O patrula

Biografie Opera Fotografii Alti Autori

O patrula
de Emil Garleanu



In cincizeci de ani si jumatate, cati avea conul Vasile Antohi - de inteletnicirea dumnisale negustor de coloniale - nu fusese mai multumit ca in zilele aceste de capitanie in Garda Nationala. De copil ii placuse oastea; facuse cinci ani la lancieri, iar acuma, cand starea ce avea ii atrasese un grad asa de inalt in garda, iti traia visul. Umbla imbracat numai in mundir, isi zanganea sabia de pavele si, cand se oprea la vorba cu cineva, isi tacanea, scurt, sporii (pintenii), caci fara ei nu intelegea imbracamintea ostaseasca.
In odaita din fata casei, in care e si cantileria companiei, conul Vasile Antohi primeste, in fiece dimineata, de la sergentul de rand in ziua ceea, raportul companiei; il asculta in picioare, rezimat c-o mana pe masa, cu cealalta, varata in deschizatura hainei; si fiind cam surd de urechea stanga, sta totdeaua cu partea aceea a fetei intoarsa, lasand sa i se vada, in toata lungimea, barbisonul, roscat, de capra. Cu ochii verzi, cu obrajii grasi cam atarnand putin, ca dpua pungi, cu zecsurile carliontate spre sprancenele ridicate, conul Vasile Antohi are o infatisare deosebita. Daca il mai auzi si vorbind, ragusit, totdeauna prouncitor, atunci intelegi ca un om ca el avea ce cauta in garda. Si-n adevar, putini sa-si faca datoria cum si-o facea capitanul Vasile Antohi. Caci daca in Iasul pustiu de soldati - caci plecasera toti in razboi - n-ar fi fost patrulele trimise de catre capitan sa-mpanzeasca mahalalele, ai fi avut ce vedea si auzi. Numai in Ciurchi randuise patru patrule, doua in Pacurari, trei in Sararie, alte trei spre Podul-Ros, si una spre Copou, caci era ulita boiereasca. Si-a doua zis: vestile si arestatii - caci ii inchidea pe-un cap. Din pricina aceasta le era frica la toti de capitanul Antohi. De o bucata de vreme bociucasii intelesesera ca n-aveau incotro si se astamparasera. Oamenii linistiti erau multumiti si se-nchinau cu multa plecaciune cand intalneau pe capitan. Iar cand iesea cu compania la mustru, caci o scotea in fiece saptamana afara, in mars, spre via lui Pester, si trecea pe ulita Copoului, boierii faceau, prieteneste, capitanului cu mana: "Ce mai faci, Antohi?". Iar capitanul isi susmuta barbisonul si dadea, ragusit, piciorul: 'Un-doi!" "Un-doi!".
Venise noiemvrie cu un omat cat casa, cu vifornite de sa sufle targul, dar capitanul nu se lasa doborat; patrulele erau patrule: trebuiau sa iscodeasca toata nopticica. Antohi le tinea cate-o cuvantare de-i imbarbata: "Ia ganditi-va, le zicea el, ce-or fi faacand bietii caciulari, colo, la Plevna, s-apoi sa-mi veniti cu vaicareli muieresti, de ca da mana!". Si negustorii taceau, inchideau sera dughenele, isi luau mundirul de acasa, pusca de la companie si, hai, in patrula. Din cand in cand venea cate o veste buna din razboi; capitanul se ducea atunci dintr-adins prin cafenele si vorbea aprins, ca si cand si lui i se cuvenea o particica de lauda  in izbanda purtata de ostasii nostri.
Un singur om pare ca-i purta sambetele capitanului, un fost tovaras care-si cheltuia acum venitul, unul Costache Sandrica, un morocanos, caruia nu-i placea nimic, care stirga impotriva tuturor, si ami ales impotriva gardei: "Ce ne trebuie noua, mamaligari? tipa intr-una. Ce? o sa deie tatarii in targ? Si dac-ar da, cine o sa-i opreasca? Antohi? Vasile Antohi?". Capitanul auzise si el toate astea si cauta numai prilejul sa-l arate el, dar prilejul nu sosise inca. Asa ca, astazi, cand sergentul venise sa-i dea seama de starea companiei pe ziua de 28 noiemvrie si-i spuse ca Sandrica tragea chefuri si tipa impotriva oastei, si mai ales a gardei, si ca asta o face de-o saptamana in sir peste tot, capitanul porunci ca, in seara aceea, luni, sa vie opt oameni in patrula, caci el singur avea s-o comande. Dupa ce pleca sergentul, capitanul isi pisca putin barbisounul si-l rasuci in degete, bucuros, si multumit, astepta sa vie seara.
De cu ziua statuse ninsoarea, dar seara prinse a ninge din nou, potolit, cu fulgi mari, asa cum ii placea conului Vasile Antohi cand il apuca, iarna, dorul de plimbat.
Erau ceasurile 10 jumatate; cei opt gardisti venisera, cu sergentul, si asteptau in dosul curtii. Capitanul isi lua mantaua blanita, chipiul, cizmele de iuft, si pornira. Despicand asa troianul, pe ulitele pustii, capitanului i se parea ca umbla departe, intr-o recunoastere, pe campiile Bulgariei, cu caciularii lui. Glasul sergentului il trezi:
-O lua, devale, prin Targul-Cucului, spre Tataras, domnule capitan?
-Da, da, raspunse capitanul, si patrula facu la dreapta, spre biserica Goliei.
Capitanul prinse sa gandeasca: de l-ar gasi pe Sandrica acolo, are sa-l dascaleasca el; ori isi inchide odata pliscul, ori i-o face el. Tovaras, tovaras, dar vorba ceea, toate pana unde pot merge. Putea sa faca chefuri, treaba lui, facea si el cateodata, dar sa fie inainte de toate om cu suflet, ostas, c-apoi ... Si capitanul se trezi strigand in gura mare. Gardistii se stransera mai la un loc, crezand ca e vorba de ei, mergeau uluiti.
Orbecaira pe la toate carciumile, dar nu dadura de Sandrica. Erau ceasurile 3 de noapte. Mai aveau de cautat intr-un loc:
-Ici, pe hudita din dreapta, sintem "La raiul etern", domnule capitan.
-Haidem si acolo!
Ocolira si, peste cateva clipe, ajunsera in fata crasmei joase, cu obloanele inchise, prin crapaturile carora strabateau raze de lumini, rosii, verzi, galbene, cari cum treceau prin sticlele cu apa vapsita din ferestre. Dinauntru rasunau glasuri. Capitanul puse pe sergent sa se uite:
-Aici-i?
Sergentul privi cand printr-o crapatura a obloanelor, cand printr-alta.
-Parca-ar fi ... ba ... e chiar dumnealui. E aici, domnule capitan.
Atunci capitanul Antohi puse mana pe clanta, trase cu greu usa porptita de omat si, el inainte, ceilalti pe urma, intrara in carciuma.
Supt tavanul jos, fumul de tigara valuia, la o masa, din fund, trupurile catorva bauturoi. La tejghea, stapanul dormita; dar cand zari patrula, se scula in sus, mirat. Se inchina si intreba politicos:
-Cu ce va putem sluji, domnule capitan?
Capitanul Antohi alese o masa, o arata gardistilor si porunci:
-Doua oca de vin oamenilor!
Iar capitanul se apropie de masa din fund:
-Buna seara, coane Neculai.
Dntre cei trei bautori, unul se intoarse, si chipul puhav, cu mustatile pleostite, cu ochii umflati ai conului Neculai Sandrica se arata in lumina:
-Ce faci, Antohi?
-Bine ... coane Neculai ... ia, in inspectie; imi ingadui sa stau si eu?
-Cum nu.
Capitanul isi scoase mantaua, isi dadu chipiul pe ceafa, se uita, la ceilalti doi tovarasi de masa, ii cunoscu si le intinse mana. Erau: lumanararul Pandele de la Sfanta Vineri si dascalul Zaharia de la biserica Barbosilor.
Sandrica porunci o oca de vin ros; iar Antohi injgheba vorba:
-Da' dumneata, coane Neculai, ce mai ala-bala?
-Ia, ma joc si eu de-a baba-oarba cu norocul. Alta ce sa fac, daca n-am ce face?
Lumanararul si cu dascalul au baut pesemne bine de tot, sau is mai slabi decat conul Neculai; dau de dusca paharul, in sanatatea capitanului, si iar se strang pe scaune, ghem, ca niste arici, si tac. Conul Neculai incepe:
-N-am ce face, mai Antohi, n-am ce face. Daca as fi si eu ca tine, capitan in gardie, as mai taia si eu canilor frunza.
Capitanul isis susmuta barbisonul, scoate pieptul in afara si trage cu ochiul spre masa gardistilor, sa vada daca au auzit. Oamenii vorbesc intre ei, soptesc de ale lor. Conul Neculai are gadilici la limba:
-Si ce scotocesti tu, Antohi? Ce nu lasi tu pe bietii oameni, sa doarma linistiti? Ii scoti pe vifornita asta, ba mai trezesti si dulaii de prin ograzi!
Capitanul incepe sa fiarba:
-Eu ca eu, strang borfasii, buclucasii targului; dar dumneata, om beteag, de ce nu te culci devreme, si vii din Sararie tocmai ici, langa cimitir?
Antohi facu din ochi catre cei doi, si dascalul tuseste pe nas si da cu cotul lumanararului...
=Ai inteles 'mneata unde bate capitanul?
Conul Neculai isi inacreste buzele:
-Stiu eu ca ti-ar parea bine sa ma vezi colo, cu gura astupata de tarna, dar mai va! O sa va mai batjocoresc oleaca, n-ai tu grija.
-Si de ce sa ne batjocuresti?
Conul Neculai odata sare, ca ars:
-Fiindca n-avem nevoie de papusi,d e papusoi ca tine. Om batran, baltat ca un stiglet, cu zdranga-zdranga la sold si zur-zur-zur la calcaie...
-Coane Neculai!
-Ce te ratoiesti la mine? Eu am fost impotriva gardiei; ce ne trebuie gardie? ce, dau tatarii? ce, vine Bujor, haiducul sa va puie oua rascoapte subtioara? ma rog, ce? Stai colo, Antohi, la tejgheaua ta, in Pacurari, nu veni sa ne faci pe marele, pe capitanul de potera, noaptea, prin crasme.
-Coane Neculai!!
-Luati baietii de rin dughene, ii purtati toata nopticica prin coclauri, si-a doua zi dimineata dorm de-a-n picioarele ... Spune tu, Pandele ... asa-i ca-i cum zic eu? Si peste zi, la mustru. Si capitanul Antohi buhaieste pe strazi, sa-l auda lumea. Ha? "Cel cu paie! cel cu fan!". Munca, la munca! Ne-ajunge oastea care-o avem. Nu ne trebuie irozi.
-Coane Neculai!
-Irozi, auzi tu? Conul Neculai se-ntoarce spre gardisti: Mai baieti, lasati ruginiturile celea si duceti-va pe-acasa.
Atata i-a trebuit. Capitanul Antohi s-a tinut cat s-a tinut, dar cand a venit vorba la o adica, isi susmuta barbisonul si pocni cu pumnul in mas,a de se varsa paharele. Lumanararul si dascalul tresarira.
-Apoi, bine, vulpe batrana, va sa zica tot e adevarta ca zbieri impotriva garzii? Dar ce-ai vrea tu, cazatura, sa ramaie targul pe mainile unor betivi ca voi? Sa chefuiti noaptea, a doua zi sa dormiti, si seara sa va treziti, s-o luati de la capat? Si asta-i pilda care o dai tu baietilor? Fiindca n-ai copii? Pai daca ai fi avut un baiat, te-ar fi strans de gat. Ca in trupul tanar curge sange tanar!
-Ca in tine!
-Ca in mine, eu nu sint rabla batrana ca tine ... Asculta-ma, Sandrica, tine-ti gura, ca ti-o inchid eu. Pe asta m-am pus si de asta te-am cautat: sa-ti spun, ca altfel o patesti.
Conul Neculai scoase un sunet din buze care facu pe lumanarar si pe dascal sa rada si porunci o oca.
-Pentru mine, jumatate, deosebit, porunci carciumarul capitanului.
Conul Neculai rase:
-Mai bine.
Catesitrei ceilalti isi torn vin si beau molcum, fara sa spuie un cuvant; ceasul zanganeste hodorogit; capitanul Antohi chema la plata; se gandeste sa plece, atunci, deodata, conul Neculai, pe care nu-l paraseste gandul, rasare cu glasul batjocoritor:
-Oastea lui Papuc! Parca vad ca va cheama in Bulgaria ...
Antohi se intareste iar in scaun:
-Acolo au cine sta. Nu le tine dumneata de grija. Aici, cei batrani, ca sa inchida pe borfasi si gura javrelor; acolo, cei tineri, sa rupa gatul paganului.
-Ba paganul o sa-i rupa gatul tineretului dumitale; ca-i moale, si turcu-i credincios. Ce-au facut pana acuma?
-Taca-ti gura!
-Ce-au facut pana acuma? Spune, comandire! Au mancat sau nu bataie? Au mancat. Ma, turcu-i vanjos. Cu ofiterasi ca ai nostri, cu terchea-berchea trei lei perechea, cu ostasi unde unul vine opt se duc, nu cade Plevna, ma.
Capitanul Antohi isi umfla pungile obrazului:
-Eu intru in pacat! Tu pui oastea incercata a osmanliului cu caciularii nostri! Da' le-au stat ei impotriva, s-au luptat ei ca zmeii? Daca nu veneau si ei, mai ramanea picior de rus? Ticalosule!...
Dascalul si lumanararul dormiteaza. Gardistii s-au intins unii pe banci, ceilalti s-au culcat cu capul pe masa. Dar capitanul nu se mai indura acuma sa plece, il pazeste pe Sandrica cum pazeste mata pe soarice, si nici unul nu vrea sa se duca mai intai. De la tejghea se aude sforaitul crasmarului.
La urma urmei, conul Neculai cade si el, doborat de somn...
Se lumineaza. E dimineata in putere.
Capitanul tocmai vrea sa-si destepte oamenii, sa plateasca si sa plece, cand se aud bubuituri puternice in usa. Crasmarul sare buimac. Se uita speriat, ca si cand nu intelege ce cauta oamenii aceia acolo. Apoi se repede si trage chinga de lemn, de deschide usa.
Inauntru se arata sapca inalbita a postasului, care striga, bucuros:
-A cazut Plevna!
Capitanul da buzna spre usa.
-Ce, ce zici? De unde stii?
-Uite gazeta, cu telegrama.
Antohi, ia gazeta, citeste, apoi, ca sarit din minti, striga:
-Dreeepti!
Gardistii sar si isi iau armele.
Capitanul se duce la masa si zgaltaie pe Neculai de umeri, apoi striga:
-Scoala, n-auzi, scoala. A cazut Plevna. Au intrat caciularii...
Sandrica, deschide un ochi, apoi cade din nou cu capul pe fata mesei; atunci Antohi porunceste:
-Ridicati-l doi si tineti-l in picioare. Pe ceilalti treziti-i. Asa. La uuu-mar!
Gardistii ridicara pe Neculai in sus; dansul mormaieste buimac; lumanararul si dascalul se scoala, ingrijati, iar gardistii iau arma la umar.
Capitanul Antohi porunceste carciumarului sa deschida obloanele, apoi, cu glas turnator, da ordin:
Ascultati! Si citeste: Telegrama: "Ieri, la ceasurile 3, dupa pranz, Plevna a cazut in mana caciularilor nostri. Osman-pasa, Leul, si-a dat sabia in mana colonelului Cerchez. Armatele au intrat biruitoare in Plevna".
Neculai se dezmeticeste, parca ar vrea sa spuie ceva, dar capitanul porunceste:
-Lasati-l!
Si Neculai cade, moale, pe scaun.
Iar Antohi, inflacarat, comanda celor opt gardisti:
-Inainte, mars!
Scotand sabia, ca si cum ar fi dus o companie, cu chipiul pe-o ureche, mandru, capitanul, in fruntea patrulei, porneste pe ulicioara stramta in pas militaresc, supt ninsoarea domoala si deasa ce se cernea de sus. Iar in rastimpuri, cu glasul puternic, da piciorul, scotand pe oameni in portite, mirati:
-Stang, drept, stang! stangooo! Stangooo!

(1910)



O patrula


Aceasta pagina a fost accesata de 2155 ori.

Biografie

Opera







© 2007 Audio Carti - Carti Audio