Automata
de Emil Garleanu

Cand am vazut-o intaiasi data, m-am uitat indelung dupa dansa. O femei slaba-slaba, cu parul rosu, ca lana de pe capul papusilor, cu ochelari din dosul sticlelor carora nici o sclipire de viata nu stralucea, cu obrajii scofalciti, cu buzele scoase in afara de siragul dintilor fara indoiala falsi, cu trupul firav, uscat, peste care rochiile cadeau ca o draperie aninata in cuie. Apoi mergea marunt, tremurandu-si usor capul, ca si cand gatul i-ar fi fost incheiat deasupra pieptului. Nimic de viata, nimic omenesc in femeia aceea. Am vazut-o a doua oara, a treia oara, si nici o data nu mi-a putut da infatisarea vietii. Mi se parea un automat, o papusa scapata din vitrina unui panopticum, roadele unei inchipuiri bolnave si mestesugite, care, intr-o clipa de amar mizantropism, daduse drumul in lume acestei masini ciudate, acestei imagini spamimantatoare a trupului gingas si seducator al femeii.
Am urmarit aceasta papusa, am urmarit-o intr-o zi, pe ulita, imbracata intr-o rochie rosie, cu-o palarie incarcata de florile cari tremurau la fiece pas maruntel al celei ce o purta.
Lumina statea locului sa o priveasca. Birjarii aruncau glume batjocoritoare. Baietii de pravalie si gura-casca se tineau dupa ea. Fara sa miste capul, cu bratele lasate in jos, cu florile mereu balabanindu-se deasupra palariei mari, papusa isi vedea de drum, inainte, nepasatoare, fara sa arunce o privire in laturi. Si la un colt de strada o pierdui din ecdere, se stersese ca si cum ar fi inghitit-o pamantul. Lucrul acesta imi statorici si mai mult in suflet credinta ca femeia aceea era intr-adevar un automat.
Si de-atunci n-o mai intalnisem. Pe strazile imbulzite de lume, trupul ei uscat, acoperit de draperia rosie, nu-l mai zarisem...
Era intr-o noapte de iunie, o noapte instelata, cu luna, cand noaptea e imbibata de lumina ca un burete de apa. Prin Cismigiu perechi razlete, pe banci, se fereau in umbra salciilor. Pe lac, lebedele vasleau, linistit, pe apa limpede, ca si cum cerul le-ar fi intins un fald din panza lui albastra. Asa, treceam singur pe-o alee. Si cum mergeam, eu si cu gandul meu, intovarasiti, frateste, un suspin, apoi altul imi loveste auzul. Ma orpesc, prinvesc imprejur. Suspinele veneau dintr-un colt inecat in intuneric. Ma apropii. Imi desprind ochii cu umbra adanca. Pe o banca plangea o femeie. Plangea cu capul in piept, cu obrazul in palme, plangea cu suspine cari ii chinuiau trupul in spasmuri. M-am dat la o parte si, pe o alta banca, am asteptat. Imi munceam gandul cine sa fie femeia aceasta deznadajduita care, singura, in aceasta noapte de vis, plangea cu atata amaraciune? Ma gandeam la perecile celelalte, perechile fericite, dinspre cari mi se parea, uneori, ca-mi veneau soaptele unei sarutari.
Tarziu, cand m-am sculat sa o urmaresc pe aleea mare de plopi, am recunoscut-o pe aceea care plangea. Si-ntaiasi data vazui ca automata mea era si dansa o biata fiinta stinghera, o fiinta la care numai lacrimile erau la fel cu ale celorlalti oameni.

Automata

Aceasta pagina a fost accesata de 2098 ori.

Automata

Automata
de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Automata

Automata de Emil Garleanu

Biografie

Opera

Automata
de Emil Garleanu