Comoara
de Emil Garleanu
Prin fereastra murdara, ingusta cat palma, de-abia patrunde in odaie lumina sura, bolnava, a zilei intunecoase de toamna. Doi otetari isi framanta, mai incolo, smocurile de flori uscate, si arareori vantul rataceste cate o picatura de ploaie in geamuri - picaturi mari, smulse din norii grosi, imbibati de apa, ca niste bureti. Pe ulita pustie suna, cand si cand, pe pietrele colturate ale trotuarului, calcaiele vreunui trecator grabit.
in odaie de-abia se zareste. Bagdadia plecata intr-o parte apasa deasupra usei ce s-a scufundat, lasandu-si un colt mai sus. Soba goala, in harul careia vantul se zbate ca o pasere prinsa, imprastie parca frig. in mijloc o masa si un scaun. in fund, langa perete, un pat, in care Ion Rujnita, fostul paracliser la biserica Vulpe, zace de doua luni. Batranul sta ghemuit supt cerga, cu capul infundat in perna. Are infatisarea stinsa a bolnavilor, obrazul invelit de barba mare, netunsa; buzele subtiri, albicioase; ochii infundati sticlesc ca doua lumini de candela.
Bolnavul atipise; deodata clanta se misca, usa se deschise incet, din tinda flutura o toana de vant si o femeie infasurata intr-un sal intra si se apropie de pat.
- Domnule Ioane, am venit, zise dansa.
Batranul deschise ochii, se uita putin, parca i s-ar fi impainjenit vederea, apoi sopti:
- N-am!
- Atunci cand o sa ai?... ti-am adus lapte o luna de zile si n-am luat de la dumneata nici cinci bani...
Bolnavul incepu sa tuseasca, pierzandu-si rasufletul. Laptareasa tacu; vazand ca batranul se inabuse, alerga afara; aducand tinicheaua cu lapte, turna putin in ulcica de pe masa si-i dadu sa bea.
- Bea putin!
Bolnavul lua, tremurand, ulcica, bau si se linisti. Apoi ridica ochii si zise din nou, ca si cum ar fi plans:
- N-am... vezi bine ca n-am!
Laptareasa il mai privi catva, isi innoda salul mai bine la spate si pleca zicandu-i:
- Sa te gasesc sanatos!
Ion Rujnita ramase iarasi singur. Un fior de frig ii trecu prin trup. Alaturi, in camera, se auzi un vuiet de tinichele. Poate vreo mata. Nu, guzganii! Batranul facu ochii mari si se uita primprejur cu spaima. Adormi.
Usa se deschise din nou, scartaind, si o alta femeie, imbracata in negru, intra. Mai intai se opri, sa se deprinda cu intunerecul. Apoi, cand zari patul, calca in varful degetelor si veni de se aseza la capatul lui. Sa fi avut saizeci de ani; de supt barijul negru, suvitile albe ieseau pana peste obrazul galben, incretit. in mana tinea o basma cu care incepu a-si sterge lacramile ce-i izvorara una cate una, cand privi pe batran. Apoi cazu pe ganduri si ramase asa.
intr-un tarziu batranul se destepta, deschise ochii si, vazand pe femeia din fata lui, crezu ca-i tot laptareasa si-i spuse, din nou, cu glas stins:
- N-am!
Dar femeia se scula, se duse langa dansul si-l lua de mana:
- Ioane, Ioane, eu sunt; eu, Ileana - sora-ta.
Batranul se inviora, intoarse bine capul, ramase asa o clipa, apoi o lumina trecatoare, de bucurie, ii insenina fata. Adaoga cu glasul sfarsit:
- Ma duc!
Femeia isi smulse barijul si incepu sa-i vorbeasca, repede, ca apucata:
- Iaca, acum am picat aici. Am venit cu trenul. N-am stiut. Paladoaia mi-a spus ca ai cazut la pat. Doamne fereste! Am adus si pe Maria. Are sa vie, are sa vie.
si iar incepu sa planga:
- Ca as fi venit si la ingroparea lui Gligore. Da unde am putut! Te stiam pe mata aici. stiam c-o sa faci tot ce-o fi de trebuinta, ca pentru un frate ce ne era. Iaca a trecut doua luni. si te gasesc bolnav, Ionica draga!
Vorbele surorii lui, bocetele parca-l mai dezmorti pe batran. Raspunse:
- De trei luni zac de piept. De mancare imi aduce popa Gavrila... O data pe zi... supa... Eu n-am nici un banut...
Doctorul a venit numai o data...
Sora-sa il dezmierda pe frunte:
- Te-am ajuta si noi... ca Maria, da! stii, traieste cu un ofiter. Eu, ce-am putut. Tata n-are! Eu, ca mama, am inchis ochii... is femeie! s-apoi nu muream altfel de foame?
si se pleca peste fata batranului:
- De la cine poti lua astazi un ban? Nu-i asa? Gligore nu ne-a lasat nimic. si a trait ca un cane, dumnezeu sa-l ierte, si sa ma ierte ca vorbesc asa. Dar ce-a facut? A postit, a dormit in frig, si de pe urma lui iaca ce-a ramas: bojdeuca asta care ti-a scurtat zilele - mai bine nu te mai mutai in ea. Rujnita ingana:
- Hruba asta m-a omorat!
Femeia ramase tacuta, apoi se apropie si mai tare de bolnav, incepu iar:
- Doamne, Ioane, toata lumea vorbeste ca Gligore a strins bani. si eu l-am vazut odata cu trei galbeni. Cand am intrat sedea colo, la fereastra, si se uita la ei. Cand m-a vazut, a vrut sa-i ascunda si i-a scapat jos; unul s-a oprit ici, langa usorul usii. Cine stie unde i-a gabjit el! Ai cautat?
Batranul vroi sa se ridice intr-un cot, dar nu putu:
- Unde sa cauti? Aici in odaia asta, e ce vezi... Dincolo, harburi, peteci... Prin pareti sa cotrobaiesc? s-apoi cum am venit, am cazut, dupa o saptamana, la pat. Poate-s vorbe. Cativa bani i-a daruit fetei popii... cand s-a maritat... Am stat langa el pana si-a dat sufletul: nu mi-a spus nimic... N-ar fi lasat el sa moara ca un cane - ca n-a avut nici de-o datorie! Asa vorbeste lumea!...
Pe batran il cuprinse frigul; isi stranse camasa la piept:
-Tare-i frig; vine iarna.
- Sa-ti fac putin foc?
- N-am lemne.
Sora lui se imbrobodi iar cu barijul, isi scoase batista si desfacu un nod.
- Am doi lei. Ma duc sa cumpar lemne. Apoi iesi.
Rujnita trase cerga mai jos. Tusea il cuprinse din nou. si deodata se simti sleit: parca cineva i-ar fi taiat dintr-o data toate vinele de i se scursese sangele. Bucuria il inviorase, dar in urma il dobori. Un frig strasnic il cuprinse, parca statea intins pe un sloi de gheata.
Cand se intoarse sora-sa, il gasi vanat. Se sperie:
- Hai sa-ti fac repede focul, sa alerg la un doctor!
in soba rece, fara pic de cenusa, focul prinse flacara incet, apoi izbucni cu putere, tremurand hornul. Odaia se lumina. Dar Ion Rujnita tremura grozav:
- Mi-e frig la picioare!
Sora-sa se apropie de pat:
Bolnavul se gandi putin, apoi isi aduse aminte:
- Mi se pare c-am vazut, dincolo, niste vechituri. Sora lui se uita primprejur si se indrepta spre usa camarutei. O deschise. Dinauntru se imprastie, deodata, un miros de mucegai. Femeia ramase in prag ca zapacita, apoi aprinse lumanarea de pe masa si intra cu ea inauntru.
Dupa cateva clipe, se intoarse cu un maldar de haine vechi, ferfenitite.
Batranul se stranse ghem si-o ruga de-abia sufland:
- Pune-le... peste picioare.
Femeia se uita la frate-sau si se cutremura cand il vazu in starea aceea; puse hainele asa, gramada, peste cerga, si pleca in fuga dupa doctor.
Bolnavul atipi. intr-un tarziu i se paru ca cineva ii apasa pe piept un bolovan de gheata: rasuflarea i se curma; gheata parca se topea si apa rece ii strabatea prin toate partile din trup. Cu cea din urma putere incerca sa zvarle bolovanul, se incorda, dadu din mani, din picioare, si se ridica in sus. Se uita primprejur si nu vazu pe nimeni. Focul ardea linistit; dar in casa parca era si mai rece.
Atunci zari la picioare maldarul de haine; clantanindu-i dintii, de-abia se intinse, prinse maneca unui palton si-l trase mai peste el; din faldurile paltonului rasari poala unui surtuc; batranul vru sa-l intinda deasupra, dar, rupt de oboseala, cazu din nou in perne.
Atipi si se vazu deodata intr-o prapastie in care ningea. Dar de jur imprejur copacii erau in floare, iarba verde. Iarna era numai deasupra lui. Fulgii ii acopereau trupul, peste care omatul se inalta ca un turn. Iarasi se incorda sa se scoale, izbi in patul de lemn; turnul parca se darama cu un sunet de parale ce zurnuiau. Se ridica din nou; se tinu intr-un cot. Era inghetat, isi stranse toate puterile, intinse mana, apuca surtucul, il smuci sa-l traga pana peste gat, sa se incalzeasca. Surtucul se tinu mai intai greu, apoi, ca si cand ar fi scapat dintr-un ac in care se prinsese, ramase usor, ca o carpa. in aceeasi clipa, un val de aur se raspandi pe pat si, lunecand jos, pe podeala, galbenii se imprastiara peste tot, rostogolindu-se, lovindu-se apoi unii de altii, sunand ca o muzica, inganand un cantec care smulgea parca rasunete, clinchete de supt pamant.
Batranul deschise ochii mari, spaimantatori de mirati, intinse mana dupa aurul ce fugea, apoi ceva parca i se rupse in dreptul inimei, cazu pe spate si ramase mort.
(1915)
Comoara
Aceasta pagina a fost accesata de 2405 ori.
Biografie
- Primii ani
- Copilaria
- Adolescenta
- Tineretea
- Debutul literar
- Debutul editorial
- Maturitate
- Ultimii ani
- Sfarsitul
Opera
- 1877.Schite din razboi (1908)
- Amintiri
- Audiobook
- Batranii -schite din viata boierilor moldoveni (1905)
- Cea dintai durere (1907)
- Citate
- Critica
- Din lumea celor care nu cuvanta (1910)
- Epigrame
- Intr-o noapte de mai (1908)
- Nucul lui Odobac (1910)
- Poezii
- Punga (1909)
- Regizor
- Scenarist
- Schite
- Schite si nuvele
- Traduceri
- Trei vedenii (1910)
- Visul lui Pillat (1915)
- Volume
- Volume postume