Demisia

Demisia
de Emil Garleanu



Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu stii cand fuge vremea: odata te trezesti ca se lumineaza de ziua! Ion serbescu se pleca, dadu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarasului sau, Gheorghe Mincu:

- Ma, se face ziua.

Mincu se-ndoi, facu ochii mici, sa patrunda intunericul sur de afara, apoi batu cu inelul in marmura mesei:

- inca un rand!

Dintr-un colt se inalta o umbra, merse, clatinandu-se, pana la butoiul de langa tejghea, dadu drumul canelei si se indrepta apoi spre masa, cu doua halbe cu bere. Pe urma, fara nici un cuvant, se duse si se topi iarasi in coltul de unde rasarise adineoare. Mincu dadu din cap:

- Numai chelner sa nu fii!

serbescu raspunse cu ingamfarea lui de glas, vesnic batjocoritoare:

- Chelner... si cantaret de opereta.

- Prea ne terfelesti si tu breasla.

- Ba nu. De cate ori, ca si asta, pentru un cuplet nerod, care a placut publicului, nu ti-ai deschis gatlejul de cinci-sase ori pe rand?

- Nu-i totuna.

- Haide... Prosit!

- Prosit!

serbescu isi aprinse o tigara. Prietenii tac o clipa si se privesc. serbescu e plin la fata; poarta mustatile rase; are ochii taiati, ca migdala; barbia iesita in afara ii da chipului infatisarea aceea indrazneata si batjocoritoare pe care o are si-n intorsatura vorbei. Desi nu poate sa aiba mai mult de treizeci si cinci de ani, parul, pieptanat cu carare, e inflorit ici-colo de sclipiri albe.

Mincu, sfrijit, cu obrajii infundati, aproape fara de gene si sprancene, dar luminat de zambetul ascutit pe care meseria cupletistului il pecetluieste totdeauna pe buze, se mira parca: iti merge bine la Constanta, serbescule. serbescu, drept raspuns, isi asmuta buzele si da drumul la rotogoale de fum care ies, una dupa alta, se rotesc, apoi se-nsira-n aer, ca o salba.

Pe urma se uita primprejur.

- Mincule, am ramas singuri.

Mincu priveste intinzandu-si gatul.

- Nu tocmai, uite, colo, la spatele tau, inca un intarziat.

serbescu intoarce capul; tocmai langa peretele din fund, un om, cu o halba dinainte, sta cu ochii pierduti in gol.

- stii ce, Mincule? spune serbescu. Hai sa-l chemam si pe ala. Tot suntem numai noi singuri la vremea asta. si, fara sa mai astepte raspunsul lui Mincu, serbescu se-ntoarce catre strain: Domnule, domnule, faceti-ne placerea si poftiti la masa noastra. Apoi, catre Mincu: Mai petrecem.

Omul se scoala, isi ia grabit halba, palaria si paltonul si, fara nici o vorba, vine de se asaza, stingherit oarecum, la masa.

Mincu mai bate cu inelul si porunceste: Un rand! Umbra din colt se-nalta, se clatina din nou pe picioare, se opreste o clipa cand serbescu adauga: Trei halbe , apoi aduce iarasi bautura si se topeste in fund.

Cei doi prieteni privesc pe strain. E un om balan, cu ochii albastri; zambeste fericit; din parul lins de pomada i se coboara un carliont pe frunte.

Mincu ridica halba:

- in sanatatea dumitale, domnule...

Strainul se ridica, uluit, si se-nclina in fata celor doi artisti:

- Petru stiuca.

- in sanatatea dumitale, domnule stiuca.

Mincu si serbescu isi arunca o privire vesela pe deasupra halbelor. Petru stiuca bea pe nerasuflate halba, apoi, cu ochii in jos, catre cei doi:

- V-am admirat asta-seara.

Artistii, la randul lor, se inchina, si Mincu bate iar in masa:

- inca un rand de trei!

serbescu aprinde alta tigara si intreaba pe noul-venit:

- Ce sunteti dumneavoastra?

Petru stiuca pare incurcat, se-nroseste, se intoarce pe scaun si, in sfarsit, vorbeste:

- Nu sunt mai... mai nimic... Vedeti, am avut multe nenorociri... As fi vrut sa raman in gazetarie... dar, vedeti, nici in gazetarie nu-ti poti spune gandul lamurit... eu sunt pentru libertate... da, am facut si conservatorul... eu va cunosc de mult... din Bucuresti... vedeti, fara libertate, nu e nimic frumos pe lume... si gazetaria... ei, am avut multe nenorociri.

- Ia sa bem, sa bem, domnule stiuca, zise serbescu, iar Mincu porunceste inca un rand.

- Fara de libertate, incepe din nou serbescu, nu e nimic frumos pe lume. Nu e asa, Mincule?

Mincu tuseste, se-neaca:

- Nimic, nene serbescule.

- Dar, in sfarsit, ce sunteti, domnule stiuca?

stiuca iar se misca pe scaun, si zambetul lui parca are ceva dureros; fara de indoiala, ii e greu sa faca o marturisire.

- Vedeti... cum v-am spus, am avut multe necazuri... Am luat asa, deocamdata, o slujba la... perceptie. Apoi, repede, ca si cand ar vrea sa dreaga ce-a zis: Dar va rog... va rog sa nu va faceti o idee rea de mine... v-am admirat asta-seara... am facut conservatorul... Am fost chiar controlor la teatrele de vara de aici... Pe atunci nu veniserati inca dumneavoastra...

serbescu facu din ochi lui Mincu, apoi stranse mana poftitului.

- A! atunci suntem intre colegi. Pai de ce nu ne-ai spus de la inceput, draga?

Mincu iar scoala chelnerul sa aduca un rand... Chelnerul, necajit la fiecare zece minute, se trezeste de-a binelea. Da perdelele la o parte. Pe geamul aburit, lumina cenusie nu poate inca patrunde; dar din uluci se aude cum picura bura de ploaie. Petru stiuca a baut trei halbe pe rand, si acum e la a patra; ochii i s-au impaienjenit putin si capul sta aplecat pe un umar; priveste prostit; dar, in schimb, a capatat gust de vorba:

- Da, dupa cum v-am spus, am fost controlor; am si jucat uneori, da, stiti, in roluri mici... ce vreti... necazurile m-au adus la... la perceptie...

si deodata, se infurie; cei doi prieteni il privesc incantati.

- si, stiti, ca controlor, castigam mai mult... si eram liber... Fara libertate...

Mincu ii da dreptate si-l atata:

- Fireste: fara libertate, nimic nu e frumos pe lume.

Lui serbescu ii trece o idee nastrusnica prin cap. Ridica halba, golesc bautura catesitrei, si mai vine un rand.

serbescu loveste cu pumnul in masa:

- Cat ai pe luna, domnule?

- O suta douazeci de lei.

- si ca controlor cat castigai?

Functionarul isi vara cele trei degete de la mana dreapta in buzunarul jiletcei, scoate pieptul in afara si da capul pe spate, de raspunde cu ifos, incalcindu-se:

- Pan la o suta saapte-saapte-zeeci de... lei pe luna, bez... bez Vlaasca si Te-Teleorman.

serbescu se-nfurie:

- Pai bine, ce-ai cautat atunci la perceptie, domnule? Pai dumneata esti de perceptie? Dumneata, cu talentele dumitale! Dumneata sa-ti pui capul sanatos sub Evanghelie?

Mincu isi inabuse rasul; serbescu pufneste, apoi izbucneste deodata:

- Da-ti demisia, domnule, ce mai stai? Da-ti demisia.

Functionarul se-ndreapta in scaun, parca ar vrea sa se insurubeze.

- Asa... ai dreptate... trebuia sa mi-o dau... o sa mi-o dau... ce mai vorba... imi dau demisia. Apoi batu, inviorat, in masa, la gandul demisiei: Un rand de trei!

Ia pe Mincu de umar si, aratand pe serbescu:

- Iaca om... asa, da... imi dau demisia... hotarat... Libertatea e totul... Ce-mi pun eu cap sanatos sub Evanghelie?... Pen ce, pentr-o suta douazeci...

serbescu iar ridica halba:

- Bravo, domnule; asa-mi placi... Prosit!

Afara s-a luminat de-a binelea.

Pe trotuarul ud se strecoara trecatorii rari; zarzavagiii trec cu carutele spre piata. Cei doi artisti au baut tocmai cat le trebuia sa fie veseli la culme. Functionarul insa e topit. Din cand in cand mai suge din cea din urma halba cate o inghititura si striga scurt, cu ochii intorsi spre tavan:

- Demisia! Demisia!

Mincu sopteste, razand, lui serbescu:

- Bine, nene serbescule, ce ti-ai facut pacat cu asta?

serbescu raspunde intelepteste:

- Ce-ar fi, draga, daca n-am mai indulci viata cu cate o gluma?

Ceasornicul bate orele sapte. Prietenii sunt cam obositi, platesc, iau intre ei pe Petru stiuca si pleaca spre casa. Aerul rece de afara ii invioreaza. Functionarul se mai trezeste; dar in minte i s-a infipt un gand care il stapaneste cu indaratnicie. Dupa cativa pasi, se opreste in dreptul unei tutungerii; intra inauntru, si artistii, dupa dansul. stiuca se clatina cateva clipe in fata tejghelei, parca a uitat la ce venise, apoi striga deodata:

- O coala de hartie... mi-ministeriala... si un timbru de trzeci.

Mincu se uita la serbescu, si amandoi holbeaza ochii:

- La ce iai hartia, nene stiuca? il intreaba Mincu.

- Cum la ce?... Pent pentru demisie... imi dau demisia...

serbescu il ia cu binisorul:

- Ia lasa, prietene, n-o sa ti-o dai azi doar... mai tarziu... la vara... cand or veni trupele de teatru.

stiuca se infurie:

- Acum... chiar astazi... imi dau azi demisia!

Plateste, ia hartia si timbrul si iese iar in strada. Aerul rece iar ii trece peste fata, ca un stergar jilav, si iar il invioreaza.

- Nu ti-am spus eu, nene serbescule, ca-ti faci pacatul cu asta? zice Mincu in urma.

- Da, mai, te pomenesti ca si-o da, netotul.

Apoi il ia pe stiuca de brat.

- Ia asculta, draga prietene, se poate sa iai o gluma in serios? Noi am glumit. Dar ce n-am da noi sa avem o slujba ca a dumitale... o slujba onorabila, frumoasa.

stiuca ii pune mana in piept si-l impinge:

- imi dau demisia... ai inteles?... Demisia!

Artistii nu stiu ce sa faca. Merg catesitrei tacuti.

Mincu il intreaba:

- incotro, nene stiuca?

- La perceptie... ma duc sa mi-o dau.

- Ce e de facut cu nebunul asta, nene serbescule?

Pe dreapta tocmai se deschidea o pravalie.

- Ia haidem sa mai luam un vin, zise serbescu.

si, taras-grapis, il imping si pe stiuca inauntru.

in fata mesei rotunde, serbescu isi toceste limba, sa-l aduca la ganduri mai bune:

- Draga, frate stiuca, a fost o gluma... Am glumit, batu-m-ar Dumnezeu sa ma bata! Uite, intreaba si pe Mincu daca n-am glumit. De ce sa-ti dai demisia? Pai noi, stii dumneata, cum tragem pe dracul de coada? Crezi ca-i usor sa ramai asa, fara cinci parale? Noi am vrut numai sa radem, asa, prieteneste. Haide, stiuca baiete, haide, de hatarul nostru, daca ne iubesti, lasa demisia incolo. Vezi-ti de slujba. Hai si te culca, ma duc eu la directorul prefecturii, ca-l cunosc, sa spun ca ti-i cam rau; ba am sa-l rog sa te si inainteze, puiule, zau am sa-l rog. Haide, stiuca draga, hai acasa...

Sunt aproape 9 ceasuri de cand il dascalesc; artistii cad de oboseala.

in sfarsit, cu mare greutate, il iau, il urca intr-o trasura si, dupa ce il intreaba unde sta, spun birjarului sa maie...

in odaita saracacioasa si umeda, c-un ochi de geam cat palma, il dezbraca amandoi, ca pe-un copil, si-l pun in pat. Cand sa plece, serbescu il ia de mana:

- Nene stiuca, ne-ai fagaduit: nu demisionezi.

stiuca isi deschide ochii si de-abia bolboroseste:

- Bine... bine... de... de hatarul vostru!

(1910)





Demisia


Aceasta pagina a fost accesata de 1180 ori.