Un viteaz
de Emil Garleanu

Intalnirea dusmanilor a fost grozava. Intreaga linie a calarasilor se izbi ca intr-un zid de pieptul cerkezilor si al basbuzucilor. Si-n cea dintai clipa, cand sabiile ramasera amenintatoare in aer, cautand parca unde sa loveasca, iar privirile se strapungeau unele pe altele, pe tot frontul de lupta se auzi rasuflul adanc al cailor si al oamenilor. Apoi, cum s-ar deserta un nor de grindina, asa zurnui opintirea deznadajduita a luptatorilor. Pintenii intrara adanc in coastele fugarilor si fiecare cauta sa-si croiasca un drum prin valul de chipuri necunocute, aduse de vantul soartei pe campul de batalie. Calarasii loveau la mir, scurt, cu bratul zgarcit, cu manile inclestate pe garda de alama a sabiei grele. Turcii invarteau hamgerele intoarse si, cu o furie salbatica, intovarasita de strigate ragusite, imprastiau lovituri de moarte in dreapta si in stanga.
Capitanul de calarasi Beloiu lupta alaturi de sublocotenentul Crainic, si langa caesta ridica si scobora sabia intr-una sergentul Ciuca. In urma lor se tinea darz trompetul Boanga, care nici n-avusese vremea sa scoata sabia din teaca, ci trecea printre dusmani sunand, ca sarit din minti, sarja.
Incaierarea inceu sa se linisteasca. Basbuzucii navaleau pe rand pe caii lor iuti ca vantul, apoi, cati scapau teferi, ocoleau repede, se alcatuiau la loc si se pierdeau in zare. Calarasii se adunara incetul cu incetul, si cel din urma palc de calarime turceasca avu mult de furca pana sa se poata desprinde la randul lui.
Dar dinspre aripa stanga deodata se ridica un murmur prelung; un ghem strans de trupuri se zvarcoleau in miscari repezi. Alti calarasi se repezeau intr-acolo in ajutor, si-n urma isi indemna calul spre partea aceea si capitanul Beloiu, cu Crainic. Ciuca si trompetul Boanga, care suna ton de calarasi, luptand doi basbuzuci. Unul, batran, scurt, cu barba; celalt, tanar, cu mustata de-abia mijita. Ridicati in scari, isi invarteau bratele cu repeziciunea unor moristi. Calarasii cadeau cate doi-trei odata, fulgerati de hamgerele inrosite. Deodata batranul isi intoarse calul in loc e-o smucitura, dobora un potrivnic si, ca o sageata, strapunse palcul, pe unde era mai putin des, si se facu nevazut, dupa ce striga insa de doua-trei ori pe ofiterul tanar. Acesta insa nu se misca; ranjind parca la fiecare lovitura de moarte ce arunca, statea infipt deasupra selei, neobosit, ca si cand isi pusese de gand sa curete el singur toata campia de calarasi. Atunci sergentul Ciuca isi zbarli mustata, stranse pulpele si-si croi drum pana la el, fara sa auda glasul capitanului, care-i strigase: "Ia seama, sergent!". Basbuzucul il ochise, il astepta; sabia clincheti in lama scanteietoare a hangerului si sari in bucati, iar sergentul se pleca inchizand ochii, sub lovitura care avea sa-l doboare. Dar in aceeasi clipa sabia sublocotenentului Crainic, care sosise, il acoperi. Atunci, vazand puzderia de calarasi ce se-ndesau tot mai multi, ofiterul turc, cu o-ntorsatura ca de fulger, isi suci, ca si celalalt, calul pe picioarele dinapoi, pe urma, printr-o saritura ogareasca, peste un cal cazut, si printre doi calarasi ce voiau sa-ll tintuiasca locului, se asternu pe fuga. Soldatii ramasera incremeniti, dar capitanul, sublocotenentul, sergentul Ciuca si gornistul Boanga pornirea pe urma lui.
Era o goana nebuna. Basbuzucul, aplecat pe gatul calului sau alb ca laptele, zbura deasupra campului. Cel mai aproape de dansul era sublocotenentul Crainic. Fugarul privi inapoi, pe urma trecu hamgerul in stanga si, intorcandu-se din nou, slobozi patr focuri de revolver. Un glonte zgarie calul capitanului, iar altul strabatu sfarful urechei lui Boanga. "Tiiii!" facu trompetul, si, simtand sangele siroindu-i pe gat, isi domoli goana calului. Ofiterul turc se uita iarasi inapoi. In urma celor patru urmaritori, calarasii, dezmeticiti, soseau in palcuri. Nu mai era scapare. Sublocotenentul Crainic zari pe basbuzuc indreptand revolverul spre el, apoi ramase mirat vazand ca fugarul se razgandise, intorcandu-se iar cu fata inainte, vroind parca sa-si pastreze gandurile.
Erau numai cateva azvarlituri cari ii desparteau; cei din urma soseau si dansii; atunci se intampla ceva la care nu se asteptase nimeni.
Basbuzucul scoate un strigat ascutit si salbatic, ca sa-si avante calul, si, intr-o hotarare de al carui sfarsit nu se-ndoia parca, se culca de tot peste coama lui, il apuca cu mana stanga de supt grumaz, iar cu dreapta ii puse revolverul in ureche si trase. Ca un fulger, asa sclipi trupul alb al calului in saltul cu care se prabusi, trasnit, la pamant. Caii sublocotenentului si al capitanului, in vantul goanei, trecura mai departe, pana ce calaretii sa-i poata opri. Apoi, trecuti, de-abia tragandu-si sufletul, se intoarsera la pas. Calul alb al basbuzucului zacea ghem, fara viata. In caderea lui se rostogolise peste trupul ofiterului tanar, care ramasese mort pe loc, cu buzele patate de sange. Era un baiat ca de vreo nouasprezece ani, cu nasul scurt, fruntea ingusta si cu acel zambet de batjocura imprastiat peste fata, zambet care nu i se stersese chiar dupa strasnica lui moarte.
In mana dreapta, intinsa in laturi, tinea inca strans revolverul care fumega.
Calarasii se facura roata si priveau tacuti cu totii ;a mana aceea care imprastiase moarte printre ei. Sublocotenentului Crainic ii venira lacrimile in ochi; capitanul facu un pas sa se apropie de viteaz, sa-l vada mai bine; iar trompetul Boanga isi apasa basmaua pe sfarcul urechii ce sangera inca si, privind la mort, apoi la calarasi, isi scapa gandul prin vorbe:
-Strasnic roman, mai baieti, ma!...

(1908)

Un viteaz

Aceasta pagina a fost accesata de 3100 ori.

Un viteaz

Un viteaz
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Un viteaz

Un viteaz de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Un viteaz
de Emil Garleanu