni si conductorul, dar mai inainte sa ma intrebe pana unde merg, imi spuse cu o scanteie de bucurie in ochi:

- Primavara!

- Da, primavara, i-am raspuns.

si i-am dat banul. in dreptul gradinei am sarit din tramvai, m-am ferit de o trasura ce era sa ma calce si am apucat in brate o batrana, pe care, in graba mea, era sa o dau jos. Vazand-o ca zambeste i-am zis:

- A venit primavara, cucoana!

- Da, da, mi-a raspuns dansa si pleca mai departe razand incet, intretaiat, ca si cum ar fi tusit.

Eu am luat-o pe supt aleile de copaci, inalti si grosi, ai gradinei. O mireasma neobisnuita plutea in aer, o mireasma care se ridica de deasupra pajistilor inverzite, care se imprastia din tufele toporasilor ascunsi in iarba, din mugurii rasariti intr-o noapte, pe crengile pline de seva; o mireasma care se inalta din pamantul umed, care izvora din cer si luneca, odata cu razele soarelui, pana jos la noi.

Departe stralucea lacul. Am luat-o spre el.

in gradina singurateca nu vazusem pe nimeni inca. Deodata rasari inaintea mea trupul subtire, mladios ca o creanga, al unei femei. Era imbracata intr-o rochie usoara, cenusie, si-n cap purta o palarie din care nu vedeam decat pana neagra ce ascundea parul. Am tresarit de un fior neinteles si am grabit pasul. Nu stiam cine era, si totusi trupul acesta inalt, usor, ce parea ca nici nu atinge pamantul, ci luneca intocmai ca o suvita de fum purtata de vant, il cunosteam. Cu cat ma apropiam, credinta aceasta mi se inradacina in minte.

Femeia ajunsese inaintea mea pe marginea lacului, langa casuta barcagiului, se aseza pe o banca, isi sprijini cotul de speteaza, isi puse mana supt barbie si ramase asa, privind lacul.

Cateva lebede taiau usor, in creti ce de-abia se vedeau, panza lucie a apei. si supt crengile inmugurite ale salciei, ce se pleca parca intr-adins sa atinga palaria necunoscutei, femeia aceea mi se paru ca venise pentru mine, ca venise sa ma astepte. si am inaintat spre dansa. Barcagiul imi iesi inainte:

- Vroiti sa faceti o plimbare pe lac?

Am raspuns fara sa vreau:

- Da.

Barcagiul se uita la mine, apoi la necunoscuta catre care nu privisem inca, sa-i vad fata, si intreba:

- O barca pentru un loc sau doua?

Am tresarit, am intors capul si-n ochii mari, albastri, prea umbriti parca in dimineata aceasta stralucitoare, mi s-a parut ca vad o invoire.

- Pentru doua, am soptit.

Barcagiul se cobori, sari intr-o barca, infipse lopata in apa, si se alipi de mal.

- Poftiti, ne zise.

Eu m-am apropiat de necunoscuta, mi-am scos palaria, m-am inclinat si i-am intins mana:

- Daca vroiti!...

Necunoscuta se radica si-mi dete mana. Am luat-o aproape in brate, sa o sprijin, cand puse piciorul in barca ce se clatina. Apoi am intrat si eu, am prins lopetile, si, avantandu-ma, m-am departat de mal. Barca taia apa, lunecand ca impinsa de vantul usor ce resfira, peste fruntea senina, parul balai al femeii. O aveam in fata. O privii. Din chipul alb rasareau ochii mari, rotunzi si albastri, ce parca nu te mai lasau sa privesti altceva. De supt palaria cu pana mare, neagra, fata ei avea ceva neobisnuit de fermecator. Ea se uita o clipa la mine, apoi isi pleca privirile spre luciul apei. Simtii o tulburare adanca in suflet. Cu cat o priveam mai mult, cu atat imi parea ca femeia aceasta imi era cunoscuta: in sufletul meu gaseam parca urme dintr-o iubire departata. Unde s-o fi vazut? Vasleam rar, luntrea luneca usor. in dimineata aceasta parea ca nu traiam decat noi doi si lebedele ce inotau linistite, ca si cum ne-ar fi urmat. Necunoscuta lasa mana dincolo de marginea barcii, de-si muie degetele in apa. Vroiam sa vorbesc, pe buze imi veneau cuvintele si parca imi era frica macar sa soptesc. Odata mi s-a parut ca si dansa vroia sa spuie ceva. Fata insa i se linisti, ramase nepatrunsa, umbrita de genele arcuite si mari. Dar, cum treceam pe supt un pod care ne arunca pentru putin in umbra, m-am silit sa pot intreba:

- Mi se pare ca te cunosc.

Dansa ma privi, zambi si-mi raspunse cu glasul incet:

- Nu cred.

- Ceva imi spune ca noi ne-am mai vazut.

Ochii mari si albastri ma privira inca o data prelung, ca si cum ar fi vrut sa se incredinteze si ei de ceva. Apoi genele se lasara in jos si necunoscuta ma intreba soptind:

- Ai fost prin Iasi?

- Nu.

- E intaiasi data in viata mea cand parasesc lasul. Ieri am sosit aici, imi raspunse ea.

Privind-o, ma gandeam: fara de indoiala, nu o mai vazusem. Era numai o parere a mea ca ne intalnisem, candva. si totusi dansa nu-mi era straina, cum nu-mi era straina primavara aceasta ce renastea de-abia acum, desi semana atata cu toate celelalte din viata mea. Caci nu mugurii si toporasii acestia ma invaluisera in mireasma lor altadata, si totusi erau aceiasi, cum acelasi mi se parea cerul din care se revarsa, astazi, ploaia de raze. La ce bun oare as fi cautat de unde vine, cine-i si cum a ajuns femeia aceasta langa mine? Dansa sosea odata cu mireasma florilor, odata cu lumina, odata cu primavara. Era suflul primaverii care-aducea toate, care reinnoia viata, iubirea, fericirea.

imi incordai bratul, barca se avanta inainte ca o sageata. si-n aplecarea trupului, ca sa scot lopetile din apa, buzele mele atinsera pe ale ei.

Venise primavara!

(1908)




Primavara


Aceasta pagina a fost accesata de 1793 ori.