Un moldovan

Un moldovan
de Emil Garleanu



Tocmai imi ispravisem treburile la tribunal, cand, la capatul unei sali, ma izbesc de cineva asa de tare, ca mai sa vin pe spate. Ridic ochii: pe trupul lat in umeri, ca un mal, zaresc capul cu barba-n furculita al conului Stefan Gorus.
-Ce-i, coane Stefane, ce ai? Era sa ma turtesti.
Conul Stefan Gorus isi ridica sprancenele si, cu un glas ca dintr-o bute, de rasuna intreg tribunalul, inalta manile in aer:
-Vor sa ma insele, ma! Vor sa ma rpade!
-Cum sa te prade, coane Stefane, ce  vorbesti? Doar nu sintem in codrul Hertei!
Conul Stefan ma ia frumusel de rbat si ma duce incolo; merg mai mult de nevoie decat de voie.
-Cum? Iata cum. Stii c-am avut procesul cela de mostenire. Il duc de ani de zile, nu atat pentru mine, ca ma cu ce trai, multumesc lui Dumnezeu, dar pentru spitalul ce vreau sa-l fac.
Conul Stefan se opreste, ma-ntoarce dintr-o data, titirez, imprejur, sa-i vin in fata, iar sa racneasca:
-Fiindca eu nu-mi vantur banii, ca voi, prin cafenele, cu muierile si cu cartile. Sa ma pazeasca Dumenzeu! Fiecare om ma, are datorii aici, pe pamant; ca a manca si mai stiu eu ce , e usor. Fa bine, daca te tine cureaua: asta-i!
-Asa-i, coane Stefane!
-Pai daca e asa, asculta!
Si iar ma umfla inainte, pe sus, de brat.
-Cum iti spuneam! Am purtat procesul, am cheltuit - ca sa te fereasca Dumnezeu de avocati - si aproape sa-l castig, fiindca e pe dreptate. Auzi tu, mucosule, pe dreptate!
Si iar se opreste, si iar imi face odata vant, de ma intoarce pe calcaie, si iar ii cad in fata.
-Tu sa nu te superi ca-ti zic mucos, caci sinteti mucosi toti, toti sinteti. Ce stiti voi de dreptate? Ma, eu am cunoscut un ispravnic care in douazeci de ani de zile n-a umplut nici macar un catastif cu pricinile oamenilor din targul lui. Acela stia sa faca dreptate.  facea cu garbaciul; oamenii tipau si pe urma ii sarutau mana. Ca nici pe ispravnic nu-l tinea parale batale, nici pe cel ce o primea. Asa fel de dreptate ne trebuie.
-Asa, coane Stefane.
Si in gand ma blestemam: "Cine dracul mi-l scosese pe zmeul de conul Stefan Gorus in fata?"
-Apoi, daca-i asa, uite.
Si iar ma ia la plimbare.
-Acu, printre alte hartii din dosarul procesului, era si o dovada scrisa de mana lui mosu-meu, postelnicul. Era singura dovada scrisa de mana lui. M-auzi? Ei, dovada asta, de-abia azi am aflat, nu purta numar in dosar. Auzi dumneata? Eu de-abia azi am aflat! Ei, dar doi ticalosi de avocati, pusi intr-adins pentru asta de catre Manolache, au vazut lucrul la vreme, si stii?
Conul Stefan se opreste, iar o invartitura, si glasul de urias cutremura sala:
-Stii? Au vrut sa mi-o fure!
-Nu se poate, coane...
Conul Stefan ma apuca de umar de sa mi-l striveasca.
-Au vrut sa mi-o fure! Mi-a spus chiar arhivarul, care, om cu frica lui Dumnezeu, a inteles si a numerotat foaia in fata lor. Au vrut sa mi-o fure, dumnealor, colegii dumitale! cuconasii: d-nii Gafencu si Dornescu. Si, deodata, conul Stefan itninde gatul, face ochii mici, de priveste, ianinte, isi tremura barbita si striga: Cela, de colo, nu-i Dornescu? ... El ii. Haide!
Ma insfaca de brat si: iainte ... Hait! imi ziceam, in gand, acum sa vezi. Daca l-o pocni o data conul Stefan cu laba lui, il nenoroceste." Pana sa mai gandesc una, si alta, conul Stefan, se opreste in fata lui Dornescu. Acesta, cu glasul schimbat, mai mult balbaieste:
-Ce ai, coane Stefane ... pari ... pari maniat.
Conul Stefan inghite o data in sec si raspunde:
-Sint!



"Taci, imi zic, nu e tocmai asa de grozav cum credeam". Conul Stefan incepe:
-Cum sa nu fiu! Inchipuieste-ti ca era sa mi se fure din dosarul procesului meu o dovada fara de care nu stiu daca as mai fi castigat. Era sa mi-o fure, domnule!
Dornescu ingalbeneste, misca buzele, dar nu poate sa spuie nici un cuvant.
"E adevarat". gandesc eu. Conul Stefan urmeaza:
-Ei, ce zici? Era sa mi-o fure doi ticalosi. Uul stiu ca-i Gafecu, magarul cel de Gafencu, ticalosul, hotul cela (si conul Stefa adaoga cateva vorbe moldovenesti in cinstea lui), sa-i dau eu o scarmaneala, sa n-o mai uite. N-o merita, domnule, n-o merita? Spune!
-Cum ... sa nu ... cum sa n-o merite ... coane Stefane, bolboroseste Dornescu si, fara sa mai astepte, mai ingana cateva cuvinte de iertare: ca are treaba, la grefa, si o ia la sanatoasa.
-Ei, asa-i ca-i adevarat? imi zice conul Stefan. L-ai vazut? Era galben ca un mort.
-Vazut, coane Stefane.
-Pai ... Nu mai ai treaba?
-Nu.
-Hai sa plecama tuncea.
Ma ia la brat, mergem, mai domol. Conul Stefan isi scoate batista de a se sterge de naduseala. Strabatem coridoarele lungi. Tocmai sintem gata sa iesim, cand, din susul scarilor de afara, rasare Gafencu.
Cu ghiozdanul indopat de hartii, cu fata foarte ingrijata - ca a unui om pe care afacerile il doboara - avocatul intra si da cu ochii de conul Stefan. Mai stapan pe el decat celalt, Gafencu intinde mana:
-Ce mai faci, coane Stefane?
Conul Stefan se face ca nu vede, il lasa cu mana intinsa si raspunde scurt:
-Foarte rau fac...
Gafencu isi scutura mana, vrand sa arate ca o intinsese ca sa-si aseze manseta, si, fiindca conul Stefan i se proptise in cale, intreaba cu glasul mai scazut:
-De ce, coane?
-Fiindca era sa-mi pierd procesul. Cred ca stii ca am un proces. Au vrut sa-mi fure o dovada.
Gafencu, intai se-nroseste, apoi se-ngalbeneste si el, la randul lui, si zice:
-Ei?
-Uite asa am zis si eu: ei! Dar cel ce mi-a spus a vazut cu ochii lui si a ascultat cu urechile lui. Da; au vrut sa-mi fure o dovada, - doi borfasi, doi snapani ... Pe unul il stiu eu; ii magarul, ii porcul cela de Dornescu; dar pe celalt as vreau eu sa-l aflu, sa-i ung cateva perechi de palme (si conul Stefan adaogi si-n cinstea lui cateva vorbe moldovenesti), sa tie minte cat o trai!
Pe Gafencu parca-l prinde ameteala: clipeste din ochi, inghite, incearca sa se mire:
-Auzi! ... auzi! ... ma iertati...
Conul Stefan ii implineste gandul:
-Ai vreo afacere, la grefa...
-Da ... da ... la grefa ...
Si o sterge. De-abia imi tin rasul. Izbucnesc. Dar conul Stefan ma trage dupa el, in strada, si opreste o trasura. Ma imbie sa ma sui, insa eu raman sa merg pe jos. Dupa ce se asaza bine, sprancenele conului Stefan se ridica, chipul i se lumineaza dintr-o data si da hohot puternic de ras, apoi, intinzandu-mi mana, imi spune:
-Mult as da sa-i vad cand s-or intalni acuma.


(1910)




Un moldovan


Aceasta pagina a fost accesata de 962 ori.