Pisalogul

Pisalogul
de Emil Garleanu



Se fereau de dansul ca de duca-se-pe-pustii. Cum dadea usa cafenelei de parete, o luau cari incotro, unde vedeau si nimereau. Ce, gluma era sa-i tii piept? Cand incepea sa povesteasca, de-o ducea pe dupa ddeal si pe dupa vale, de la apus si de la rasarit, plecand de la Manda si ajungand la Tanda, uitand totdeauna ce-a vrut sa spuie de la inceput, cand i se umfla vorba, de navalea cum navaleste apa cand isi iese din zagazuri, si te prindea intr-un colt, erai in stare sa-ti dai un an de viata numai sa scapi. Te apuca de haina, iti vara degetul in cheotoarea redingotei, iti rasucea mustata, sau iti trecea pe dupa brat carja bastonului, si pas de mai fugi. Te zbateai ca pestele in carligul unditei.
E mijlociu de trup conul Iorgu Vorbu - baietii ii ziceau Vorba - caruntit bine si c-o gura facuta parca intr-adins sa spuie de toate, taiata de la un sfarc al urechii la celalalt.
Pana acum scapasem - norocul meu! - sa cad in capcana conului Orgu, asa ca astazi, cand rasari ca din pamant in fata mea si-a prietenilor cu cari stam la masa, inghetai. Tocmai gust de ascultat n-aveam si, poftim! pacoste pe capul meu! Conu Iorgu ne da buna ziua, se asaza langa mine si-mi si pune mana pe brat. Ma prinsese! Ceilalti o sterg unul cate unul si ma lasa singur. Trebuia sa raman. La urma urmei, imi iau inima in dinti, ce-o fi o fi; de mancat n-avea sa ma manance.
-Ce mai faci?
-Bine, coane Iorgule.
-Vara! vara! asta nu mai e toamna.
-Vara, da.
-De la optzeci si opt, asa toamna n-am mai vazut. Ai vazut?
-Cum sa vad? Doar is cu mult mai tanar ca dumneata.
-Asa-i ... La optzeci si opt, uite, tiu minte ca acum, venisem de la tara, dar mai intai ma oprisem la Corabia, ca aveam un proces. Imprumutasem niste bani, pe sinet in regula, si crezi ca i-am mai vazut? As! Ghita Stupca, n-ar mai putrezi, ca a murit cad cu tifosul cela ... Acolo, la Corabia, am avut si necazul cela cu duelul. Da', m-am batut, a trecut glontul pe langa mine cum trece o gaza si-ti zbarnie la ureche. Nu m-am clintit locului. La urma urmei, ce-i viata?! ... Cum ziceam, tiu minte ca acuma, venisem de la tara, ca aveam treaba si aici, in Bucuresti, Eu, nu trecea luna sa nu ma abat prin Bucuresti. Ii vezi pe unii -nu, ca-i nostim! - ii vezi ca au bani de sa cumpere lumea de pe lume si nu se indura sa ia un abonament. Si ce-i scump? Stii cat costa?
-Nu stiu.
-Nimica toata, domnule, eu il innoiesc anual. Imi place Bucurestiul. Iaca, stau acum de zece ani, neclintit, in el, si tot nou-nout mis e pare...
Conu Iorgu se opreste sa porunceasca o halba. Simteam ca ma prind sudorile; dau sa ma misc.
Nici nu bagasem de seama ca conul Iorgu ma apucase bine de coltul hainei.
Imi schimb numai locul mai incolo si iar ascult.
Dupa ce soarbe o data, urmeaza:
-Tiu minte ca venisem in Bucuresti; aveam afaceri, dar imi si placea sa ma intalnesc cu baietii. Ce sa-ti spun, mi-i draga tineretea. Am sufletul tanar. Baieti ca dumneata, ca Stavrescu, ca Mogdea, ca toti prietenii astia ai dumitale...
Iar soarbe. Eu vreau sa i-o scurtez:
-Spuneai, coane Iorgule, ca venisesi in Bucuresti, cand cu toamna ceea ce semana cu asta, in optzeci si opt...
-Tocmai ... Tiu minte ca-n optzeci si opt venisem in  Bucuresti cu cu gandul sa stau mai mult. Desi ma costa multi bani, draga, ca nu aveam case, si otelul te speteste, iti intoarce punga pe dos. Pai stii dumneata? eu am cheltuit o avere cu otelurile. Sa nu pui decat 3 lei odaia; stai o luna, fac nouazeci! Da' luminarea, da' un bacsis, acolo. Si asta vara. Dar iarna! Iara te saraceste! MI-aduc aminte ca la otelul lui Pavel - nu mai este acuma - era in colt, la Sfantul GHeorghe; acuma-i o dugheana pe locul cela. Cum se schimba, domnule, Bucurestiul! Sa nu-l mai cunosti dintr-un an intr-altul. Numai palatul regal a ramas tot asa. De aia am zis eu totdeauna ca regele e un om cumpanit la minte. El nu merge cu moda. El stie ce face. El, domnule, nu face ca boierii nostri, sa-si azvarle banii pe fereastra. Si unde au ajuns! Pai, tiu minte ca acum ca-ntr-o zi l-am intalnit pe Toader Burdea, vechi boier, putred de bogat, si cum ma duc pe langa el, ca-l cunosteam ... Caci cunosteam pe toti, dragul meu. Ce vrei? Am avut si am chiar, o patima pentru fetele simandicoase. Imi place obrazul subtire, imi place, cum se zice, maniera. Asa de-alde ala sau de-alde alalt, care cand iti vorbeste stepeste, cum se zice in Moldova, d-aia...
Conu Iorgu iar soarbe din bere. Mie imi vine sa mor. Ma uit; mai avea trei sferturi din pahar. Ma invartesc. Incerc sa ma scol. Conul Iorgu ma apasa de umar. Apoi se agata de lantul ceasornicului meu, il ia intre degete, ca si cum vroia sa-l priveasca, si-l uita in mana. M-a prapadit! De la o masa, mai din fund, vad cu coada ochiului cum ceilalti prieteni se strica de ras.
-Va sa zica, incerc eu sa-l aduc de unde plecase, va sa zica la optzeci si opt...
-Da, la optzeci si opt, intocmai ca acum...
-Tocmai spuneai, coane Iorgule, ca venisesi in Bucuresti.
-Da, venisem aici. O intreaga afacere. Cu o zi inainte pusesem la cale sa ma duc la Galati...
-... Si era o toamna ca asta, coane Iorgule, ii curm eu vorba.
-Era o toamna, draga, dumnezeiasca! Ca asta. Tiu minte, cum ti-am spus, ca venisem in capitala, venisem singur ... Asculta un sfat: Ia treburi du-te totdeauna singur: nevasta n-are ce cauta. Am avut eu un prieten - a raposat - unde se ducea el, hop! si nevasta-sa dupa dansul.  Nu se lasa un pas de el. Bine, frate, e chinuitor, fie vorba intre noi. Tin minte ca, odata, stam intr-o cafenea cu totii. Prietenul era si el. Deodata il vad ca-ngalbeneste, ca se schimba la fata ... Hm! ce ciudat : fire si fire. Mie, in viata mea, n-o sa ma crezi, nu mi-a venit niciodata rau. Lesinuri, slabiciuni! ameteli! Ce-s astea? Eu habar n-am. Am stomac tare, mananc bine, dorm cat sapte...
Conul Iorgu iar ia paharul sa bea. Eu insa simt ca-mi vine lesin tocmai acum, cand vorbise despre boale. Mi se pare ca se invarteste cafeneaua cu mine. N-am nici puterea sa incep ce vreau sa spun, nici puterea sa ma scol. Morisca povestirii conului Iorgu ma ametise ca si cum m-as fi invartit locului.
Da, sunt sanatos tun, incepe iar conul Iorgu, a fost o vreme cand tranteam patru. Nu-s batran, desi am incaruntit. Tata, ehe! a trait saptezeci si trei de ani; mama - optzeci si opt ...
-Asa-i, ingan eu ca prin vis, in optzeci si opt...
-In optzeci si opt, mama traia. A murit in nouazeci. Tata se sfarsise cu mult inainte.  Sa vezi, ma rog, tiu minte...
Aceste din urma cuvinte ale conului Iorgu le inabusa un sunet asurzitor de trasuri, de tropote de cai, si-n urma tipatul strabatator al goarnei de foc. Treceau pompierii. Conul Iorgu se opreste o clipa, imi lasa lantul de la ceas de care iarasi ma apucase si intoarce capul sa priveasca si el.
Chelnerul ne aduce vestea:
-Foc mare in Buzesti!
-Ce? striga conul Iorgu si sare in picioare. In Buzesti? O fi pe langa mine.
Si, ca scos din minti, se repede din cafenea afara.
Ma las, istovit, pe canapea.
-A uitat sa-mi plateasca, imi spune, ingrijorat, chelnerul.
-Lasa, domnule, ii zic eu. Na-ti 2 lei, opreste halba si-ti ia restul pentru vestea ce-ai adus ... Si-mi adu si-un pahar cu apa rece, inchei dupa o clipa, stergandu-ma cu batista, pe frunte, de sudoare.





Pisalogul


Aceasta pagina a fost accesata de 2188 ori.